„Eu 2.0” de Dan Doboș

             Nu mică mi-a fost surpriza de a primi din partea autorului un exemplar-semnal al cărții acum mai bine de o lună. Am citit-o cu bucurie, dar și cu mândria de a mă delecta cu poveștile înaintea multora. Pare nepotrivit termenul de “poveste” asociat cu genul SF în care se încadrează proza de față? Poate. Numai că eu le-am calificat așa după ce am parcurs pe nerăsuflate primul text, cel ce dă și titlul volumului: “eu 2.0”, un fel de prolog la declarația de dragoste către Cassandra, femeia ce bântuie tandru și dureros mintea naratorului.           eu 2.0 – După moarte, un scriitor semnează un contract în urma căruia intelectul îi este înmagazinat într-un spațiu virtual, fără posibilitatea de a primi informații din afară. Plănuiește să continue să scrie, astfel încât fiica sa să poată beneficia de încasările de pe urma vânzărilor. Numai că lucrurile nu merg chiar după cum se aștepta acesta. Descoperă că rolul de Demiurg nu e deloc ușor, că aplicarea legilor vechi după care se ghidase pe timpul vieții poate fi plictisitoare. Cea care-l salvează e Cassandra, cea de-a cincea soție. Varianta 2.0 a scriitorului alege să-și petreacă veșnicia alături de ea. E interesantă relatarea […]

Citește mai departe

„Vremea renunțării și alte povestiri” de Marian Truță

          2017, editura Tritonic, 196 pag., ISBN 978-606-749-259-0                     Într-un fel, cartea aceasta poate fi considerată reeditarea volumului de debut a lui Marian Truță, apărut în 2008 la editura Bastion sub același titlu. Pe de altă parte, vorbim despre o semi-reeditare, câtă vreme Michael Haulică, coordonatorul colecției SCi-Fi de la Tritonic a considerat că volumul cu pricina ar merita să fie împărțit în două. Trei texte le-a grupat în volumul de față, probabil pe baza dimensiunilor și a tematicii, deoarece toate reprezintă o „vreme„: Vremea nebuniei, Vremea așteptării și Vremea renunțării. Celelalte texte au fost grupate în alt volum, apărut două luni mai târziu sub titlul Început de anotimp ploios la Ezary.           Trebuie să recunosc că n-am citit prea multe creații ale lui Marian Truță. Așa, pe repede înainte, cred că aș putea enumera povestirea Soledad și cărțile scrise în colaborare cu Dănuț Ungureanu – Vegetal și Mineral. Prin urmare, volumul de față a fost o ocazie bună de a pătrunde în opera sa, de a-l cunoaște mai bine în postura de autor și a vedea dacă este sau nu pe gustul meu.           După primele rânduri din Vremea nebuniei mi s-a părut că am […]

Citește mai departe

„Înainte de neant” de Mihai Alexandru Dincă

          Proaspăt laureat al premiului pentru debut la RomCon 2017, pentru cartea în cauză, Mihai Alexandru Dincă ne propune în colecția sa de povestiri „Înainte de neant” un soi de tur de forță prin meandrele spațiului întunecat, cu tot ce înseamnă acest lucru. După cum autorul nu s-a ferit niciodată să recunoască, influențele Lovecraft se simt pe parcursul întregului volum, spațiul cosmic fiind în viziunea sa aducător al angoasei supreme, al coșmarurilor împletite subtil cu realitatea și, în ultimă instanță, al nebuniei.           De dragul simetriei, atât în primul cât și în ultimul text vom găsi oroarea produsă de conștientizarea singurătății în iminența morții și în vastitatea spațiului. Însă, dacă în povestirea „În neant”, cea care deschide volumul, protagonistul se trezește singur, căutând apoi sursa dezastrului în mijlocul căruia se află, în „Oroarea din Oort”, proza care-l încheie, personajul narator ne povestește cu ultimele crâmpeie de luciditate șirul evenimentelor la care a luat parte.           Tot despre moarte în spațiu e vorba și în povestirea „Cordyceps Humnis”, proză care a apărut și în Gazeta SF, însă aici avem de-a face cu o infestare ciudată care provoacă o simbioză între două forme de viață, așa cum titlul […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

