Brandon Sanderson construiește un nou univers fantasy în cadrul unui gigant proiect multimedia

Dark One se numește proiectul multimedia pe care îl dezvoltă Brandon Sanderson împreună cu FremantleMedia North America și Random House Studio. Proiectul redă povestea unui tânăr care are viziuni dintr-o altă realitate, o lume bizară și fantastică, viziuni despre care i se spune că sunt halucinații. Sanderson va trebui să gândească universul fantastic din Dark […]

The post Brandon Sanderson construiește un nou univers fantasy în cadrul unui gigant proiect multimedia appeared first on Revista Nautilus.

Citește mai departe

J. G. Ballard, "Vermilion Sands" (1973)

A fost odată…

În alt deceniu, în alt mileniu, niște oameni frumoși și inimoși din Craiova (Viorel Pîrligras, Marian Mirescu, Dodo Niță, Mircea Liviu Goga) publicau o revistă trimestrială numită Orfeu din Orion. Într-un număr al acelei reviste, am citit „Orașul concentraționar”, o povestire scrisă de un autor britanic, J. G. Ballard. Povestirea era însoțită de o prezentare a operei autorului în care, printre altele, se discutau succint romanele apocaliptice ale lui Ballard și volumul de povestiri interconectate Vermilion Sands.

Câțiva ani mai târziu, mulțumită acelei prezentări realizate de Viorel Pîrligras, am început să colecționez cărțile lui J. G. Ballard – ba chiar pe câteva le-am și citit. Așa se face că, prin 2007, am achiziționat de la anticariatul Antic ExLibris din București un exemplar din Vermilion Sands (Colecția Vintage, editura Random House, Londra, 2001).

Apoi… cartea aceasta, ca atâtea altele, a fost împachetată, mutată, depozitată, strămutată, despachetată și lăsată să aștepte netulburată la raft multă vreme…

Până în august 2016, când am parcurs-o într-o săptămână. Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Vermilion Sands reunește povestiri publicate inițial în periodice în intervalul 1956 – 1970. Toate povestirile sunt plasate în ceea ce pe atunci era viitorul apropiat (anii 1970), într-o stațiune de vacanță deșertică numită Vermilion Sands.

Printre personaje se numără arhitecți, poeți, avocați, vedete de cinema, precum și agenți imobiliari, șoferi și polițiști. Însă, într-o manieră tipic ballardiană, gloria vedetelor a apus, inspirația poeților și artiștilor e erodată de anxietăți și de nevroze, iar asupra stațiunii planează un aer de melancolie și de neglijență, căci Vermilion Sands nu mai este la modă.

Un aspect memorabil al acestei culegeri de povestiri îl reprezintă tehnologia suprarealistă. Astfel, în „The Cloud Sculptors of Coral D” niște aviatori sculptează nori cumulus, în „Prima Belladonna” protagonistul cultivă orhidee muzicale, în „The Screen Game” apar insecte și arahnide încrustate cu giuvaeruri, iar în „Studio 5, the Stars” poeții programează mașinării de scris poeme care generează banderole cu versuri.

Firește, cum J. G. Ballard era unul dintre autorii de frunte ai Noului Val din S.F.-ul britanic, tehnologia nu servește pentru un trai utopic, ci ca să scoată în evidență excentricitățile și idiosincraziile personajelor. Spre exemplu, în „The Singing Statues”, o statuie cântătoare reflectă și amplifică până la paroxism narcisismul Lunorei Goalen. În „Cry Hope, Cry Fury”, pigmenții fotosensibili folosiți pentru pictură dezvăluie nostalgiile secrete ale lui Hope Cunard. În „Venus Smiles”, sculptura metalică scăpată de sub control transpune egomania artistei Lorraine Drexel. Iar în „The Thousand Dreams of Stellavista”, o casă inteligentă, cu structuri variabile, păstrează stările emoționale ale vechilor locatari… și încearcă să îi ucidă pe cei noi.

