Teodiceea (2/3)

          Purificare             „Ştii, bătrâne”, i-a spus cu glas extenuat, lipsit de orice speranţă, „voi muri curând şi vreau să vorbim.”           O noapte întreagă au stat la lumina lumânărilor pe care Liam le aprinsese în memoria celor dispăruţi, vorbind fără oprire. Şi-au amintit încrâncenaţi de o stradă londoneză anonimă, de atentatul iresponsabil şi, mai ales, de oamenii care înfăptuiseră masacrul. Cu foarte puţine excepţii, oamenii aceia muriseră. Au întocmit împreună lista funerară. A morţilor care muriseră şi a morţilor care aşteptau să moară…           Ar fi dorit enorm ca noaptea aceea să nu fi existat vreodată. Să nu mai suporte chinul amintirilor, să uite crima şi pe ucigaşii blestemaţi printre care se număra. El încercase să-i gonească din memorie, Liam, nu. Liam căutase şi aflase. Descoperise lucruri pe care Jerry ar fi preferat să nu le ştie nicicând. Şi totuşi, le ştia! Ascultându-l pe Liam, constatase uimit că multe dintre detaliile dezvăluite de acesta îi păreau cunoscute. Era sigur că nu le aflase dinainte, însă, în momentul în care le auzea, avea impresia covârşitoare că le ştiuse deja. Nu reuşea să îşi explice cum şi în ce fel… Nici nu […]

Citește mai departe

Meteor

          Peisajul imaculat al vastei câmpii Vastitas Borealis păru deranjat de lunga dâră de praf auriu lăsată în urmă de către un călăreț singuratec.           Ce căuta tocmai aici, în această pustietate dezolantă a lui Marte, putem să descoperim defocalizând un pic și prelungind axa pe care acesta se deplasează cu aplicată perseverență: orășelul minier Assante.           Calul, un specimen absolut impunător, de departe produsul de marcă al laboratoarelor Mayer, cu copite largi care nu se afundau în nisipul fin și patru perechi de plămâni care absorbeau fornăind rara atmosferă a planetei prin deschiderile de pe piept, galopa dezlănțuit în timp ce stăpânul lui își mai privi odată cronologiul:           09.47’, voi ajunge la timp. Hai, Roșu, mai multă silință, ce naiba?!           Armăsarul fornăi adânc și trecu într-un galop accelerat.                     Confesorul și judecătorul de pace Egidijus Kūris Silvius uda cu dedicație mica grădină cu flori din fața casei gândind la ultima solicitare a sindicatului minerilor și la împotrivirea acerbă a consorțiului Minerals de pe Terra. Trebuia să ia o hotărâre înțeleaptă care să fie respectată de ambele părți. Șopti două vorbe în laringofon și, aproape instantaneu, Ju Sing apăru făcând o plecăciune adâncă.           − Mergi, te […]

Citește mai departe

Trofeul

          Vibrația, amprenta termică și mirosul erau inconfundabile. Omul. Nu mai vânase până atunci om, dar pentru un prădător ca el mereu exista un început. Unele începuturi se transformaseră de-a dreptul în plăceri. Acum, că urmărise saturnianul până pe Terra, că se lungise cu vânătoarea, n-ar fi plecat cu un singur trofeu. Din câte știa, nici un camarad nu vânase omul. Preferați erau saturnienii, firesc, cozile lor erau cea mai căutată marfă pe Piața Coaliției Extreme. Și apoi, nici ochii nu erau de lepădat. Scăldați în alcool, erau prezenți în meniurile celor mai sofisticate restaurante. Trase aerul bine oxigenat în piept și deschise larg fosele nazale, inundându-le. Aștepta să simtă acel iz inconfundabil al lichidelor vitale care îi făcea să fiarbă sângele stârnit deja de începutul vânătorii. Se simțea saturnianul, dar mai intens, pe același traseu, era omul.           Și omul vâna. Era însă o mare diferență între un prădător și un vânător. Borr înțelegea la nivel profund obsesia suprimării și se simțea extrem de puternic de fiecare dată când o gusta. Extazul era cu atât mai mare cu cât rezistența era mai intensă. Nu cunoștea o specie mai rezistentă decât saturnienii. Acestuia pe care îl vâna acum îi retezase […]

