Făuritorul

                      Trecuse de mult ziua secerișului aci, la noi. Era o zi de toamnă destul de plăcută, dacă m-ar întreba cineva despre asta. Mergea treaba. Soare, frumos, urmăream niște stoluri de păsări pe cer, îndepărtîndu-se spre, vorba aia, țările calde. Spre apus, bolta era toată portocalie, cam ca flăcările unui balaur nervos. Ședeam pe prispa casei mele, a mai frumoasă din Valea Mărului, indiferent ce-o spune oricine. Am îngrijit casa asta de cînd eram copil și taică-miu punea imediat joarda pe mine dacă vedea că mă las pe tînjală. Dar iar mă ia gura pe dinainte și vorbesc pe lîngă.             Ziceam că se lăsa seara cînd am auzit un tropot de cal. Fumam acolo, pe prispă, și mi-am întors privirea spre uliță. Cum casa mea e chiar la marginea satului, eu aflu de veste primul cînd vine careva prin sat – negustori, hoți, soldații voivodului în trecere sau chitiți pe băutură. Pe cal însă venea cineva nou, un străin. În goana animalului, părul cîrlionțat al omului se zbătea în vînt, flutura și mă gîndeam amuzat, expirînd un fum de mahoarcă, cum ar fi dacă i-ar intra niște păr din claia aia în ochi.             S-a […]

Citește mai departe

Mană cerească (1/3)

          I                     #1           Copii în zdrenţe se jucau pe străzi decăzute, unde proturberanţe organice creşteau din crăpături. O fetiţă sărea coarda, în timp ce doi băieţi se jucau cu o minge pe jumătate dezumflată. Pavaj nu mai era şi noaptea dinainte plouase, astfel că hainele lor decolorate se murdăriseră de noroi, dar nu le păsa; din contră, cu cât se murdăreau mai mult cu atât păreau mai veseli. Sub pământul umed se vedeau umflături de forma unor cartofi, iar dintr-o băltoacă creşteau un fel de ţăruşi albi-rozalii moi. La marginea imaginii, coarne de aceeaşi culoare creşteau vertical pe un zid.           E poza mea preferată dintre cele pe care le-am făcut la ”ferma de cartofi”, aşa cum i se spunea pe atunci acelui cartier de la marginea oraşului, unde locuiau doar cei mai sărăci şi neajutoraţi. O copie am păstrat-o şi alta am trimis-o la un concurs de fotografie, unde am luat primul loc. Juriului i-a plăcut că am surprins un moment de bucurie în acel loc rezervat tristeţii.           Toţi puteau fi de acord, inclusiv cei care priveau acest loc cu suspiciune şi-l voiau stârpit, că nopţile aici aveau o frumuseţe aparte, care nu mai putea […]

Citește mai departe

Retro

            Huwe Lian coborî din maşină, îşi luă geanta de pe bancheta din spate şi se îndreptă cu paşi hotărâţi către intrarea principală a Centrului de Augmentare şi Terapie Post-Augmentare Reddan – Clubul Colecţionarilor “Matorgan“. Aşa se şi simţea: hotărât să-şi ducă planul până la capăt. Nu avea emoţii, nu avea reţineri. De-asta nici nu-l lăsase pe Sai să vină cu el: poate că, speriat de perspective, fratele său ar fi încercat să-l convingă să renunţe la operaţia de augmentare şi o scenă dramatică pe holurile Centrului nu ar fi fost de folos nimănui.           — Eşti sigur că nu e o decizie luată pe fugă? îi strigă Sai din urmă. Fratele său bătea darabana pe coarnele manşei de ghidaj, semn rar de nervozitate.           — Sunt, frăţioare, răspunse Huwe, fără să se întoarcă.           — Eşti sigur că nu vrei să vin cu tine?           — Sunt, frăţioare.           — Bine. Te aştept?           – Nu. Vreau să vin pe jos acasă.           Huwe Lian nu mai aşteptă replica lui Sai. Intră în recepţia Centrului şi abia închise uşa în urma sa, că o dronă de întâmpinare, purtând pe pieptul metalic numele “Napoleon“, îi ieşi în cale.           […]