„Galaxia sudică Începuturile” de Aurel Cărășel

Aurel Cărășel, Galaxia sudică – Începuturile, Tritonic, 2017.                     La fel ca orice călătorie, avântul omului spre cosmos trebuie să înceapă cu un prim pas. Și încotro s-ar putea omul îndrepta mai întâi dacă nu spre astrul care i-a atras primul privirile, încă din vremurile în care nu deprinsese meșteșugul zborului? Odată pornit în această primă aventură, odată cu această primă cucerire, orizonturile i se pot deschide în orice parte, însă numai după ce acest prim obiectiv a fost atins.           Propunându-și în ambițiosul proiect „Galaxia sudică”, proiect care include mai multe volume de proză scurtă, să anticipeze pe o perioadă de mai multe zeci de mii de ani aventura spațială a speciei umane, Aurel Cărășel nu ar fi putut omite nici el acest prim pas. Iată de ce, volumul care deschide seria, și anume „Galaxia sudică – Începuturile”, tratează tocmai relația tumultuoasă a omului cu astrul nopții. Găsim în cele o sută douăzeci de pagini ale volumului perspective care variază de la cea mitologică (Poveste cu satir selenar) la cea hard SF (Întrerupere de program) și relatări alternând idealismul începuturilor stilului space opera (Noapte cu efemeride și turn Eiffel) cu pesimismul specific în dark space (Pe jos, prin […]

Citește mai departe

Poveste cu un satir selenar

          Către prânz, trecu de Selena V şi se mai destinse. Era încă în grafic. Dădu drumul la muzică şi se întinse comod în scaun, cu ochii pe şosea. Autotrailerul plutea deasupra benzii de titan, ocolind cu abilitate stâncile. Aruncă o privire în ecranul retrovizor: coloana de praf se întindea în urmă-i, asemenea unui şarpe nesfârşit.           Opri două ore mai târziu, înghiţi în fugă conţinutul unei cutii nutritive, bău o cutie cu bere dezalcoolizată şi se bărbieri pentru a treia oară în acea zi: devenise alergic la barbă. Verifică apoi atent starea containerului-remorcă şi îmbrăcă salopeta presurizată.           Desfăcu sasul manual şi sări spre pistă, plutind aproape un minut prin vălătucii de praf stârniţi de jeturile reactive al frînelor. Pentru mai multă sigurană, lăsase sasul deschis. Nu că i-ar fi fost frică, dar auzise nenumărate poveşti ale conductorilor de trailere despre scheletele din Marea Furtunilor. Altă explicaţie, în afară că vreun scurt-circuit blocase sasul automat exact când nefericitul pilot se găsea la o verificare de rutină în exterior, nu exista. În general, Trustul se ferea să comenteze astfel de istorii. Şi nici nu oferise vreodată vreo dezminţire în privinţa scheletelor.           Tropăi prin praful gros, dând ocol transportorului. Totul […]

