Ronald Pearsall, "The Romance of Travel" (1999)

La jumătatea lunii decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un volum de Ronald Pearsall intitulat The Romance of Travel (Editura Todtri, New York, 1999). L-am parcurs într-o singură zi, la finalul aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

The Romance of Travel este un album format A4, imprimat pe coală cretată, cu ilustrații color, în policromie, și cu copertă cartonată, color, lăcuită.

Primul capitol tratează despre „Zilele timpurii ale călătoriilor”. Apoi, autorul prezintă călătoriile „Pe calea ferată”, „Pe mare”, „Pe căi aeriene”, cu detalii despre călătorii în trenurile cu aburi, pe vase de croazieră, pe vapoare fluviale cu zbaturi, cu dirijabile, respectiv cu avioane în prima jumătate a secolului al douăzecilea.

Ultimul capitol, în schimb, prezintă „Hoteluri și restaurante” de epocă asociate cu destinațiile de vacanță din vremuri demult apuse.

Lucrarea se încheie cu un index.

Pe lângă textul agreabil, presărat cu anecdote și cu mult umor, The Romance of Travel merită apreciat pentru sumedenia de gravuri, picturi și fotografii de epocă ce apar pe aproape fiecare pagină. Astfel, în virtutea zicalei că o imagine face cât o mie de cuvinte, cititorii pot afla o mulțime de detalii despre arhitectura, designul, vestimentația, accesoriile și vehiculele perioadei victoriene ori ale primei jumătăți a secolului al douăzecilea. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Firește, o asemenea lectură lejeră, de vacanță, m-a îndemnat să parcurg și alte albume de artă dedicate unor curente precum Arts and Crafts, Art Nouveau sau Art Déco. Însă despre acelea am să vă informez cu alte ocazii.
Citește mai departe

Martin Fido, "The World of Charles Dickens" (2012)

La jumătatea lunii februarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un volum de Martin Fido intitulat: The World of Charles Dickens – The Life, Times and Works of the Great Victorian Novelist (Editura Carlton, Londra, 2012). Am parcurs lucrarea două zile mai târziu.

Și iată ce am aflat:

The World of Charles Dickens a apărut inițial în 1997 și a fost publicată într-o versiune revizuită în 2012 pentru a marca bicentenarul nașterii autorului britanic.

Volumul începe cu o „Introducere” care prezintă succint conținutul lucrării. Urmează o „Cronologie” în care evenimente din viața lui Dickens sunt plasate în paralel cu diverse repere istorice din Marea Britanie și din lume.

Capitolul întâi tratează despre „Epoca lui Dickens” – cu secțiuni dedicate politicii și societății, literaturii și artelor, copilăriei lui Dickens, educației și uceniciei autorului, succesului său timpuriu, faimei și relațiilor de prietenie, familiei și călătoriilor, receptării operei de către public, respectiv ultimilor ani din viața scriitorului.

Capitolul al doilea se concentrează asupra „Scriitorului popular”. De această dată, subsecțiunile tratează despre subiectele de senzație, despre teatru (Dickens având o pasiune pentru producțiile teatrale de amatori), apoi despre teme recurente din romanele dickensiene precum fantomele, avarii, nebunii, ucigașii, copilăria, iubirea și căsătoria, elementele autobiografice. Alte subsecțiuni compară personaje dickensiene și persoane reale care le-au inspirat, respectiv discută structura și unitatea operei dickensiene.

Capitolul al treilea, „Romanele”, prezintă în ordine cronologică principalele lucrări ale romancierului britanic, începând cu Documentele postume ale clubului Pickwick și cu Oliver Twist și sfârșind cu Prietenul nostru comun și cu Misterul lui Edwin Drood. 

Capitolul al patrulea îl prezintă pe Dickens în calitate de „Prietenul săracilor”. Subsecțiunile tratează despre chestiuni sociale de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea pe care Charles Dickens le-a discutat în cărțile sale și pe care societatea victoriană a căutat să le abordeze cumva. Printre acestea se numără azilurile pentru săraci, educația și școlile, închisorile și regimul deținuților, sărăcia și prostituția, problemele sistemului juridic, nevoiașii și opresorii.