Citește mai departe

The snail killer

          You live in Kronstadt, a city in Transylvania. You are a Romanian citizen, your ethnicity is German. Your name is Wilhelm R.           The Romanian name of your city is different. You accept that, of course, but in your correspondence with Germany you use Kronstadt. You never discuss ethnic issues with Romanians. Your vanity prevents it. Your parents are not wealthy but for some obscure reason you have always felt upper class, a nobleman. You feel no tribulations regarding your ethnicity. Saxons, you say, are different from Hungarians. They claim almost nothing from Romania, but they don’t exactly feel uncomfortable in the country by the Danube and the Carpathian mountains. Many have immigrated to Germany. Why? On a whim, not because they couldn’t resist. I, for one, have never wanted to leave.           Your haughtiness is so large that it resembles an exaggerated modesty. Yes, Wilhelm, you are terribly vain, as if you were a real Graf. But you don’t even have a von in front of your name. That is what a somewhat intelligent Romanian man told you once at a party you hosted with your wife. You didn’t get mad. Or at least, you didn’t […]

Citește mai departe

Chivotul sufletelor

          ­­­­­­­ –Oooo, Zalmoxis, al nostru Părinte, ascultă-ne!           Barbari trufași și războinici, în hoarde imense, au venit călări tocmai de peste deșertul lui Gobi, din Asii și Mongolii, prădând totul în calea lor. S-au lovit de noi ca de un scut, dar atunci când au văzut că nu izbândesc în luptă dreaptă ne-au ocolit pe la nord și pe la sud pârjolind totul în cale. Au țesut alianțe cu dușmani mai vechi și iată cum Roma și Elada s-au prăbușit învinse nu doar de puterea dușmanului cât de defetism și trădare.           Suntem înconjurați.           Stau acum în fața voastră, respectabili cetățeni, plâng și acestea sunt lacrimile mele. Lacrimi curate, lacrimi în fața cărora trebuie să vă coborâți cu tristețe, dar și cu mânie.           Neamul nostru de ziditori este alungat de pe pământurile strămoșești, încet, metodic, de vrăjmași puternici și fără milă.            Am lăsat uneltele și am luat armele căci am rămas ultima redută a civilizației. Acum, aici, pe pământul bătrânei Dacii, se va da bătălia finală.           Glet vorbește:              – La nord-est sunt mongolii. Se adună dincoace de marele Nistrum de unde dau lovituri concentrate asupra forturilor noastre de peste Prutae. La est sunt tătarii […]

Citește mai departe

Dan Doboș – „Eu 2.0”

              2017, editura Media-Tech, colecția SciFiScop, 214 pag., ISBN 978-973-8364-34-9                     Am fost entuziasmat de romanul „DemNet”. Avusesem emoții, recunosc, pentru că ștacheta era ridicată destul de sus după trilogia Abației. Noul roman s-a dovedit a fi de cu totul altă factură, din punct de vedere al genului, dar la fel de bun calitativ. Și, evident, lăsa loc pentru continuare. Care, aveam să aflu, urma să se concretizeze în două volume: „Chabilla”, preconizat să apară în 2013 și „Heetry”, programat pentru 2015.           Lucrurile n-au mers cum au fost anunțate. În ceea ce privește actul artistic, se întâmplă uneori ca acesta să nu se coacă pe cât de repede și-ar dori autorul. Din păcate, în cazul de față, prin 2014 Dan Doboș a anunțat chiar că renunță să mai scrie SF. Recunosc că am fost dezamăgit și am tot sperat să revină asupra deciziei. Mai mult, l-am bătut la cap cu asta cu fiecare ocazie în care ne-am întâlnit. Și firește că m-am bucurat enorm când am aflat despre volumul de față, care cuprinde șapte povestiri din universul DemNet. Nu era ceea ce așteptam, dar făcea parte din aceeași categorie.           Eu 2.0 debutează cu povestirea omonimă, […]

Citește mai departe

Supraviețuire

            PE PIEPTUL pacientului se odihnea o frunză îngălbenită. Agitată de adierea ce pătrundea pe fereastră, palpita pe materialul spălăcit al pijamalei de spital, lângă mâna inertă a bolnavului. Intrând în salon, doctorița abia apucă s-o observe căci, antrenată de curentul făcut de ușa deschisă, frunza se ridică în aer, pluti ușor și dispăru dedesubtul unui pat de parcă s-ar fi ascuns.           — Căldura asta de-afară e înșelătoare, soră. E toamnă totuși, o dojeni doctorița pe asistentă.           Femeia, umilită, se duse să închidă fereastra.           — Și știi bine ce scandal e acum în presă pe tema condițiilor din spitale. Vrei să spună careva că ne lăsăm bolnavii să fie îngropați sub frunze? Parcă și văd o poză pe Facebook!           Continuând s-o dojenească se aplecă asupra pacientului. Nicio schimbare. Pulsul bărbatului fugea de sub degetele ei ca un animal speriat. Oasele ascuțite îi împungeau obrazul, se insinuau la clavicule, pe la încheieturi, de parcă s-ar fi grăbit să iasă la suprafață. Pe fișa medicală citi un nume pe care-l uită imediat și o vârstă cu câțiva ani mai mică decât a ei. Da, își aminti, fusese adus la spital după ce căzuse pe stradă. După trei […]

