Frank J. Barbiere & Crizam Zamora, "The Precinct" (2016)

La începutul lunii februarie 2018, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Frank J. Barbiere și Crizam Zamora intitulat: The Precinct – A Steampunk Adventure (Dynamite Entertainment, Mt Laurel, NJ, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

The Precinct se plasează în același univers ficțional ca Legenderry și urmează unui șir de romane grafice în care diverse personaje venerabile din banda desenată americană, de la Tăunul Verde la Sonia cea Roșcată, au fost reimaginate în versiune steampunk.

Intriga din The Precinct este plasată într-o metropolă cu aspect victorian. Personajele principale sunt polițistul veteran Mortimer Hill și alchimista Josephine Winters. Într-un parteneriat nu foarte agreat de ambele părți, cei doi anchetează un șir de evenimente violente – apariții ale unor demoni biomecanici care fac victime și provoacă incendii. Experiența și curajul polițistului, precum și resursele nebănuite ale alchimistei, ajută la oprirea crizei și la descoperirea vinovaților, ca și la dejucarea unei lovituri de stat.

Dintre calitățile care recomandă The Precinct, aș aminti scenariul alert, cu confruntări spectaculoase și cu dese răsturnări de situație, precum și calitatea tipografică a volumului (copertă color în policromie, plastifiată, pagini color, imprimate pe coală cretată, machetare atrăgătoare).

Problema, dacă se poate numi așa, este că grafica din banda desenată propriu-zisă este la un nivel ceva mai scăzut decât coperta creată de Joe Benitez și Sabine Rich. E departe de a fi caricaturală, ca în The League of Extraordinary Gentlemen, dar nu se compară cu cea din Lady Mechanika sau cu cea din Steampunk: Manimatron. Mai degrabă, aș spune că e la un nivel oarecum comparabil cu grafica din Dishonored.

Pe ansamblu, cu toate că The Precinct a meritat o lectură, nu sunt foarte convins că va avea parte de cea de-a doua, iar dacă va rămâne în colecția mea vom vedea. În ceea ce privește celelalte romane grafice din această serie steampunk, nu am să le ocolesc dacă îmi vor ieși în cale, dar nici nu am să le caut cu tot dinadinsul. (Mai ales pentru că unul poartă titlul: Battlestar Galactica 1880.) 
Citește mai departe

Jodorowsky & Gimenez, "The Metabarons, Vol. 1" (2017)

În prima decadă a lunii iunie 2017, la îndemnul vechiului meu prieten Tudor Popa, am achiziționat de la magazinul de benzi desenate Red Goblin din București un volum omnibus de Alejandro Jodorowsky și Juan Gimenez intitulat: The Metabarons – Volume 1: Othon & Honorata (Editura Humanoids, Los Angeles, CA, 2017, traducere de Justin Kelly și Julia Solis). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Saga metabaronilor, publicată inițial în franceză la editura Les Homanoïdes Associés, se desfășoară pe un fundal de operă spațială barocă întrucâtva similar cu cel al romanelor din seria Dune ori a filmelor din seria Star Wars. Precum cele două serii menționate, The Metabarons urmărește din generație în generație destinul membrilor unei familii aristocratice din care a descins un războinic perfect, metabaronul, pe care scenaristul Alejandro Jodorowsky îl prezentase anterior în romanele grafice din seria Incal.

Volumul întâi prezintă saga stră-străbunicilor acestui personaj, Othon și Honorata, așa cum îi este relatată unui robot casnic, Lothar, de către alt robot, Tonto. Othon, fost pirat spațial, moștenește titlul de baron de la socrul său, dar soția, Honorata, nu reușește să îi ofere decât un fiu. Protagonistul trebuie să își supună fiul unei aspre instrucții militare, ba chiar și unor mutilări, pentru a se asigura că moștenitorul său, Aghnar, va fi un războinic extraordinar. Proba supremă, însă, la finalul volumului, o constituie o confruntare cu astronave de război în care fiul trebuie să își ucidă tatăl.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de unele aspecte grafice ale acestui volum de bandă desenată. Decorurile sunt adesea spectaculoase și minuțios realizate. Astronavele, armele și accesoriile personajelor arată foarte bine, iar culorile sunt discrete și pastelate, în stil european, mai degrabă decât intense, în stil nord-american. (Și asta în pofida faptului că artistul grafic Juan Gimenez este din Lumea Nouă.)

