„Rău de spațiu” „Omul fără nume” de Ovidiu Vitan

„Rău de spațiu” „Omul fără nume”, Ovidiu Vitan, Pavcon, ISBN 978-606-8879-20-8           Dacă ar trebui să descriu într-o singură propoziție volumul de povestiri „Rău de spațiu” „Omul fără nume” aș spune că a fost una dintre cele mai „altfel” cărți pe care le-am citit în ultima vreme. Cu siguranță a fost cea mai nonconformistă carte din SF-ul românesc pe care am întâlnit-o. Și spun asta nu pentru că acest fapt în sine, acela de a fi altfel, i-ar aduce vreun punct în plus, ci pur și simplu pentru că este lucrul care rămâne cel mai pregnant în mintea cititorului după parcurgerea ei.           De ce spun că nu-i aduce puncte în plus? Pentru că, deși originalitatea este un deziderat pentru orice autor de SF, în această carte ea se manifestă în primul rând la nivelul formei, nu al ideii. Începând cu titlul, despre care aflăm din prefața semnată de unul dintre personajele literare ale lui Ovidiu Vitan că este variabil în funcție de exemplar și încheind cu ultimul text, scris sub forma unei note tehnice, după cuprinsul cărții, o serie de bizarerii de execuție atrag atenția la fiecare întorsătură de pagină.           Avem texte scrise în paralel, pe coloane, variind doar […]

Citește mai departe

„Eu 2.0” de Dan Doboș

             Nu mică mi-a fost surpriza de a primi din partea autorului un exemplar-semnal al cărții acum mai bine de o lună. Am citit-o cu bucurie, dar și cu mândria de a mă delecta cu poveștile înaintea multora. Pare nepotrivit termenul de “poveste” asociat cu genul SF în care se încadrează proza de față? Poate. Numai că eu le-am calificat așa după ce am parcurs pe nerăsuflate primul text, cel ce dă și titlul volumului: “eu 2.0”, un fel de prolog la declarația de dragoste către Cassandra, femeia ce bântuie tandru și dureros mintea naratorului.           eu 2.0 – După moarte, un scriitor semnează un contract în urma căruia intelectul îi este înmagazinat într-un spațiu virtual, fără posibilitatea de a primi informații din afară. Plănuiește să continue să scrie, astfel încât fiica sa să poată beneficia de încasările de pe urma vânzărilor. Numai că lucrurile nu merg chiar după cum se aștepta acesta. Descoperă că rolul de Demiurg nu e deloc ușor, că aplicarea legilor vechi după care se ghidase pe timpul vieții poate fi plictisitoare. Cea care-l salvează e Cassandra, cea de-a cincea soție. Varianta 2.0 a scriitorului alege să-și petreacă veșnicia alături de ea. E interesantă relatarea […]

Citește mai departe

„Vremea renunțării și alte povestiri” de Marian Truță

          2017, editura Tritonic, 196 pag., ISBN 978-606-749-259-0                     Într-un fel, cartea aceasta poate fi considerată reeditarea volumului de debut a lui Marian Truță, apărut în 2008 la editura Bastion sub același titlu. Pe de altă parte, vorbim despre o semi-reeditare, câtă vreme Michael Haulică, coordonatorul colecției SCi-Fi de la Tritonic a considerat că volumul cu pricina ar merita să fie împărțit în două. Trei texte le-a grupat în volumul de față, probabil pe baza dimensiunilor și a tematicii, deoarece toate reprezintă o „vreme„: Vremea nebuniei, Vremea așteptării și Vremea renunțării. Celelalte texte au fost grupate în alt volum, apărut două luni mai târziu sub titlul Început de anotimp ploios la Ezary.           Trebuie să recunosc că n-am citit prea multe creații ale lui Marian Truță. Așa, pe repede înainte, cred că aș putea enumera povestirea Soledad și cărțile scrise în colaborare cu Dănuț Ungureanu – Vegetal și Mineral. Prin urmare, volumul de față a fost o ocazie bună de a pătrunde în opera sa, de a-l cunoaște mai bine în postura de autor și a vedea dacă este sau nu pe gustul meu.           După primele rânduri din Vremea nebuniei mi s-a părut că am […]

