Supraviețuire

            PE PIEPTUL pacientului se odihnea o frunză îngălbenită. Agitată de adierea ce pătrundea pe fereastră, palpita pe materialul spălăcit al pijamalei de spital, lângă mâna inertă a bolnavului. Intrând în salon, doctorița abia apucă s-o observe căci, antrenată de curentul făcut de ușa deschisă, frunza se ridică în aer, pluti ușor și dispăru dedesubtul unui pat de parcă s-ar fi ascuns.           — Căldura asta de-afară e înșelătoare, soră. E toamnă totuși, o dojeni doctorița pe asistentă.           Femeia, umilită, se duse să închidă fereastra.           — Și știi bine ce scandal e acum în presă pe tema condițiilor din spitale. Vrei să spună careva că ne lăsăm bolnavii să fie îngropați sub frunze? Parcă și văd o poză pe Facebook!           Continuând s-o dojenească se aplecă asupra pacientului. Nicio schimbare. Pulsul bărbatului fugea de sub degetele ei ca un animal speriat. Oasele ascuțite îi împungeau obrazul, se insinuau la clavicule, pe la încheieturi, de parcă s-ar fi grăbit să iasă la suprafață. Pe fișa medicală citi un nume pe care-l uită imediat și o vârstă cu câțiva ani mai mică decât a ei. Da, își aminti, fusese adus la spital după ce căzuse pe stradă. După trei […]

Citește mai departe

Amnezia

          În spate se auzi o bufnitură înfundată. Se întoarse cu precauție pentru a nu aluneca pe trotuarul înghețat și apucă să vadă  o formă neagră rostogolindu-se, de pe capota unei mașini, pe marginea șoselei.           Șoferul deschise portiera, dădu să iasă, apoi scrâșnind din dinți:           „Paștele mamii voastre de bețivi!” trânti ușa și demară, derapând pe zăpadă.           − Hei! Apucă să strige Ioana, dar realiză că insul oricum nu ar mai fi oprit.           Se uită după ajutor.           Țipenie.           Toată lumea se retrăsese acasă pregătindu-se de Revelion. Numai ea mai umbla de bezmetică. De fapt trecuse pe la maică-sa încercând să o convingă să facă Revelionul împreună…           Se uită la ceas: 22.24.           Mărunți din buze și, atât de repede pe cât îi permitea zăpada înghețată, încurcându-se în sacoșa cu cumpărături, se apropie de locul accidentului.           − Sunteți bine? Ridică din nou privirea după vreun ajutor. Nimeni. Domnu’ ? Sunteți bine?           Bărbatul încercă să se ridice, dar păru să se cutremure și rămase în patru labe tremurând ușor:           − Nu știu, mormăi înfundat.           Ioana se aplecă și mai mult și, ca un făcut, sticla de șampanie se răsturnă din sacoșă […]

Citește mai departe

Prizoniera

                    — Cred că mă bântuie o casă, zice ea și bărbatul dă din cap înțelegător.           Este probabil singurul om din tot Cosmopolisul căruia i-ar putea spune asta fără s-o ia drept nebună. Sunt un cuplu ciudat, femeia îngrijit coafată și discret machiată, într-un costum gri cu dungulițe fine, și bărbatul slab, nebărbierit, în blugi și tricou. Tricoul a petrecut prea multe ore în mașina de spălat, iar părul castaniu al bărbatului ar avea mare nevoie de o tunsoare, dar, dintre ei doi, el este cel complet în largul său, așezat la masa din fundul pub-ului, punând întrebări, luând notițe pe laptopul care-i stă deschis în față și, din când în când, sorbind din ceașca de capucino. Pe masă, mai într-un colț, se află o plăcuță pe care stă scris: Funes, doctor de case.           În fața lui, femeia, în uniforma ei corporatistă, stă cu umerii căzuți, răsucindu-și nervos brățara sau bătând cu vârfurile degetelor în paharul cu gin tonic. Uneori aruncă priviri furișe către fereastra barului, dincolo de care trec zoriți locuitorii Cosmopolisului, prizonieri ai pulsului accelerat al acestui oraș ce trăiește după cele mai noi rețete ale succesului           — Puteți să-mi […]

