Forma empatiei (Forma apei – Guillermo del Toro)

          Guillermo del Toro, regizorul lung metrajului Forma apei (The Shape of Water), a crescut într-o familie catolică din Mexic, Guadalajara, și s-a făcut remarcat în 2006 cu Labirintul lui Pan (El laberinto del fauno), un film care-l va defini ca regizor, întipărind în memoria colectivă a cineaștilor imaginea unui regizor pasionat de fantastic, atât de fondul acestui gen cât și de forma sa. Un detaliu deloc neglijabil, pentru că în filmele lui Guillermo del Toro, stilistica ocupă un loc important.           Urmând mai puțin reușitului Crimson Peak, un horror cu o americancă îndrăgostită de un aristocrat britanic, în Forma apei Guillermo del Toro revine la fantasticul care l-a consacrat, de inspirație sud-americană, cu o intrigă nespectaculoasă, dar profundă. Elisa Esposito (britanica Sally Hawkins), o „invizibilă” angajată a unui centru de studii secret din Statele Unite ale Americii, se îndrăgostește de un „monstru” prins și studiat de un individ cu apucături fasciste Richard Strickland (Michael Shannon). Alături de bunii săi prieteni, colega de lucru Zelda (Octavia Spencer) și Giles (Richard Jenkins), precum și cu sprijinul mai puțin obișnuit (și credibil) a unui savant-spion rus Dr. Hoffstetler (Michael Stuhlbarg), Elisa se aventurează într-o luptă donquijotescă, inegală și cu puține sorți de […]

Citește mai departe

Mană Cerească (2/3)

                    II                     #1           Umbra cenuşie a sărăciei se întindea tot mai mult. Magazinele mari şi localurile se închideau rând pe rând. Blocurile posomorâte şi reci deveneau tot mai deprimante. Petele de rugină şi umezeală îşi măreau suprafeţele pe faţadele decopertate. Rufele atârnate la geamuri erau tot mai decolorate.           Tatăl meu se temea că o să-şi piardă postul său de la firmă; comenzile scăzuseră şi erau daţi afară chiar şi angajaţii cu vechime. Părinţii îmi făceau apropouri că va trebui să-mi caut un loc de muncă, după care tot ei se resemnau spunând că e din ce în ce mai greu pentru tineri.           Vestea despre obiceiurile culinare ale ,,fermierilor” se răspândise în toată ţara. Era considerată o nouă limită la care disperarea adusese oamenii. Părerile erau împărţite. Unii îi înţelegeau, alţii îi priveau ca pe nişte indivizi cu probleme serioase la cap. La început, exista doar un interes firesc şi lipsit de suspiciuni, dar după ce curiozitatea s-a mai domolit, temerile i-au luat locul. Prima a fost teama firească şi primordial a omului faţă de boală. Nimeni nu ştia ce puteau conţine acele gogoşi albe, dar orice ar fi fost, fermierii erau posibilii purtători.           […]

Citește mai departe

Autostopistul

          Mașina se mișca greoi încercând din răsputeri să depășească celelalte autovehicule parcate aiurea pe marginea drumului, unele dintre ele ocupând uneori jumătate din trotuar.  Ici-colo, o lumină difuză izvora din lămpile stâlpilor  electrici plantați la distanțe egale unii de alții, scăldând noaptea într-un galben pal. Firmele luminoase anunțau din loc în loc magazinele cu program prelungit sau barurile de noapte care-și așteptau insetate clienții.           — Orașul ăsta moare încetul cu încetul, spuse Nick în timp ce schimba banda străduindu-se  să depășească un camion.           — De ce spui asta ? întrebă femeia. Nu sunt de acord cu tine . Ba din contră, eu consider că înflorește. Tot ce vezi tu în dreapta și în stânga ta, nu exista în urmă cu 10-15 ani. Îți spun asta , cu siguranță, pentru că trăiesc în orașul ăsta de o viață. Eu am prins timpurile în care electricitatea era dată cu ora, timpuri în care trebuia să stau la cozi interminabile pentru a-mi lua bucățica de pâine sau sticluța cu lapte. Tu ai trăit la țară, spuse femeia , te-ai descurcat într-un fel sau altul… Eu a trebuit să mă chinui pentru fiecare nimic.           — Mda, mă rog… Prostii… Se […]