Citește mai departe

„Misterioasa scrisoare a domnului Tesla” de Eugen Cadaru

Autor: Eugen Cadaru , Editura: Tritonic, Anul aparitiei: 2017, Nr. pagini: 170, ISBN: 9786067492156, Categorie: Schite, nuvele si povestiri.                       Am aşteptat cu nerăbdare apariţia unui nou volum de Eugen Cadaru, după ce m-a încântat acum doi ani cu „A opta zi e în fiecare noapte”. De data aceasta, am deschis „Misterioasa scrisoare a domnului Tesla” plină de interes. Aşteptările nu mi-au fost deloc înșelate!           Acest volum de povestiri, în opinia mea, are cu totul alt ton decât precedentul. Dacă în „A opta zi” realismul magic urmează un fir narativ clasic (să-l numesc aşa – în sensul în care în acele povestiri există un deznodământ), în „Misterioasa scrisoare” autorul lasă mult mai multe la latitudinea interpretării cititorului. Eu aşa am perceput. Tonul povestirilor mi s-a părut mult mai introspectiv, chiar filosofic pe alocuri. Cu toate acestea, scriitura este extraordinar de bine ţinută în mână: deşi ar putea părea un paradox cu cele spuse mai sus, am terminat cartea în două seri. Despre „Irkud” (povestea ce deschide volumul) pot spune că m-a ţinut cu sufletul la gură şi n-am stins lumina până n-am aflat ce se întâmplă cu personajele şi cu ariciul! Referinţa la unul din elementele din basmele populare româneşti, de care chiar uitasem, mi-a făcut mare plăcere. Nu […]

Citește mai departe

„Stelarium #2: Ascensiunea stelară” de Ana-Maria Negrilă

          2016, editura Crux, 482 pag., ISBN 978-973-98394-8-8                     Atât din postura de cititor, cât și din cea de scriitor, știu care sunt avantajele și riscurile continuării unei cărți care a plăcut. Printre avantaje se numără acela că, deja, gheața a fost spartă. Cititorul e acolo, în atmosferă, deschis la ideile autorului care nu mai trebuie să-l convingă din primele zeci de pagină dacă merită sau nu să-și piardă timpul cu volumul.           Există, însă, și riscuri. Un volum bun naște așteptări. Cititorul vrea ca noua carte să fie cel puțin la nivelul celei dintâi. Din păcate, am la îndemână mult mai multe exemple de continuări care m-au dezamăgit, decât dintre cele la care am fost entuziasmat. Totuși, trebuie să recunosc că, în majoritatea cazurilor întâlnite de mine, volumul al doilea încă se ridica la înălțimea așteptărilor. Problemele mari apăreau cam de la al treilea încolo.           După o pauză destul de lungă, Ana-Maria Negrilă a revenit în forță cu Regatul sufletelor pierdute, prima carte dintr-o trilogie pe care cel mai simplu ar fi s-o încadrez la space opera, dar i-aș face un mare deserviciu lăsând-o doar acolo. Pentru că talentul demonstrat de autoare pe tărâmul […]

Citește mai departe

„Stelarium #2: Ascensiunea stelară” de Ana-Maria Negrilă

          2016, editura Crux, 482 pag., ISBN 978-973-98394-8-8                     Atât din postura de cititor, cât și din cea de scriitor, știu care sunt avantajele și riscurile continuării unei cărți care a plăcut. Printre avantaje se numără acela că, deja, gheața a fost spartă. Cititorul e acolo, în atmosferă, deschis la ideile autorului care nu mai trebuie să-l convingă din primele zeci de pagină dacă merită sau nu să-și piardă timpul cu volumul.           Există, însă, și riscuri. Un volum bun naște așteptări. Cititorul vrea ca noua carte să fie cel puțin la nivelul celei dintâi. Din păcate, am la îndemână mult mai multe exemple de continuări care m-au dezamăgit, decât dintre cele la care am fost entuziasmat. Totuși, trebuie să recunosc că, în majoritatea cazurilor întâlnite de mine, volumul al doilea încă se ridica la înălțimea așteptărilor. Problemele mari apăreau cam de la al treilea încolo.           După o pauză destul de lungă, Ana-Maria Negrilă a revenit în forță cu Regatul sufletelor pierdute, prima carte dintr-o trilogie pe care cel mai simplu ar fi s-o încadrez la space opera, dar i-aș face un mare deserviciu lăsând-o doar acolo. Pentru că talentul demonstrat de autoare pe tărâmul […]

Citește mai departe
1 2 3 5