Citește mai departe

Cimitirul curiozităţilor

          A.D. 2068, Nava-geamăn UNSS Castor/Pollux, undeva la marginea sistemului solar                     Căpitanul-General Alvar Santiago de la Rey, comandantul suprem al misiunii spaţiale “Tolimar II“, îşi prinse capul în mâini. De partea cealaltă a mesei, răsturnaţi în fotolii, amiralii Waldemar Kai şi Jonathan Quantrill priveau sideraţi imaginile de pe ecranul uriaş amplasat pe unul dintre pereţii sălii de conferinţe. În picioare, în spatele lor, stăteau adunaţi vreo duzină de ofiţeri superiori şi juniori, unii cu lacrimi în ochi, alţii cu expresii impenetrabile, alţii cu pumnii şi dinţii încleştaţi.                     Trecură minute bune până când Căpitanul-General sparse tăcerea. Avea o voce răguşită, ca atunci când dai pe gât un pahar de apă cu gheaţă.           — Aşadar, avem confirmarea… Nu ştiu ce să zic, mulţi dintre noi ne aşteptam la asta, nu e ceva nou, domnilor. Am avut, cât, patru luni? Ar fi trebuit să ne pregătească pentru acest moment. Moralmente…           — Să ne pregătească?! Amiralul Quantrill sări în picioare, tremurând din toate încheieturile. P-entru ce să.. p-pentru asta?! Nu am c-crezut aşa ceva! Era imp-posibil! Im-po-si-bil! Datele sunt greşite!                     Santiago bătu cu palma în masă.           – Calculele iniţiale nu au minţit, John, nu te […]

Citește mai departe

Poluare

          Domnul Hust este profesor de matematică-fizică la un liceu situat într-una dintre periferiile Metropolei. Nu este un erou sub acoperire sau un inventator al unui mecanism de teleportare care s-a îmbogățit peste noapte. Nici vorbă! Dl. Hust este un om simplu. Din punct de vedere estetic arată la fel ca și hainele sale, ponosit și tern. Eșarfa înfășurată de prea multe ori în jurul gâtului său slab, sacoul îmbibat în cine știe ce pete de mâncare și pantofii lui lipsiți de luciu denotă faptul că  e burlac get-beget. Garsoniera lui modestă de la etajul 67, dotată cu baie și chicinetă, e foarte încăpătoare, dar dl. Hust nu deține niciun animal de companie. Nu dorește să substituie liniștea din locuința sa cu nimic altceva și pe deasupra e alergic la păr de animale.           A existat cândva, în tinerețile lui o frumoasă idilă cu o femeie ce poseda toate calitățile complimentare sexului frumos, însă dl. Hust nu a reușit să facă vreo impresie deosebită. La scurt timp, domnișoara i-a dat papucii pretendentului ei, sub pretextul că devenise anost și lipsit de energie sau orice imbold în favoarea vieții. De-a lungul timpului, locuința i-a devenit extensia spiritului, ternă și plictisitoare. Personalitatea […]

Citește mai departe

Salvați-mă, sunt celebru!

          Da, știu, sunt celebru. Cu siguranță mulți mă invidiază, dar habar n-au ce înseamnă cu adevărat să fii star de cinema. Fiindcă da, asta sunt, o vedetă de film la Hollywood. Mai precis, am rolul principal într-un serial de succes, difuzat în tot sistemul solar.           După cum bine știți, am fost remarcat încă de la începutul carierei mele de actor pentru că, acesta-i adevărul, sunt un bărbat frumos: ochi albaștri ca cerul senin de primăvară, buze senzuale ca o căpșună coaptă timpuriu, corp atletic de Adonis. Și modest pe deasupra. Însă după ce s-a dezvoltat tehnica 4D Home Cinema, viața mea a devenit un coșmar. Nici nu vreau să-mi imaginez ce pățește holograma mea pe poziția „pauză” în dormitorul fanelor care-mi lasă mesaje umede pe rețelele de socializare.           Desigur, bărbații cred că fabulez, că mă dau mare. Câți nu și-ar dori să fie în locul meu acum? În capul lor, își spun: bani, mașini, femei, distracții, vacanțe exotice, wow, asta da viață! Iar eu le-o întorc: nu vreți să facem schimb de vieți măcar pentru o zi? O zi în care să am și eu parte de liniște, să trec neobservat, să mă bucur de plăcerile simple […]

Citește mai departe

Cum am vînat un căpcăun

          A fost odată ca niciodată. Cică așa ar trebui să înceapă ceea ce unii ar considera un basm. Dar zi-mi tu, un basm te-ar aduce într-un pat din infirmeria castelului Topraisar? Cred că nu. Și mai cred că un basm nu ți-ar rupe picioarele cînd ar avea ocazia, nici nu te-ar umple de bale puturoase, nici n-ar urla la tine din toți rărunchii.           Se făcea că eram vînător. De fapt, „se făcea” e cam puțin spus. Eram cel mai bun vînător din regat și toată lumea o știe, chit că acum se-mpăunează toți gherțoii și se dau mari și tari. Niște gherțoi, ascultă-aci la mine. De cînd eram puian și tătînu’ mi-a dat primul arc în mîini, am fost spaima potîrnichiilor de prin pădure. Aproape că le puteai auzi șușotind: „Bă, vine Sălăzar!” și zburătăcind care-ncotro. Eh, și tot așa a fost cam pînă acu’ vreo două luni, de cînd tot zac în patu’ ăsta puturos, păzit de vindecători mai ceva ca Negru-Vodă balauru’.           Să vezi…           Mult la nord de mlaștinile-astea împuțite, spre ținuturile alea înghețate, spre Culmea și spre Crucea Vînturilor, cam pe-acolo mă așezasem de vreo două sau trei ierni. Bune și frumoase toate. […]