Pe de altă parte, unele dintre evenimentele din intrigă mi s-au părut șocante și inacceptabile (mutilări, cruzime împotriva copiilor, paricid). În plus, foarte des, fizionomia personajelor (post)umane are ceva deosebit de intens – șoc, furie, groază – ceea ce poate să facă lectura neplăcută, mai ales dacă momentele de respiro din scenariu sunt rare.

Așa se face că, după lectura acestui prim volum omnibus, am stat o vreme în cumpănă dacă să parcurg în continuare saga metabaronilor sau nu. Până la urmă, am luat și volumul al doilea, Aghnar & Oda. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej. 
Citește mai departe

Gordon Rennie & Andrea Olimpieri, "Dishonored" (2016)

În a doua jumătate a lunii august 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Gordon Rennie și Andrea Olimpieri intitulat Dishonored – The Wyrmwood Deceit (Titan Comics, Londra, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Romanul grafic The Wyrmwood Deceit face legătura între jocul video Dishonored și continuarea acestuia, Dishonored 2. Acțiunea este plasată pe un tărâm fantastic, în orașul Dunwall de pe insula Gristol, capitala Imperiului Insulelor.

Protagonistul este Corvo Attano, protectorul tinerei împărătese Emily Kaldwin. Acesta îl caută pe fiul surorii sale, iar cercetările îl duc în zone periculoase ale lumii interlope, dar și în calea unor tineri ofițeri ambițioși din serviciul de pază al orașului, precum domnișoara locotenent Martha Cottings. Scheme tenebroase cu trafic de arme sunt dezvăluite, iar o tentativă de lovitură de stat e dejucată.

Dintre calitățile care recomandă The Wyrmwood Deceit aș aminti acțiunea captivantă, cu numeroase confruntări și lovituri de teatru, atmosfera sumbră, dickensiană, și grafica interesantă, situată la un nivel deasupra mediei. Am apreciat maniera în care două fire narative alternează, cu discursurile celor doi protagoniști-naratori plasate în casete de culori diferite (negru pentru Corvo Attano, violet pentru Martha Cottings), respectiv maniera în care episoadele flash-back au fost reprezentate în culori pastelate, dintr-o gamă destul de diferită de cea rezervată episoadelor din „prezent”.

Merită amintită și galeria de la finalul volumului, în care veți găsi portrete ale personajelor principale, precum și coperte ale fasciculelor în care a fost publicat inițial romanul grafic.

Ceea ce aș avea în schimb să îi reproșez acestui album de bandă desenată este… concizia. Dacă romanele grafice respectabile ca Elektra Assassin au opt sau douăsprezece fascicule, apariții mai recente precum Penny Dreadful, Legenderry sau Lady Mechanika abia adună patru sau cel mult șase fascicule – iar Dishonored  nu face excepție. Ca urmare, lectura se încheie mult prea repede, iar cititorul rămâne ușor dezamăgit.