În ciuda faptului că fiecare dintre povestiri este relatată din perspectiva altui protagonist-narator, aceștia au neașteptat de multe caracteristici în comun. Sunt bărbați albi între două vârste, din clasa de mijloc, educați (unii chiar foarte cultivați pe plan literar, muzical și artistic), introvertiți și… surprinzător de englezi în vocabular și în comportament, în pofida faptului că Vermilion Sands pare să fie plasată undeva în vestul Statelor Unite ale Americii.

Personajele principale feminine, la rândul lor, se încadrează adesea într-un tipar – foste celebrități, bogate, inaccesibile, dominatoare, narcisiste, însă uneori afectate în secret de o traumă sau de o anxietate.

Ca urmare, în fiecare povestire, când masca publică a personajelor e erodată de pulsiunile secrete, relațiile dintre personaje ajung la un conflict acut, iar rezultatele sunt uneori tragice, ca în „The Cloud Sculptors of Coral D”, atunci când nu alunecă în farsă, ca în „Studio 5, the Stars”.

Pe ansamblu, Vermilion Sands constituie o experiență de lectură de neuitat, iar efectul de ansamblu al povestirilor, parcurse una după alta, este mult mai intens decât în cazul în care acestea ar fi citite separat, la mari intervale de timp. Nu îmi rămâne decât să îi mulțumesc și pe această cale (chiar dacă cu o întârziere de aproape trei decenii) lui Viorel Pîrligras pentru recomandarea de lectură din Orfeu din Orion, iar pe dumneavoastră, ca de obicei, vă invit să faceți o vizită virtuală la importatorii mei preferați de la Nautilus. (Puteți comanda, la un preț rezonabil, un exemplar din Vermilion Sands aici.)
Citește mai departe

J. G. Ballard, "Concrete Island" (1974)

În martie 2008, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de J. G. Ballard, Concrete Island (Colecția Vintage, editura Random House, Londra, 1994). De parcurs, l-am parcurs în două reprize de lectură, în decembrie 2015, respectiv iulie 2016.

Și iată ce am aflat:

Concrete Island se înscrie, alături de The Atrocity Exhibition, de Crash și de High Rise, într-o serie de romane apocaliptice urbane.

Protagonistul, arhitectul Robert Maitland, are un accident auto și se pomenește eșuat într-un spațiu mărginit de autostrăzi – un soi de insulă prinsă între șuvoaie de autovehicule. Pe parcursul romanului, Maitland trebuie să înfrunte diverse pericole și privațiuni – foamea, setea, frigul, intemperiile. Folosind resursele limitate de la bordul automobilului avariat, personajul improvizează soluții la problemele cu care se confruntă și încearcă diverse strategii pentru a le atrage atenția altor participanți la trafic, cu speranța că va fi salvat.

În a doua parte a romanului, Maitland se întâlnește cu două personaje excentrice: prostituata Jane Sheppard și circarul retardat Proctor. Relațiile de putere dintre cei trei se schimbă caleidoscopic de la un capitol la altul în funcție de diverși factori – hrană, bani, băuturi alcoolice, forță fizică, informații – și amintesc, în subtext, de alte insule și de alți naufragiați.

Dealtfel, lista conexiunilor intertextuale ale acestui roman ballardian pare să fie lungă. Aș aminti Furtuna de William Shakespeare (cu triunghiul Ferdinand – Miranda – Caliban), Robinson Crusoe de Daniel Defoe, Magicianul de John Fowles și Martin cel avid de William Golding. Ceea ce aduce în plus J. G. Ballard este ideea că naufragiul se poate petrece și în spațiul periurban, mai degrabă decât pe o insulă exotică, iar naufragiatul poate fi oricare dintre noi.

Chiar dacă stilul romanului a fost mult mai accesibil decât The Atrocity Exhibition, iar subiectul ceva mai puțin șocant decât Crash (dar nu cu mult), Concrete Island nu mi s-a părut una dintre creațiile memorabile ale autorului britanic. Deocamdată, mai degrbă decât să întregesc seria apocalipselor urbane cu lectura romanului High Rise (recent ecranizat), cred că am să dau curs unei vechi recomandări a lui Viorel Pîrligras și am să citesc Vermilion Sands.

Dar despre aceasta am să vă relatez cu alt prilej.
Citește mai departe