Citește mai departe

Cum am vînat un căpcăun

          A fost odată ca niciodată. Cică așa ar trebui să înceapă ceea ce unii ar considera un basm. Dar zi-mi tu, un basm te-ar aduce într-un pat din infirmeria castelului Topraisar? Cred că nu. Și mai cred că un basm nu ți-ar rupe picioarele cînd ar avea ocazia, nici nu te-ar umple de bale puturoase, nici n-ar urla la tine din toți rărunchii.           Se făcea că eram vînător. De fapt, „se făcea” e cam puțin spus. Eram cel mai bun vînător din regat și toată lumea o știe, chit că acum se-mpăunează toți gherțoii și se dau mari și tari. Niște gherțoi, ascultă-aci la mine. De cînd eram puian și tătînu’ mi-a dat primul arc în mîini, am fost spaima potîrnichiilor de prin pădure. Aproape că le puteai auzi șușotind: „Bă, vine Sălăzar!” și zburătăcind care-ncotro. Eh, și tot așa a fost cam pînă acu’ vreo două luni, de cînd tot zac în patu’ ăsta puturos, păzit de vindecători mai ceva ca Negru-Vodă balauru’.           Să vezi…           Mult la nord de mlaștinile-astea împuțite, spre ținuturile alea înghețate, spre Culmea și spre Crucea Vînturilor, cam pe-acolo mă așezasem de vreo două sau trei ierni. Bune și frumoase toate. […]

Citește mai departe

Poveste cu un satir selenar

          Către prânz, trecu de Selena V şi se mai destinse. Era încă în grafic. Dădu drumul la muzică şi se întinse comod în scaun, cu ochii pe şosea. Autotrailerul plutea deasupra benzii de titan, ocolind cu abilitate stâncile. Aruncă o privire în ecranul retrovizor: coloana de praf se întindea în urmă-i, asemenea unui şarpe nesfârşit.           Opri două ore mai târziu, înghiţi în fugă conţinutul unei cutii nutritive, bău o cutie cu bere dezalcoolizată şi se bărbieri pentru a treia oară în acea zi: devenise alergic la barbă. Verifică apoi atent starea containerului-remorcă şi îmbrăcă salopeta presurizată.           Desfăcu sasul manual şi sări spre pistă, plutind aproape un minut prin vălătucii de praf stârniţi de jeturile reactive al frînelor. Pentru mai multă sigurană, lăsase sasul deschis. Nu că i-ar fi fost frică, dar auzise nenumărate poveşti ale conductorilor de trailere despre scheletele din Marea Furtunilor. Altă explicaţie, în afară că vreun scurt-circuit blocase sasul automat exact când nefericitul pilot se găsea la o verificare de rutină în exterior, nu exista. În general, Trustul se ferea să comenteze astfel de istorii. Şi nici nu oferise vreodată vreo dezminţire în privinţa scheletelor.           Tropăi prin praful gros, dând ocol transportorului. Totul […]

Citește mai departe

Zombra

          „Şi zici cumva că eşti tot singur?” Rodriguez nu împărţea unitatea de locuit cu nicio femeie. Zicea el că aşa îi e mai uşor a doua zi, când se scoală şi vede că unitatea lui e deja andocată în alt loc din Spaţiu, aşa că nu mai poate trimite femeia înapoi la unitatea ei şi rămâne naibii cu ea. Acum ajunsese oricum cam departe, că Zombra e situată expre´ cam în fundu´ Cosmosului! De când eram amândoi pe Zombra, îl întrebam despre orice, că el era mai vechi pe planetă, eu de-abia ce venisem, nu ştiam cum merg lucrurile. Fusesem de câteva ori să inhalez gaze la un psychobar, da´ nu agăţasem acolo nicio tipă, vie ori moartă. “Încearcă cu băştinaşele”, rânji acu´ don Rodriguez, numai ca să facă mişto de mine. Da´ eu nu pui botu´.           Un zomba trece pe lângă noi. Poate ne priveşte, nu văd. Poate spune ceva. Sau nu. Eu nu-nţeleg Limba şoaptelor. Ca să înţelegi ce-şi spun când parcă nu-şi spun zomba ăştia, care seamănă cu nişte trunchiuri borţoase de copaci, doar că au şi ceva gingaş, deci, ca să afli ceva, îl pui să scrie pe-un zomba care-a învăţat […]

Citește mai departe
1 2 3