Pe ansamblu, The Wyrmwood Deceit reprezintă o adăugire decentă la colecția mea de lucrări steampunk, fără a fi însă o capodoperă. Rămâne de văzut dacă autorii vor continua seria sau dacă romanul acesta grafic va fi lăsat ca simplu liant între două jocuri video. 
Citește mai departe

Joe Benitez et al., "Lady Mechanika – La Dama de la Muerte"

În a doua decadă a lunii noiembrie 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la magazinul Red Goblin din București, am achiziționat un exemplar din volumul al patrulea al romanului grafic Lady Mechanika – La Dama de la Muerte (Benitez Productions, Encino, California, 2017). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea din La Dama de la Muerte este plasată, cronologic vorbind, înaintea celorlalte trei volume din seria Lady Mechanika, în 1869. Protagonista călătorește din Statele Unite ale Americii în Mexic pentru a se reculege în urma pierderii unei persoane apropiate, Dallas. În sătucul Santa Catrina, localnicii o includ în sărbătoarea anuală Dia de los Muertos. Din păcate, satul este atacat de o bandă de tâlhari deghizați, Jinetes del Infierno. Lady Mechanika se confruntă cu ei, apoi eliberează niște copii pe care îi răpiseră și întemnițaseră bandiții. Din păcate, alți răufăcători din aceeași bandă pustiesc și distrug satul, iar în final protagonista îi ucide pe toți, cu excepția unui adolescent care rămâne să spună povestea.

Tematic, scenariul scris de Joe Benitez și M. M. Chen se încadrează în categoria western mai curând decât în cea steampunk (ceea ce e o variațiune binevenită). Grafica realizată de Joe Benitez și Martin Montiel este la înalt nivel – cu variațiuni interesante în ramele care însoțesc unele cadre, de la tije și roți dințate în prima parte la flori exotice și măști mortuare în partea a doua și la oseminte, cranii și mătănii spre final. Culorile alese de Peter Steigerwald, Beth Sotello și Mike Garcia sunt intense și impresionante, iar galeria de coperte ale fasciculelor în care a apărut inițial banda desenată aduce un plus de farmec volumului.

Pe ansamblu, față de The Lost Boys of West Abbey, La Dama de la Muerte a fost mai complexă și mai captivantă – poate și datorită exotismului temei alese. A meritat pe deplin atât timpul cât și banii. (Dealtfel, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, aștept deja cu interes următorul volum din serie, The Clockwork Assassin. Dar despre acela rămâne să discutăm la momentul potrivit.
Citește mai departe

Krysty Wilson-Cairns et al., "Penny Dreadful" (2017)

Într-o postare  anterioară, vă relatam că, în ultima decadă a lunii mai 2017, am achiziționat de la importatorii de bandă desenată din magazinul Red Goblin un volum din seria Lady Mechanika. Am profitat de ocazie ca să cumpăr și primul volum dintr-un roman grafic promițător, Penny Dreadful (Titan Comics, Londra, 2017).

L-am parcurs integral în aceeași seară. Și iată ce am aflat:

Povestea din acest roman grafic a fost creată de Krysty Wilson-Cairns, Andrew Hideraker și Chris King. Cea dintâi și cel din urmă au asigurat și scenariul. Grafica a fost creată de Louie de Martinis, iar literele au fost adăugate de Simon Bowland și Rob Steen.

Penny Dreadful arată, în cinci fascicule, ceea ce se întâmplase înaintea primei serii din serialul TV cu același nume creat de către John Logan și distribuit de Showtime. Astfel, exploratorul Africii ecuatoriale, Sir Malcolm Murray, și însoțitorul său, Sembene, colaborează cu Vanessa Ives pentru  a o salva pe fiica exploratorului, Mina Murray, de o soartă mai rea decât  moartea. Căci un client al avocatului Jonathan Harker, soțul Minei, este un nobil transilvănean cu puteri demonice…

Cum alte personaje ale serialului TV ajung să ia contact unele cu altele abia în prima sau în a doua serie, romanul grafic, cu acțiunea plasată anterior, nu le poate aduce în scenă pe toate. Ca urmare, trimiterile intertextuale la Frankenstein  și la Portretul lui Dorian Gray lipsesc din volum. Apar, în schimb, trimiteri frecvente la Dracula și la Minele regelui Solomon.

Grafica benzii desenate Penny Dreadful este deasupra mediei (fără a se ridica la un nivel de capodoperă). Am apreciat culorile intense, de cele mai multe ori reci, precum și portretistica personajelor.

