Despre nevoia de noi începuturi

          Ne-am despărțit de 2017, atât anul calendaristic măsurat în luni și zile, cât și de cel editorial, cuantificat în apariții online, tipărite, sau evenimente culturale. Am ciocnit cupe de șampanie, ne-am făcut promisiuni și… cam atât. Oricât de mult ne-am fi dorit ca pe 1 ianuarie să ne fi trezit alți oameni, am dat în oglindă tot peste imaginea binecunoscută. Am răspuns urărilor cu urări, am încălcat regimul alimentar, spunând că odată-n an nu se pune dacă ne bucurăm de toate bunătățile, am mai ciocnit o cupă și ne-am amintit, probabil, de cartea care nu ne-a apărut, de premiul pentru care am concurat cu X și Y dar am rămas cu buza umflată și tot așa…           Ce rețetă am putea urma pentru ca un an început într-o zi de luni să fie primul dintr-o nouă etapă a vieții noastre? Simplu, oarecum. Să citim cărțile lui X și Y și să recunoaștem că, având idei aproximativ egale din punct de vedere valoric, ei le-au îmbrăcat în haine de sărbătoare, în timp ce noi le-am aruncat în lume în straiele de anii trecuți, ușor peticite, ușor decolorate.           Să ieșim mai des din turnul de fildeș clădit […]

Citește mai departe

Despre nevoia de noi începuturi

          Ne-am despărțit de 2017, atât anul calendaristic măsurat în luni și zile, cât și de cel editorial, cuantificat în apariții online, tipărite, sau evenimente culturale. Am ciocnit cupe de șampanie, ne-am făcut promisiuni și… cam atât. Oricât de mult ne-am fi dorit ca pe 1 ianuarie să ne fi trezit alți oameni, am dat în oglindă tot peste imaginea binecunoscută. Am răspuns urărilor cu urări, am încălcat regimul alimentar, spunând că odată-n an nu se pune dacă ne bucurăm de toate bunătățile, am mai ciocnit o cupă și ne-am amintit, probabil, de cartea care nu ne-a apărut, de premiul pentru care am concurat cu X și Y dar am rămas cu buza umflată și tot așa…           Ce rețetă am putea urma pentru ca un an început într-o zi de luni să fie primul dintr-o nouă etapă a vieții noastre? Simplu, oarecum. Să citim cărțile lui X și Y și să recunoaștem că, având idei aproximativ egale din punct de vedere valoric, ei le-au îmbrăcat în haine de sărbătoare, în timp ce noi le-am aruncat în lume în straiele de anii trecuți, ușor peticite, ușor decolorate.           Să ieșim mai des din turnul de fildeș clădit […]

Citește mai departe

Cronici, recenzii, discuții

            Dacă în cazul unui text literar răspunsul autorului la critici este foarte clar că nu e permis, autorul putând cel mult să dea citate din opera respectivă, deoarece aceasta trebuie să se apere singură, nu la fel de clar definită este și oportunitatea răspunsului autorului unei recenzii atunci când aceasta este criticată.           Cele două cazuri nu au mare lucru în comun, un text literar fiind considerat operă artistică, în vreme ce o recenzie este un act critic, singura componentă care le unește fiind rana din orgoliul semnatarului atunci când apar păreri contrare, vocal exprimate.           Marea diferență este însă faptul că o cronică, indiferent dacă aparține unui critic literar sau unui cititor entuziast, este practic un răspuns mai mult sau mai puțin subiectiv, nu un act artistic. Și pentru că veni vorba despre subiectivitate, aici contează foarte mult baza de lecturi și pregătirea literară (și științifică, dacă ne referim la SF) a recenzentului, factori care reies din calitatea analizei. O cronică e, poate, chiar o invitație la dezbatere, atunci când argumentează pertinent.           Aș spune că, spre deosebire de autorul care nu va sta lângă fiecare cititor în parte pentru a-i explica ce a vrut să spună, […]

Citește mai departe

Cronici, recenzii, discuții

            Dacă în cazul unui text literar răspunsul autorului la critici este foarte clar că nu e permis, autorul putând cel mult să dea citate din opera respectivă, deoarece aceasta trebuie să se apere singură, nu la fel de clar definită este și oportunitatea răspunsului autorului unei recenzii atunci când aceasta este criticată.           Cele două cazuri nu au mare lucru în comun, un text literar fiind considerat operă artistică, în vreme ce o recenzie este un act critic, singura componentă care le unește fiind rana din orgoliul semnatarului atunci când apar păreri contrare, vocal exprimate.           Marea diferență este însă faptul că o cronică, indiferent dacă aparține unui critic literar sau unui cititor entuziast, este practic un răspuns mai mult sau mai puțin subiectiv, nu un act artistic. Și pentru că veni vorba despre subiectivitate, aici contează foarte mult baza de lecturi și pregătirea literară (și științifică, dacă ne referim la SF) a recenzentului, factori care reies din calitatea analizei. O cronică e, poate, chiar o invitație la dezbatere, atunci când argumentează pertinent.           Aș spune că, spre deosebire de autorul care nu va sta lângă fiecare cititor în parte pentru a-i explica ce a vrut să spună, […]