Citește mai departe

Ex Arcadia Ego

          — Hai, puneţi-l repede pe masă. Şi manevraţi-l cu grijă, tâmpiţilor. Dacă stricaţi ceva, o să-mi recuperez pierderile pe spinarea voastră. Nu râde, tâmpitule, că tu eşti primul vizat.           — Da şefu’, nu râd şefu’!           Markus Beake, farmacist cunoscut în aproape toată Arcadia Nova pentru promptitudinea cu care-şi onora obligaţiile faţă de clientelă şi, în timpul liber, şeful unui minor – deşi notoriu – clan interlop, stătea crăcănat pe un scaun aşezat strategic în mijlocul unei încăperi care purta pretenţiosul nume de subsol al unei clădiri.           În faţa lui, lîngă peretele nevăruit şi plin de mucegai, doi indivizi îmbrăcaţi în zdrenţe se chinuiau să urce pe o masă de operaţie trupul gol şi inert al unui bărbat. În stânga şi-n dreapta, alte două mese burduşite cu echipament medical de ultimă oră şi tot felul de cutii întregeau imaginea unui laborator improvizat, rupt dintr-unul din filmele cu savanţi nebuni vechi de mai bine de un secol.           — Dacă-l mai daţi o dată cu capul de pereţi, o să-l pun în loc pe al vostru! strigă Markus.           — Şefu’, are f’o sută şi ceva de kile, e greu…!           — Ţine-ţi respiraţia, tâmpitule, şi nu mai […]

Citește mai departe

Nunta

          — Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit la nunta copiilor noştri, Andrei şi Ana!           Toată lumea, în picioare, aplaudă intrarea perechii mirilor şi, după cum umbla un zvon mic prin încăpere, “mireasa era foarte frumoasă, dar un pic cam trecută“.           Naşu-mare deschise gura să zică şi el ceva:           — Uite la ei ce frumoşi sunt! Să le dea Dumnezeu casă de piatră, multă fericire, belşug şi o groază de copii, să le fie casa plină. Ş-acu’, să petrecem! Odat-în viaţă se cunună omu’!           Cei trei negri din taraf băgară o ţâpurâtură veselă, iar mesenii, lărmuind, se aşezară fiecare la locul lui. Masa începu tot cu naşu-mare, care închină un pă’ăruţ pentru finii lui:           — Să creşteţi mari şi s-aveţi de toate!           Începură să vină boresele din familia mirelui, cu gustările. Fu, mai întâi, piept de mistreţ, afumat şi tăiat rotocoale mici, multe, pe tăvi. Nuntaşii se bucurară: piept afumat de mistreţ!           — Acu’! zise şeful tarafului.           Femeia din taraf înălţă contrabasul şi se apucă să-l scarmene. Se auzi mai întâi un scârţit subţirel, voios, cum face păduchele când vrea să se împerecheze. Nuntaşii tresăriră încântaţi.           — Zii, mă, că-i zici […]

Citește mai departe

Downsizing, un film de propagandă

          Iar Matt Damon a ajuns să joace în absolut orice în ultima perioadă. Și ar fi interesant de știut dacă a acceptat rolul din Downsizing pentru bani sau pentru ideile din spatele filmului. De fapt nici măcar nu se poate spune că scenariul are o problemă cu premisa, ci mai degrabă cu execuția. În Downsizing, un inventator norvegian (nu, nu e Wayne Szalinski) a dezvoltat o tehnologie capabilă să diminueze considerabil dimensiunile corpului uman.           Este un concept științifico-fantastic original?           Nu.           Totuși, această tehnologie nu este folosită nici ca armă (deși la un moment dat un moment dat se vorbește despre teroriști miniaturizați) și nici nu azvârle protagoniștii filmului într-o aventură de neuitat, ci este adoptată de publicul larg atât ca modalitate de protecție a mediului cât și ca măsură de protecție socială. Oameni mai mici înseamnă un consum redus de resurse și, prin urmare, cheltuieli mai mic.           Ok, nu este o premisă rea, dar povestea este spusă în cel mai plictisitor mod cu putință. Primele cinci, zece minute ale filmului sunt ocupate de o conferință de presă (sau poate că era un seminar; nu mai țin minte) în care inventatorul norvegian își prezintă tehnologia de […]