Scenariul, în schimb, mi s-a părut nu doar alert, ci și…  aerisit. Dacă unii cititori de dincolo de Atlantic se plâng, spre exemplu, că personajele din Lady Mechanika vorbesc prea mult, eu am rămas cu impresia că cele din Penny Dreadful sunt aproape laconice în exprimare.

Consecința este că primul volum al romanului grafic Penny Dreadful se parcurge neașteptat de repede, în pofida numărului respectabil de pagini, iar cititorii încep lunga așteptare până la publicarea volumului următor.

Firește, despre acela rămâne să discutăm la momentul potrivit.
Citește mai departe

Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 3" (2017)

În ultima decadă a lunii mai 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am avut șansa să achiziționez volumul al treilea din romanul grafic Lady Mechanika: The Lost Boys of West Abbey (Benitez Productions, Encino, CA, 2017). Scenariul îi aparține lui M. M. Chen, grafica a fost asigurată de Joe  Benitez și Martin Montiel, culorile au fost adăugate de Peter Steigerwald, Beth Sotello și Mike Garcia, iar literele au fost introduse de Michael Heisler.

Am parcurs acest volum chiar în ziua în care l-am luat. Și iată ce am aflat: 

De această dată, Lady Mechanika și asociatul ei, Mr. Lewis, anchetează un șir de dispariții misterioase din cartierul West Abbey al metropolei Mechanika City. Victimele sunt copii ai străzii, iar  ancheta dezvăluie experimente cu golemi mecanici. Printre cei care o ajută pe protagonistă se numără rabinul Ephraim, un lider spiritual al comunității evreiești locale, meșterul Jiang, un fabricant de jucării mecanice, precum și tânărul inspector Singh, un pakistanez expatriat în Anglia victoriană.

Dacă, în privința calității grafice și a scenariului, The Lost Boys of West Abbey se ridică la înălțimea primelor două volume ale seriei, în ceea ce privește cantitatea se dovedește dezamăgitor. Astfel, acolo unde fiecare dintre primele două volume avea peste o sută șaizeci de pagini, cel de-al treilea abia are puțin peste șaizeci și… se termină mult prea repede.

Desigur, l-am adăugat la raft, lângă celelalte două, ca pe o piesă de colecție, și am început numărătoarea inversă până în septembrie 2017, când urmează să apară volumul al patrulea din Lady Mechanika: La Dama de La Muerte

Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie.
Citește mai departe

W. Ellis & R. Caceres, "Captain Swing and the Electrical Pirates of Cindery Island" (2011)

În septembrie 2016, prin amabilitatea importatorilor de la Red Goblin, am achiziționat un roman grafic steampunk intitulat Captain Swing and the Electrical Pirates of Cindery Island (Avatar Press, Rantoul, 2011). Scenariul îi aparține lui Warren Ellis (autorul seriei Transmetropolitan), iar grafica – lui Raulo Caceres.

Am parcurs volumul în două zile. Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului grafic Captain Swing… e plasată la 1830, când pe străzile din Londra era o concurență acerbă între două forțe de ordine: gonacii din Bow Street, subordonați magistraților, și nou-veniții polițiști metropolitani, subordonați lui Sir Robert Peel. Protagonistul, Charlie Gravel, este un tânăr polițist care, noaptea, patrulând, descoperă o scenă de măcel, apoi pleacă în urmărirea presupusului făptaș. Acesta din urmă, echipat cu cizme și mănuși care conferă putere supraomenească, se dovedește a fi căpitanul unei corăbii zburătoare și al unui echipaj de pirați. Căpitanul Swing, cum îi spun pirații, îl duce pe protagonist la o bază secretă din Essex, de pe Insula Cindery, și îi arată că a inițiat o societate democratică bazată pe tehnologia revoluționară a electricității.