Citește mai departe

Strălucirea

          24 iunie 2006, DENVER            5:24 DIMINEAȚA            Ploua infernal, de parcă toate băierile cerurilor se rupseseră eliberând din zăgazuri milioane de tone de apă ce se revărsau acum peste pământul muribund. Străzile erau scăldate în șuvoaie ce veneau valuri-valuri pentru a duce cu ele la vale toată mizeria orașului. Canalizarea nu mai reușea de mult să facă față, așa că refula prin toate gurile de scurgere, răspândind în jur un miros greu. Undeva, în depărtare, prin perdeaua groasă de apă, reuși să vadă zorii zilei ce se zbăteau din răsputeri să se strecoare printre norii plumburii. Fulgere imense brăzdau cerul spintecându-l, de parcă își puseseră în gând să-i elibereze toate măruntaiele. La radio, crainicul continua să avertizeze populația asupra pericolului de a te aventura afară într-o astfel de situație.            — Trebuie să fi nebun pentru a ieși pe o astfel de vreme afară, își spuse Mike în timp ce trecu mașina într-o treaptă mai mică de viteză. Numai un tâmpit ca mine ar fi în stare să plece de acasă pe o ploaie ca asta.           Bombăni ceva, nemulțumit fiind de situație și căută nervos telefonul. Îl găsi în buzunarul din dreapta al hainei și, în timp […]

Citește mai departe

„Pulsar” de Liviu Surugiu

                               2017, editura Tracus Arte, 232 pag., ISBN 978-606-664-887-5                     Spuneam despre precedentul volum al lui Liviu Surugiu, Acesta este trupul meu, că m-a pus într-o mare dilemă. Pe de o parte, este o carte bună, cu texte de calitate, o mostră perfectă a talentului autorului. Pe de altă parte, un cititor care a urmărit tot ce a publicat scriitorul s-ar simți dezamăgit să găsească acolo o povestire ce mai apăruse într-un volum cu o jumătate de an înainte, o alta ce fusese publicată în formă extinsă cu doi ani mai devreme și o a treia ce prezintă toate premisele pentru a fi dezvoltată ulterior la maximul potențialului său.           E de înțeles că am fost curios să văd ce rețetă va folosi Liviu Surugiu în noul său volum de povestiri, Pulsar.           În textul care dă titlul cărții, autorul exploatează elemente reale pe care le îmbină într-o poveste frumoasă. Sonda Voyager 2, defunctul Carl Sagan, Ann Druyan – cea care i-a fost soție – și Neil deGrasse Tyson sunt aduși laolaltă într-un amestec menit să creeze un arc simbolic peste timp, arătându-ne cum tehnica poate, într-o anumită măsură, să învingă limitele vieții. […]

Citește mai departe

Arcade

            – Vă asigur, doamnă, că nu e nici un pericol. E doar o variantă modificată, simplă și cuminte, gândită special pentru cazurile mai speciale. Are treizeci și opt de referiri mitice și un schelet psihanalitic de ordin trei.           * * *           Transpirația mi se scurgea năclăit pe gât și pătrundea pe lângă interfață, spre joncțiunile neurale. Aerul mirosea a trupuri asudate și a alcool ieftin. Twin plutea în spatele meu. Nu-mi simțeam degetele, semn că-mi atenuase aferențele periferice. Probabil că una dintre lovituri fusese grozav de dureroasă.           – N-ai să pleci să provoci pe nimeni! urlă taică-meu. Nu vreau ca miile de credite cheltuite pe implanturile tale să fie dejun pentru babele sifilitice de lângă Templu.           Am pășit lateral, ocolindu-i mâna stângă, care pornise năprasnic spre pieptul meu. Am încercat să-l prind de încheietură, dar tija de plastoțel ce-i ținea loc de oase fusese făcută din carcasa unui crucișător spațial și era greu de oprit. Twin bâzâia înfundat undeva la limita conștienței, supărat că nu-i permit să-mi modifice echilibrul hormonal.           – Nu am să continuu negoțul tău cu softuri, am rostit calm.           – Rahat! Și ce-ai să mănânci atunci?           – Și […]

Citește mai departe

Parcă-s fete…

          Canicula e infernală.           Toate, de după schismă, fuseseră așa, dar anul ăsta arșița devenea de-a dreptul insuportabilă. Simți cum stropi de sudoare i se preling de pe frunte și picură pe blana cafenie, lăsând pete mai întunecate. Se ridică și aruncă, cu un gest profesional, stetoscopul pe de după gât: Mai degrabă mă boșorogesc eu…           − Și, ce zici doctore, o să fie cu noroc?           Eliot Visser se scărpină după ureche:           − Sarcina merge bine. De mică a tolerat radiațiile, iar faptul că-i un singur pui e încurajator. Inima-i bate bine și puternic. S-ar putea să te scoți, Larry!           − Hai să bem ceva, că ai bătut drum lung.           − Nu mai beau poșirca aia a lui John, îmi face rău. Mersi oricum. Hai! Că trebuie să ajung la frații Hinton.           − Te conduc.           Caii mergeau la trap prin pulberea gri, ridicând fuioare de praf, iar cei doi bărbați se adânciseră fiecare în gândurile lui.           − Ce-i asta?           Undeva, la orizont, un punct negru se mărea văzând cu ochii. O sferă neagră, cam de juma’ de metru diametru, se apropie de călăreți și începu un ocol larg.           Larry […]