Citește mai departe

Poarta stelară (fragment 2)

Fragment din POARTA STELARĂ,           Vol 2 din trilogia PROTECTORII                                              SKYLAR ŞI DAENA             Skylar şi Daena dansau; neîntrerupt, de câteva ore. Energia lor inepuizabilă îi contaminase pe mulţi, fiindcă ringul era plin ca un metrou new-yorkez la ora de vârf… Daena se zbuciuma, flacără într-un uragan, Skylar avea mişcări când sacadate, când fluide, ca un vulcan gata să erupă.           Doi adolescenţi cu trupuri zvelte, plete la fel de lungi şi trăsături aproape identice. Skylar într-un costum de latex, reliefându-i muşchii de Bruce Lee, Daena într-o rochie-maieu, atât de mulată încât se vedea tot ce n-are pe dedesubt. Exhibiţionistă, dornică să şocheze? Nu părea genul. Pur şi simplu nu îi păsa. În sală, în lume, în univers nu existau decât ea şi Skylar; care îi încleştase şoldurile, unduind în acelaşi ritm, de data asta lent, lasciv.           Perechea atrăgea privirile, ca un magnet. Evolua pe muzică de blues, după ce trecuse prin rock, disco, heavy-metal, rap, până şi country. O atmosferă înceţoşată de fumul ţigărilor, încărcată cu parfumuri orientale, iz de sudoare şi… feromoni. Ultimii veneau de la Daena, care monopolizase interesul tuturor. Femeile voiau să fie ca ea, bărbaţii o doreau.           […]

Citește mai departe

„Aripi albastre – Dragon” de Anamaria Borlan

                               2017, editura Pavcon, colecția Science-Fiction #40, 336 pag., ISBN 978-606-8879-31-4                     Când am aflat că Anamaria Borlan urma să lanseze o carte, am fost curios să văd despre ce va fi vorba și, mai ales, cum scrie. Când am aflat însă că Aripile Albastre – Dragon era primul volum dintr-o serie de zece cărți căreia urma să i se mai adauge una, la fel de consistentă, recunosc că am fost un pic debusolat. Îmi plac seriile, dar sunt reticent când ele vin din partea unor autori despre care n-am nici cea mai mică idee cum scriu. Totuși, la viața mea am început și serii mult-lăudate ale unor autori cunoscuți, pe care le-am abandonat pentru că nu m-au convins. Prin urmare, puteam testa apele și în situația de față, mai ales că dădusem peste o momeală căreia era greu să-i rezist.           Există anumite culturi față de care simt o atracție deosebită, iar cea japoneză este una dintre ele. Sunt conștient că multe dintre lucrurile care-mi plac în legătură cu ea sunt stereotipuri care reflectă doar parțial realitatea, dar îmi plac și, prin urmare, sunt ușor de vrăjit cu asta.           Kitakuro Keitarō […]

Citește mai departe

Un polițist în spațiu, de Nic Dobre

          La târgul de carte Gaudeamus 2017, Nic Dobre ne-a surprins pe mulți dintre cei ce așteptam cel de-al doilea volum al seriei Ancestorilor. Lăsând puțin la dospit continuarea „Căldurii ghețarilor”, autorul a venit cu o carte pe jumătate SF, pe jumătate polițistă. Cele două genuri se îmbină într-un mod extrem de plăcut, relatând o investigație criminalistică tipică într-un viitor în care ființele întregului Univers ar ajunge la un asemenea progres tehnologic încât ființele vor depăși multe dintre limitele ce ne încorsetează azi. Elementul comun cu vremurile noastre ar fi însemnătatea iubirii și a morții.           Arun Semok e un polițist de pe Terra însărcinat cu anchetarea unui caz de crimă pe planeta Ethorya. E tânăr, atrăgător, inteligent, deci are toate atuurile unui personaj carismatic, ale cărui acțiuni să fie urmărite cu sufletul la gură. Numai că ajunge într-o lume cu reguli noi, pe care e obligat să le respecte pe măsură ce le descoperă odată cu cititorul. Poporul care-l convocase trăia pe două continente diferite, însă nu numai granițele geografice îi despărțeau, ci și principiile și modul de viață.           Oaspete al celor de pe continentul estic (Onorabilii Plămăditori […]

Citește mai departe