Din păcate, un grup de plutocrați având un meteorit radioactiv caută să înrobească societatea umană, iar căpitanul Swing, pe numele său adevărat Jonathan Rheinhardt, ar vrea să organizeze un raid ca să le ia plutocraților meteoritul. Un agent al plutocraților incendiază atelierele de pe insulă, iar căpitanul Swing piere.

Charlie Gravel îi conduce pe pirați în acel raid, se confruntă cu adevăratul autor al masacrului de la începutul volumului – un mutant imens, aflat în slujba plutocraților – iar în final îi încredințează conducerea navei zburătoare lui Polly, cea care îi servise drept secund savantului, apoi se întoarce la îndatoririle sale de polițist.

Planșele benzii desenate sunt intercalate cu pagini cu gravuri, în care săpitanul Swing li se adresează direct cititorilor, iar în ultimele pagini ale romanuljui grafic veți găsi o galerie cu coperte ale fasciculelor individuale în care a apărut inițial Captain Swing…

Intriga este alertă și spectaculoasă. Grafica este bună, dar nu excepțională. Între noi fie vorba, prezentarea – paginile de titlu, gravurile intercalate, galeria din final, copertele – m-a impresionat mai mult decât banda desenată propriu-zisă.

Pe ansamblu, cu toate că nu se compară nici cu Steampunk: Manimatron, nici cu Lady Mechanika, Captain Swing… a meritat banii și timpul petrecut cu lectura. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, aș vrea să reiau niște albume BD mai reușite (și mai renumite) – „Orașele obscure” de Schuiten și Peeters.

Dar despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri.
Citește mai departe

J. Benitez & P. Steigerwald, "Lady Mechanika, Vol.1" (2015)

În ianuarie 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la magazinul Red Goblin din București, am achiziționat primele două volume dintr-un roman grafic de Joe Benitez și Peter Steigerwald. Cel dintâi se intitula Lady Mechanika in The Mystery of the Mechanical Corpse (Benitez Productions, Encino, CA, 2015). L-am parcurs în câteva zile.

Și iată ce am aflat:

Ca destule alte romane grafice nord-americane, Lady Mechanika a apărut mai întâi în fascicule, apoi a fost adunat în volum. Astfel, în cuprinsul acestui tom se găsesc Capitolul Zero – „Demonul de pe Aleea Satanei”, respectiv capitolele întâi până la al cincilea, „Misterul cadavrului mecanic”.

Acțiunea este plasată într-un trecut alternativ în care, în Anglia victoriană, se află orașe precum Mechanica City sau ținuturi ca Darqueshire. Protagonista este o asasină cu proteze mecanice, Lady Mechanika. Antagonistul este un fabricant de arme, Lord Blackpool. În „Demonul de pe Aleea Satanei”, Lady Mechanika dejoacă planurile lui Lord Blackpool de a vâna și ucide o creatură monstruoasă evadată dintr-un laborator.

În „Misterul cadavrului mecanic”, protagonista, cu ajutorul unor colaboratori, anchetează cazul unui cadavru resuscitat și modificat. Intriga o poartă în laboratoare secrete, la un circ, dar și la bordul unui dirijabil grandios construit în fabricile antagonistului.

Printre calitățile care recomandă acest roman grafic, cea mai importantă este  înalta ținută grafică. Casetele benzii desenate sunt utilizate creativ. Personajele ies adesea din cadru, iar din loc în loc apar planșe pe o pagină sau chiar pe două pagini cu un portret sau un peisaj. Costumele personajelor, accesoriile, vehiculele sunt redate minuțios, cu o risipă de detalii și de imaginație. Paleta cromatică este echilibrată, însă tonurile culorilor sunt sumbre – căci cea mai mare parte a evenimentelor din intrigă se desfășoară noaptea.