Citește mai departe

Fecioara de gheaţă şi trandafirii sângerii

          Darius şi-ar fi dorit să fi rămas la tavernă, dar nerăbdarea negustorilor îşi spuse cuvântul până la urmă, iar el nu era decât însoţitorul lor şi îi surâdea ideea de a scăpa cât mai repede de o sarcină aşa plictisitoare.           Acceptase o astfel de treabă doar la cererea prietenului tatălui său, Alexandru, cel căruia îi aparţineau şi mărfurile. Îi datora multe acelui om, mai ales că-l ajutase să urce la rangul de general în armata regelui. El nu avusese asemenea pretenţii, dar alţii voiau să îl vadă cât mai sus. Nici lui nu i-ar fi fost greu să se facă remarcat, căci îşi dovedise calităţile de tactician în timpul unei revolte care avea ca scop înlăturarea suveranului, dar condiţia umilă îi punea piedici şi o vorbă bună de la cineva cu mare influenţă avea mai mult impact asupra nobilimii decât meritele lui. Revolta aceea îl făcuse să se întrebe dacă nu cumva era de partea greşită a taberei. Lucrurile pe care le voise când era doar un simplu soldat nu îl mai atrăgeau acum. Îşi petrecea serile gândindu-se la ceea ce făcuse şi câte vieţi fuseseră curmate la ordinele lui, câţi ţărani muriseră de foame din cauză că […]

Citește mai departe

Amnezia

          În spate se auzi o bufnitură înfundată. Se întoarse cu precauție pentru a nu aluneca pe trotuarul înghețat și apucă să vadă  o formă neagră rostogolindu-se, de pe capota unei mașini, pe marginea șoselei.           Șoferul deschise portiera, dădu să iasă, apoi scrâșnind din dinți:           „Paștele mamii voastre de bețivi!” trânti ușa și demară, derapând pe zăpadă.           − Hei! Apucă să strige Ioana, dar realiză că insul oricum nu ar mai fi oprit.           Se uită după ajutor.           Țipenie.           Toată lumea se retrăsese acasă pregătindu-se de Revelion. Numai ea mai umbla de bezmetică. De fapt trecuse pe la maică-sa încercând să o convingă să facă Revelionul împreună…           Se uită la ceas: 22.24.           Mărunți din buze și, atât de repede pe cât îi permitea zăpada înghețată, încurcându-se în sacoșa cu cumpărături, se apropie de locul accidentului.           − Sunteți bine? Ridică din nou privirea după vreun ajutor. Nimeni. Domnu’ ? Sunteți bine?           Bărbatul încercă să se ridice, dar păru să se cutremure și rămase în patru labe tremurând ușor:           − Nu știu, mormăi înfundat.           Ioana se aplecă și mai mult și, ca un făcut, sticla de șampanie se răsturnă din sacoșă […]

Citește mai departe

Film alb-negru

          Se întunecă. Arunc țigara fumată pe jumătate în ceașca de cafea și mă ridic greoi:           „Poate mâine…”           Un individ mă rașchetează în trecere și mă enervez.           Sfârșit de octombrie, seara se face răcoare. Zgribulit, caut prin buzunări cheile de la Rover. Îmi pare că aud ceva și bunul dresaj din armată mă trântește de pământ. Cad urât, la cele peste 120 de kile, cu gâtul sucit, ca să văd ce m-a apucat, dar explozia vitrinei de peste drum mă edifică. Mă rostogolesc, precum un hipopotam în mâl, sub o mașină. Inima o ia galop și tensiunea mă strangulează. Forțez mental, încet, încet, încep din nou să văd altceva decât vâlvătăi roșii.           Stau pe burtă și încerc să ajung la pistol.           −Poliția! Ajutor!           Angajatul magazinului iese, se adună lume, eu tot sub mașină.           Se aude zgomot de sirenă și mă răsucesc pe spate: Rău să îmbătrânești. Mă scutur.           − Căpitane! Agentul îmi vede postura nu prea OK și-o sucește: Domnul Căpitan…           − Ce s-a întâmplat?           − Un foc de armă, probabil rătăcit…           − Și ce vrei să faci? Pune de-un proces verbal și dă-i omului o hârtie să se […]

Citește mai departe
1 2 3 12