Citește mai departe

Întuneric, un serial cu adevărat Dark

            Serial german? Neee, nu sună bine. Ultimele seriale germane văzute pe posturile Televiziuniii Române arătau un fel de roboței cu chip uman, care se mișcau de colo-colo parcă într-o simulare a unei lumi perfecte. Până și criminalii arătau ca ieșiți din Neckermann, înțoliți fiind la patru ace. Cam astea îmi erau gândurile când, deschizând Netflix, am văzut reclama (bine, hai să-i zicem trailerul) la noul, extraordinarul, aproape neverosibilul serial Dark, sau așa cum e prezentat la noi: Întuneric. Și nu am regretat.           Am să repet la început câteva platitudini, locuri comune pe care le puteți auzii de la toți fanii serialului (o da, serialul, deși doar la primul sezon, a strâns cu hărnicie germanică o mulțime de fani și fănele). Așadar: e mai bun decât Stranger Things. Ar putea fi mai bun, dacă actorii ar fi mai carismatici (bine, ok, este mai bun din alte puncte de vedere). Aduce un pic cu X-Files. Aduce, dar așa, cum să zic, privit din avion. Este un serial fantasy. Nu, nu este un serial fantasy. Dark este un science-fiction pur, un așa numit noir SF. Nu voi argumenta afirmațiile de mai sus. Trebuie […]

Citește mai departe

Întuneric, un serial cu adevărat Dark

            Serial german? Neee, nu sună bine. Ultimele seriale germane văzute pe posturile Televiziuniii Române arătau un fel de roboței cu chip uman, care se mișcau de colo-colo parcă într-o simulare a unei lumi perfecte. Până și criminalii arătau ca ieșiți din Neckermann, înțoliți fiind la patru ace. Cam astea îmi erau gândurile când, deschizând Netflix, am văzut reclama (bine, hai să-i zicem trailerul) la noul, extraordinarul, aproape neverosibilul serial Dark, sau așa cum e prezentat la noi: Întuneric. Și nu am regretat.           Am să repet la început câteva platitudini, locuri comune pe care le puteți auzii de la toți fanii serialului (o da, serialul, deși doar la primul sezon, a strâns cu hărnicie germanică o mulțime de fani și fănele). Așadar: e mai bun decât Stranger Things. Ar putea fi mai bun, dacă actorii ar fi mai carismatici (bine, ok, este mai bun din alte puncte de vedere). Aduce un pic cu X-Files. Aduce, dar așa, cum să zic, privit din avion. Este un serial fantasy. Nu, nu este un serial fantasy. Dark este un science-fiction pur, un așa numit noir SF. Nu voi argumenta afirmațiile de mai sus. Trebuie […]

Citește mai departe

Viktor Ţoi – un simbol al Perestroikăi

          Interpretul rock Viktor Ţoi, membru al grupului „Kino”, a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor din Uniunea Sovietică, devenind un simbol al redeşteptării conştiinţei popoarelor opresate şi al forţei lor de regenerare. Chiar şi astăzi, adolescenţi născuţi deja după dispariţia sa tragică din 1990 continuă să-l considere un idol, scriindu-i numele pe ziduri şi cîntîndu-i piesele. Iar pentru tinerii din familiile sărace din Rusia, Viktor Ţoi continuă să fie o reprezentare a speranţei într-o viaţă fără perspective. Aceşti tineri se identifică cu legendarul artist, onorîndu-l ca pe un erou pentru curajul de a le fi rostit cu voce tare gândurile şi sentimentele, făcându-le cunoscute tuturor.           Viktor Ţoi s-a născut în 1962 la Leningrad, în familia unui inginer de etnie coreeană şi a unei profesoare ruse. Descendenţa sa şi destinul dramatic al reprezentanţilor minorităţii coreene din Rusia i-au influenţat formarea personalităţii. A avut o copilărie dificilă, schimbînd pe parcurs trei şcoli primare. La vîrsta de 18 ani a fost exmatriculat din şcoala medie de arte Serov, pe motiv că ar fi avut note proaste, în pofida faptului că era deja implicat într-o activitate muzicală intensă. Apoi a lucrat ca tîmplar, restaurator şi fochist într-o cazangerie, fără ca să renunţe […]