Citește mai departe

„Suspendați într-o rază de soare” de Ben Ami

          2014, editura Tracus Arte, 108 pag., ISBN 978-606-664-348-1                     Ca scriitor, există diferite moduri de a aborda un text. Poți începe direct în miezul acțiunii, revelând ulterior prin flashback-uri evenimentele anterioare care au condus la starea respectivă. Sau poți, firește, să construiești în liniște cadrul, crescând progresiv tempoul acțiunii spre punctul culminant. Unii țin mereu piciorul pe pedala de accelerație, concentrându-se doar pe acțiune, în timp ce alții condimentează textul cu descrieri, considerații morale sau filozofice, povești și divagații.           Există însă încă un aspect aparte, la care mă voi referi în rândurile următoare, deoarece are legătură cu volumul prezentat aici. Ce este mai indicat? Să-i explici totul cititorului, să folosești un stil clar, limpede, din care se înțelege ușor tot ce e de înțeles? Sau, dimpotrivă, să lași anumite lucruri în ceață, să folosești exprimări alambicate, astfel încât cititorul să nu fie sigur că lucrurile stau exact așa cum le-a perceput, ci e nevoie să recurgă la o a doua, poate chiar a treia lectură ca să descifreze misterele?           În mod cert, Ben Ami face parte dintre autorii care optează pentru cea de-a doua variantă. Lucrurile nu sunt niciodată explicate complet, ci lăsate […]

Citește mai departe

„Cine doarme și visează” de Cezarina Anghilac

          2017, editura Tritonic, colecția Fantasy, 152 pag., ISBN 978-606-749-231-6                     Pe Cezarina Anghilac am cunoscut-o ca redactor extrem de delicat, cu care îmi face o plăcere deosebită să lucrez. Orice observație are de făcut, o face cu mult bun simț, așa încât ajung să mă simt de parcă chiar eu doream să fac modificarea sugerată de ea. Am cunoscut-o și ca autor, prin două proze citite în revista Argos, parcă, și m-a surprins plăcut atenția ei pentru detalii, pentru trăirile personajelor, pentru atmosferă. Iar când am cunoscut-o față în față, am întâlnit o persoană timidă, discretă, dar plină de căldură și voie bună.           Prin urmare, m-am bucurat când mi-a oferit ocazia s-o cunosc și prin intermediul volumului de debut Cine doarme și visează. O carte din care să citesc azi câteva pagini, mâine altele, călătorind din poveste în poveste până la final. Prin acest tip de interacțiune poți vedea din ce material e croit un autor, dacă stârnește în tine acel fior care te va face să spui „da, vreau să cumpăr și următorul său volum”.           Cartea Cezarinei include șase texte cu rețete diferite, dar conținând toate anumite ingrediente: atenție pentru detalii, frumusețe stilistică, atmosferă obsedantă, […]

Citește mai departe

„Ora 12” de Alexandra Gold

          Un foarte bun mod de a-ți diversifica lista de lecturi și, de ce nu?, exercițiile intelectuale poate fi abordarea din când în când a unui roman grafic. Pentru cei obișnuiți cu benzile desenate, acest lucru vine în mod natural, distributivitatea atenției fiind în acest mod pusă și ea la încercare, ochiul fiind nevoit să urmărească textul din bulele de dialog în paralel cu succesiunile imaginilor desenate și să compună povestea din două surse. Acest lucru este deci diferit de procesul lecturii unui simplu text scris. Dacă e mai solicitant sau mai reconfortant să citești bandă desenată în loc de proză, eu aș înclina să cred că e mai reconfortant. Măcar pentru faptul că un roman grafic ca cel al Alexandrei Gold poate fi parcurs ușor în câteva zeci de minute, imaginile care defilează de-a gata în fața ochilor fiind mult mai facil de asimilat decât cele pe care mintea trebuie să le deseneze singură, după ce stochează paragrafe întregi de descrieri și acțiune. Acest lucru este însă valabil numai dacă banda desenată este de calitate. Iar cea din „Ora 12” cu siguranță este.           În câteva cuvinte, este vorba despre patru prieteni care se pregătesc de o vacanță rustică […]

Citește mai departe

„Înainte de neant” de Mihai Alexandru Dincă

          Proaspăt laureat al premiului pentru debut la RomCon 2017, pentru cartea în cauză, Mihai Alexandru Dincă ne propune în colecția sa de povestiri „Înainte de neant” un soi de tur de forță prin meandrele spațiului întunecat, cu tot ce înseamnă acest lucru. După cum autorul nu s-a ferit niciodată să recunoască, influențele Lovecraft se simt pe parcursul întregului volum, spațiul cosmic fiind în viziunea sa aducător al angoasei supreme, al coșmarurilor împletite subtil cu realitatea și, în ultimă instanță, al nebuniei.           De dragul simetriei, atât în primul cât și în ultimul text vom găsi oroarea produsă de conștientizarea singurătății în iminența morții și în vastitatea spațiului. Însă, dacă în povestirea „În neant”, cea care deschide volumul, protagonistul se trezește singur, căutând apoi sursa dezastrului în mijlocul căruia se află, în „Oroarea din Oort”, proza care-l încheie, personajul narator ne povestește cu ultimele crâmpeie de luciditate șirul evenimentelor la care a luat parte.           Tot despre moarte în spațiu e vorba și în povestirea „Cordyceps Humnis”, proză care a apărut și în Gazeta SF, însă aici avem de-a face cu o infestare ciudată care provoacă o simbioză între două forme de viață, așa cum titlul […]