Citește mai departe

„Eu 2.0” de Dan Doboș

            Situată la granița dintre un volum de proză scurtă și un roman modular, cartea „Eu 2.0”, ultima creație a lui Dan Doboș, ne propune șapte povestioare conectate, în mod ingenios, printr-un personaj secundar, care pare prea puțin implicat în fiecare poveste în sine, dar care devine motorul ansamblului. Cassandra, femeia care prin simpla ei existență naște pasiunea sexului opus, joacă pe rând mai multe roluri, dându-ne mai multe perspective ale iubirii, toate reunite în acel inefabil „je ne sais quoi”.           Ceea ce e remarcabil în primul rând la această carte este modul în care Dan Doboș a reușit să construiască un personaj profund doar din ricoșeuri, ajutându-se în a-l contura doar de efectul pe care acesta-l are asupra celor cu care interacționează. Și, și mai interesant, deși ajunge obiectul dorinței în aproape toate ipostazele, felurile în care această dorință se manifestă îi adaugă cu fiecare povestire un nivel de complexitate în plus.           Dar să vedem, pe scurt, despre ce ar fi vorba în fiecare dintre aceste povestiri:           Prima dintre ele, cea care dă și titlul volumului „Eu 2.0”, ni-l prezintă pe bărbatul, singurul dintre ei, a cărui iubire pentru Cassandra s-a și materializat, însă narațiunea […]

Citește mai departe

Mană Cerească (2/3)

                    II                     #1           Umbra cenuşie a sărăciei se întindea tot mai mult. Magazinele mari şi localurile se închideau rând pe rând. Blocurile posomorâte şi reci deveneau tot mai deprimante. Petele de rugină şi umezeală îşi măreau suprafeţele pe faţadele decopertate. Rufele atârnate la geamuri erau tot mai decolorate.           Tatăl meu se temea că o să-şi piardă postul său de la firmă; comenzile scăzuseră şi erau daţi afară chiar şi angajaţii cu vechime. Părinţii îmi făceau apropouri că va trebui să-mi caut un loc de muncă, după care tot ei se resemnau spunând că e din ce în ce mai greu pentru tineri.           Vestea despre obiceiurile culinare ale ,,fermierilor” se răspândise în toată ţara. Era considerată o nouă limită la care disperarea adusese oamenii. Părerile erau împărţite. Unii îi înţelegeau, alţii îi priveau ca pe nişte indivizi cu probleme serioase la cap. La început, exista doar un interes firesc şi lipsit de suspiciuni, dar după ce curiozitatea s-a mai domolit, temerile i-au luat locul. Prima a fost teama firească şi primordial a omului faţă de boală. Nimeni nu ştia ce puteau conţine acele gogoşi albe, dar orice ar fi fost, fermierii erau posibilii purtători.           […]

Citește mai departe

Autostopistul

          Mașina se mișca greoi încercând din răsputeri să depășească celelalte autovehicule parcate aiurea pe marginea drumului, unele dintre ele ocupând uneori jumătate din trotuar.  Ici-colo, o lumină difuză izvora din lămpile stâlpilor  electrici plantați la distanțe egale unii de alții, scăldând noaptea într-un galben pal. Firmele luminoase anunțau din loc în loc magazinele cu program prelungit sau barurile de noapte care-și așteptau insetate clienții.           — Orașul ăsta moare încetul cu încetul, spuse Nick în timp ce schimba banda străduindu-se  să depășească un camion.           — De ce spui asta ? întrebă femeia. Nu sunt de acord cu tine . Ba din contră, eu consider că înflorește. Tot ce vezi tu în dreapta și în stânga ta, nu exista în urmă cu 10-15 ani. Îți spun asta , cu siguranță, pentru că trăiesc în orașul ăsta de o viață. Eu am prins timpurile în care electricitatea era dată cu ora, timpuri în care trebuia să stau la cozi interminabile pentru a-mi lua bucățica de pâine sau sticluța cu lapte. Tu ai trăit la țară, spuse femeia , te-ai descurcat într-un fel sau altul… Eu a trebuit să mă chinui pentru fiecare nimic.           — Mda, mă rog… Prostii… Se […]

Citește mai departe
1 2 3 13