Am remarcat de asemenea ritmul intens al acțiunii, desele răsturnări de situație și dialogurile ce pastișează convențiile literare victoriene. În această privință, ceea ce pentru cititorii americani poate să pară un defect, pentru mine a reprezentat o calitate. Căci steampunk nu înseamnă doar elemente de recuzită și costume, ci și un anumit tip de discurs.

Pe ansamblu, volumul întâi din Lady Mechanika a fost o experiență de lectură extrem de agreabilă, comparabilă în numeroase privințe cu un alt roman grafic de căpătâi, Steampunk. L-am așezat la loc de cinste în colecția mea și îl voi reciti cu siguranță. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Firește că, imediat după ce l-am terminat, am parcurs volumul al doilea. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.
Citește mai departe

Free Comic Book Day: Sambata, 7 Mai, la Red Goblin. Mii de benzi desenate vor fi oferite gratuit!

Un nou fenomen cultural, Free Comic Book Day este o zi în care magazinele de jocuri din întreaga lume oferă benzi desenate gratuit oricărei persoane care le trece pragul.  A 15-a editie are loc pe 7 Mai si vine cu un numar record de reviste de benzi desenate care vor…

Continue reading

Citește mai departe

Brian Augustyn et al., "Gotham by Gaslight" (2006)

La începutul lunii aprilie 2016, în cadrul târgului de carte F&SF Final Frontier V, am achiziționat de la Red Goblin un roman grafic intitulat A Tale of the Batman: Gotham by Gaslight (DC Comics, New York, 2006). L-am parcurs în aceeași zi. Și iată ce am aflat:

Partea întâi, „Gotham by Gaslight”, a fost publicată inițial în 1989. Cuprinde o introducere de Robert Bloch, „From Hell”, care pastișează o infamă epistolă atribuită lui Jack Spintecătorul și un episod ucronic în care, în 1889, Bruce Wayne a avut o ședere de  durată în Europa, unde a studiat cu Sigmund Freud. Apoi, protagonistul traversează Oceanul Atlantic pentru a reveni în Gotham, doar ca să constate că Jack Spintecătorul a sosit și el acolo și a început o nouă serie de crime sângeroase. Pe nedrept, Bruce Wayne e acuzat de aceste crime și condamnat la moarte, însă evadează cu ajutorul credinciosului său majordom, Alfred, și îl descoperă pe adevăratul făptaș.

Scenariul creat de Brian Augustyn este alert și captivant, iar grafica realizată de Michael Mignola, P. Craig Russell și David Hornung amintește întrucâtva de Liga domnilor extraordinari.

Dacă partea întâi e un omagiu în benzi desenate adus publicațiilor victoriene penny dreadful, partea a doua (apărută inițial în 1991) amintește de lucrări ale unui îndrăgit autor francez din aceeași perioadă – Jules Verne. „Master of the Future” se petrece în 1892, la Gotham, și are intriga plasată în jurul unei expoziții mondiale la care, între alții, ar vrea să participe și Buffalo Bill cu spectacolul său dedicat Vestului Sălbatic. Din păcate, un scelerat echipat cu un dirijabil și cu un dispozitiv optic incendiază cartiere din Gotham și creează panică printre cetățeni. Bruce Wayne intervine pentru a-l opri, iar apoi își folosește abilitățile de detectiv pentru a descoperi dedesubturi ale acestei afaceri.

Scenariul acestui episod îi aparține tot lui Brian Augustyn. Grafica, mai colorată și mai vioaie decât cea din prima parte, a fost realizată de Eduardo Baretto și Steve Oliff. Am remarcat maniera minuțioasă în care au fost reprezentate costumele și coafurile personajelor.

Pe ansamblu, Gotham by Gaslight a meritat timpul și banii, iar acum se alătură unei colecții crescânde de romane grafice și albume de artă dedicate curentului steampunk. Dacă doriți și dumneavoastră un exemplar, vă invit să vizitați magazinul virtual Red Goblin. În ceea ce mă privește, probabil voi reciti în curând alte romane grafice de referință. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej…
Citește mai departe