Citește mai departe

Viktor Ţoi – un simbol al Perestroikăi

          Interpretul rock Viktor Ţoi, membru al grupului „Kino”, a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor din Uniunea Sovietică, devenind un simbol al redeşteptării conştiinţei popoarelor opresate şi al forţei lor de regenerare. Chiar şi astăzi, adolescenţi născuţi deja după dispariţia sa tragică din 1990 continuă să-l considere un idol, scriindu-i numele pe ziduri şi cîntîndu-i piesele. Iar pentru tinerii din familiile sărace din Rusia, Viktor Ţoi continuă să fie o reprezentare a speranţei într-o viaţă fără perspective. Aceşti tineri se identifică cu legendarul artist, onorîndu-l ca pe un erou pentru curajul de a le fi rostit cu voce tare gândurile şi sentimentele, făcându-le cunoscute tuturor.           Viktor Ţoi s-a născut în 1962 la Leningrad, în familia unui inginer de etnie coreeană şi a unei profesoare ruse. Descendenţa sa şi destinul dramatic al reprezentanţilor minorităţii coreene din Rusia i-au influenţat formarea personalităţii. A avut o copilărie dificilă, schimbînd pe parcurs trei şcoli primare. La vîrsta de 18 ani a fost exmatriculat din şcoala medie de arte Serov, pe motiv că ar fi avut note proaste, în pofida faptului că era deja implicat într-o activitate muzicală intensă. Apoi a lucrat ca tîmplar, restaurator şi fochist într-o cazangerie, fără ca să renunţe […]

Citește mai departe

„Tenebre – Labirintul” de Daniel Timariu

                    Am așteptat cel de-al doilea volum al seriei, nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmpla prin Timișoara văzută, dar mai ales prin cea nevăzută. “Labirintul” poate fi un volum de sine-stătător, flashbackurile detectivului Alex oferind suficiente informații astfel încât povestea să curgă frumos, unitar, personajele să se deconspire și să se prezinte în întreaga lor splendoare.           Însoțit de credinciosul Qiqirn, câinele Iadului, Alex se trezește în mijlocul unui conflict: nu se mai simte bine primit în Crâșma Satirilor, e urmărit prin oraș de niște entități necunoscute, iar casa îi e bântuită de o silfidă. Și toate acestea, de la un mesaj primit pe e-mail. O anume Mazikeen îl atrage pe holurile primăriei, promițând niște dezvăluiri senzaționale, dar și cerându-i ajutor.           De aici încolo e cam greu să vorbim despre carte fără să stricăm surpriza pregătită de autor. Ideea e că Alex și Qiqirn se întâlnesc din nou cu vârcolacii lui Farkaș, strigoii lui Zurazis și zânele din pădure. Mai apar, însă, silfidele, îngerii și demonii lui Solomon, dar și Știmele Casei. Satirul Otis alege să stea deoparte, dând impresia că se dezice de acțiunile detectivului. Înțelepciunea îl sfătuiește, însă, să lase lucrurile să curgă, să observe […]

Citește mai departe

„Tenebre – Labirintul” de Daniel Timariu

                    Am așteptat cel de-al doilea volum al seriei, nerăbdătoare să aflu ce se mai întâmpla prin Timișoara văzută, dar mai ales prin cea nevăzută. “Labirintul” poate fi un volum de sine-stătător, flashbackurile detectivului Alex oferind suficiente informații astfel încât povestea să curgă frumos, unitar, personajele să se deconspire și să se prezinte în întreaga lor splendoare.           Însoțit de credinciosul Qiqirn, câinele Iadului, Alex se trezește în mijlocul unui conflict: nu se mai simte bine primit în Crâșma Satirilor, e urmărit prin oraș de niște entități necunoscute, iar casa îi e bântuită de o silfidă. Și toate acestea, de la un mesaj primit pe e-mail. O anume Mazikeen îl atrage pe holurile primăriei, promițând niște dezvăluiri senzaționale, dar și cerându-i ajutor.           De aici încolo e cam greu să vorbim despre carte fără să stricăm surpriza pregătită de autor. Ideea e că Alex și Qiqirn se întâlnesc din nou cu vârcolacii lui Farkaș, strigoii lui Zurazis și zânele din pădure. Mai apar, însă, silfidele, îngerii și demonii lui Solomon, dar și Știmele Casei. Satirul Otis alege să stea deoparte, dând impresia că se dezice de acțiunile detectivului. Înțelepciunea îl sfătuiește, însă, să lase lucrurile să curgă, să observe […]

Citește mai departe
1 2