În schimb, acpitolul al cincilea se referă la Dickens ca „Marele victorian”. Astfel, din diversele subsecțiuni aflăm despre poziționarea politică a romancierului, despre opiniile lui privitoare la revolte și revoluții, despre relațiile lui cu forțele de poliție, despre viziunea sa privitoare la ingineri, afaceriști și bancheri, precum și despre atitudinea lui antiintelectuală. Alte subsecțiuni tratează despre modul în care romancierul britanic s-a raportat la religie, la minoritățile etnice, la naționalism și patriotism, la cenzură, ipocrizie și falsa modestie, respectiv la… voia bună. Căci, deși în imaginația populară adjectivul „dickensian” se asociază cu sărăcia și cu lipsurile de tot felul, Charles Dickens aprecia ospețele, petrecerile, dineurile și compania agreabilă.

Ultimul capitol se concentrează asupra „Reputației nemuritoare”. Pe rând, subsecțiunile prezintă faima romancierului în timpul vieții, scandalul postum privitor la viața sa privată în ultimii ani, critica literară ostilă, reevaluarea critică din secolul al douăzecilea, adaptările romanelor dickensiene pentru teatru, respectiv pentru cinematografie și televiziune, precum și statutul de care se bucură în prezent personalitatea lui Dickens și moștenirea lui literară.

Volumul se încheie cu un index alfabetic și cu o pagină de mulțumiri.

Motivele pentru care am apreciat lucrarea domnului Fido sunt numeroase. Pe de o parte, dumnealui a plasat foarte bine opera dickensiană în contextul ei social și cultural. Pe de altă parte, prezentarea biografiei romancierului și apoi a romanelor sale a ajutat la mai buna înțelegere a subiectului abordat. Apoi, materialul a fost bine organizat în capitole și secțiuni, cu o prezentare succintă și clară. Nu în ultimul rând, fiecare subsecțiune este amplu ilustrată cu gravuri, picturi și fotografii de epocă.

În egală măsură, The World of Charles Dickens este o piesă de colecție pentru forma în care se prezintă – copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, pagini cretate, cu ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare superbă, viniete la fiecare început de capitol. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Ca urmare, nu doar am păstrat acest album în bibliotecă, ci am și cumpărat câteva romane dickensiene, precum The Old Curiosity Shop, Little Dorrit, Nicholas Nickelby și Dombey and Son, pe lângă cele pe care le aveam deja. Dar despre toate astea rămâne să discutăm mai pe larg cu alte prilejuri.
Citește mai departe

Jim Boulton, "100 Ideas That Changed the Web" (2014)

La jumătatea lunii august 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț redus o carte de Jim Boulton intitulată 100 Ideas That Changed the Web (Lawrence King Publishing, Londra, 2014). Am parcurs-o în perioada august – septembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

100 Ideas That Changed the Web este un volum ilustrat pentru pus pe măsuța de cafea. (Probabil că ar trebui să mă simt ușor vinovat pentru că nu am măsuță și nici nu beau cafea.) Pe câte două pagini, oferă un titlu incitant, un articol concis, informativ, precum și mai multe ilustrații relevante pentru tema aleasă.

Unele dintre articole sunt dedicate tehnologiilor premergătoare mediului World Wide Web, precum Mundaneum, un hipertext de referințe mediatice imaginat și parțial pus în practică de către bibliotecarul belgian Paul Otlet, calculatorul personal, mouse-ul, realitatea amplificată sau tabletele. Altele se ocupă de limbaje de programare și protocoale de comunicare precum hipertextul, HTML, sistemul de nume al domeniilor ori suita de protocoale a Internetului. Altele tratează despre conținutul Web, de la Geocities și webmail la bloguri, site-uri de socializare și enciclopedii colaborative. Nu lipsesc „Suspecții de serviciu”, cum ar fi Sir Tim Berners-Lee, Bill Gates, Sergey Brin, Larry Page, Hedy Lamarr și Mark Zuckerberg. Am întâlnit și referiri la cultura populară, de la literatura cyberpunk la jocurile MMORPG și de la concerte rock transmise în direct pe Web la jurnale video postate pe YouTube.

Pe ansamblu, 100 Ideas That Changed the Web reprezintă un curs de istorie a mediului World Wide Web, pe de o parte, și o sursă de informații utile privitoare la persoanele și instituțiile care au jucat un rol în dezvoltarea acestuia, pe de altă parte. Lucrarea e atrăgătoare, deoarece este imprimată pe hârtie de foarte bună calitate, cu ilustrații alb-negru și color, și utilă, întrucât se încheie cu un idex alfabetic.