Citește mai departe

Retronext și alte povestiri de Lucian-Vasile Szabo

          Motto: „Spune-mi,(…), cine mă trăiește pe mine?”                     Cum ar fi dacă ați fi obligați să trăiți într-o conductă? Cum ar fi dacă ați recepta orice suferință a lumii ca pe o durere proprie și, pentru a vă feri de un asemenea chin permanent, ar trebui să vă refugiați între pereții unei țevi de oțel? Ați percepe o asemenea situație ca pe un dar, ca pe o modalitate ce v-a fost pusă la dispoziție pentru a înțelege mai profund, până la ultimele ei limite, realitatea înconjurătoare sau ca pe un cumplit supliciu la care Universul vă obligă?           Volumul de proze scurte semnat de Lucian-Vasile Szabo (Iubita de la miezul nopții, Editura Tritonic, 2017) se deschide cu o povestire (cea care dă și numele cărții, de altfel) care emană, în același timp, atât un aer clasic de mister inexplicabil, cât și prospețimea unei abordări cât se poate de relaxate, din care lipsesc efectele speciale teribile, cele tipice ale genului. Epicul, în această proză, provine din simplitatea cu care este tratat paradoxul spațio-temporal prin care trece eroul (un om banal aflat într-o situație excepțională) și din ambivalența realității pe care o surprinde la final. Să fie oare ploaia cea […]

Citește mai departe

Retronext și alte povestiri de Lucian-Vasile Szabo

          Motto: „Spune-mi,(…), cine mă trăiește pe mine?”                     Cum ar fi dacă ați fi obligați să trăiți într-o conductă? Cum ar fi dacă ați recepta orice suferință a lumii ca pe o durere proprie și, pentru a vă feri de un asemenea chin permanent, ar trebui să vă refugiați între pereții unei țevi de oțel? Ați percepe o asemenea situație ca pe un dar, ca pe o modalitate ce v-a fost pusă la dispoziție pentru a înțelege mai profund, până la ultimele ei limite, realitatea înconjurătoare sau ca pe un cumplit supliciu la care Universul vă obligă?           Volumul de proze scurte semnat de Lucian-Vasile Szabo (Iubita de la miezul nopții, Editura Tritonic, 2017) se deschide cu o povestire (cea care dă și numele cărții, de altfel) care emană, în același timp, atât un aer clasic de mister inexplicabil, cât și prospețimea unei abordări cât se poate de relaxate, din care lipsesc efectele speciale teribile, cele tipice ale genului. Epicul, în această proză, provine din simplitatea cu care este tratat paradoxul spațio-temporal prin care trece eroul (un om banal aflat într-o situație excepțională) și din ambivalența realității pe care o surprinde la final. Să fie oare ploaia cea […]

Citește mai departe

„Cine doarme și visează” de Cezarina Anghilac

          Volumul de debut al Cezarinei Anghilac e, cu siguranță, un pas făcut cu dreptul în lumea editorială. Prozele alese sunt reprezentative pentru modalitățile de expunere alese de autoare, dând dovada faptului că poate răspunde cu succes oricăror provocări, venite dinăuntru sau din afară. Eu am văzut culegerea de povestiri ca pe o nadă aruncată cititorului, un fel de prolog pentru un volum unitar. Varietatea temelor, alegerea personajelor umane sau non-umane, meticulozitatea de care dă dovadă în construcția frazelor, sunt o bază temeinică pentru o poveste de o mai mare întindere, indiferent de genul acesteia. E de remarcat ușurința cu care strecoară fantasticul în relatarea unor evenimente uneori banale, dând senzația că, de multe ori, dacă ne uităm peste umăr sau ascultăm cu mai mare atenție sunetele din jur, putem interacționa cu alt fel de entități trăitoare în lumi paralele, cu care împărțim același spațiu.           „Doar vântul” este relatarea, din perspectiva unei ființe nevăzute, aparent malefice, a călătoriei unui grup de călugări printr-o pădure. Nu numai credința acestora e testată, ci și anduranța, empatia, măsura de a se sacrifica pentru binele aproapelui. Mi s-au părut interesante ruperile de ritm și de stil: ființa ascunsă povestește molcom despre experiențe trecute, […]

Citește mai departe
1 2 3 6