Vă recomand cu multă căldură această introducere în domeniul Web pentru a afla mai multe despre un fenomen care, în numai câteva decenii, a ajuns să ocupe un loc central în cultura mondială. (Puteți comanda un exemplar aici.)

Pe o temă oarecum similară, am parcurs deja o lucrare de nonficțiune intitulată What Would Google Do? Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie.

(P.S. Pe 29 noiembrie 2017, blogul Țesătorul a împlinit 10 ani de existență. 884 de postări, 540 de cronici de carte, numeroase schițe, capitole de roman, cronici de la concerte rock, reportaje de la lansări de carte, 104 abonați și peste 330.000 de vizite. Pentru a marca aniversarea, v-am oferit acestă recenzie dedicată istoriei extraordinarei țesături numită World Wide Web. Și să vedeți ce va urma de aici înainte…)
Citește mai departe

Glenn Povey, "Pink Floyd – Giants of Rock" (2016)

În decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un album de Glenn Povey intitulat Pink Floyd – Giants of Rock (Editura Carlton, Londra, 2016). L-am parcurs în două reprize de lectură.

Și iată ce am aflat:

Pink Floyd – Giants of Rock este o carte de pus pe măsuța de cafea – un album format A4, cartonat, cu supracopertă color, lăcuită, imprimat pe coală cretată, în condiții tipografice impecabile.

Conținutul este organizat în capitole. Astfel, după „Introducere”, cititorii sunt invitați să afle, pe rând, despre „Anii timpurii”, „Anii 1960”, „Anii 1970”, „Anii 1980”, „Anii 1990 și mai departe”. De asemenea, subsecțiuni aparte le sunt dedicate albumelor de studio ale formației, de la The Piper at the Gates of Dawn și A Saucerful of Secrets la The Division Bell și The Endless River.

În plus, secțiuni importante le sunt dedicate membrilor formației: Syd Barrett, David Gilmour, Nick Mason, Roger Waters și Richard Wright. În fiecare astfel de secțiune se află atât informații biografice, cât și prezentări ale albumelor solo lansate de artiștii britanici.

Albumul conține o mulțime de imagini de arhivă (unele inedite) cu membrii formației, afișe de la diverse concerte, materiale promoționale, instantanee din spectacole. Într-un mod mai degrabă misterios, lipsesc tocmai copertele albumelor lansate de Pink Floyd de-a lungul a cinci decenii.

Am apreciat concizia și claritatea materialului prezentat în Pink Floyd – Giants of Rock, precum și excelenta calitate tipografică a albumului. Singurul neajuns (dacă se poate numi astfel) este că toate paginile au textul imprimat cu alb pe fond negru. Ca urmare, volumul e mai ușor de răsfoit decât de citit.

Pe ansamblu, însă, Pink Floyd – Giants of Rock a meritat banii și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) L-am așezat în colecția mea alături de The Legend of Pink Floyd. Firește, mai am în bibliotecă niște volume dedicate legendarei formații britanice. Dar despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri.
Citește mai departe

Mick Wall, "Lemmy – The Definitive Biography" (2016)

În a doua jumătate a lunii noiembrie 2017, de la anticariatul Antic Exlibris din București, am achiziționat la preț promoțional un volum de Mick Wall intitulat Lemmy – The Definitive Biography (Editura Trapeze, Grupul Editorial Orion, Londra, 2016). L-am parcurs în tei zile.
Și iată ce am aflat:
Jurnalistul muzical Mick Wall a utilizat un vast material documentar – interviuri, articole din presă, postări web – pentru a scrie biografia unui personaj celebru și îndrăgit din lumea muzicii rock: Ian „Lemmy” Kilmister (1945 – 2015). Capitolele urmăresc pe rând copilăria și adolescența artistului, activitatea de asistent al lui Jimi Hendriks, începuturile muzicale, cariera din anii 1960-1970 cu formația Hawkwind, formarea trupei Motörhead, evoluția trioului clasic (Kilmister, Clarke, Taylor), reformarea trupei, întâi ca un cvartet, apoi ca un nou trio (Kilmister, Campbell, Dee), etapa târzie a formației, apoi pieirea lui Lemmy și reacția lumii muzicale la dispariția sa.
Întrucât autorul acestei cărți și basistul formației Motörhead s-au cunoscut mai bine de trei decenii, foarte des pe paginile biografiei lui Lemmy apar citate din interviurile pe care acesta din urmă le-a acordat sau remarci pe care le-a făcut în convorbiri particulare. De asemenea, frecvent, volumul conține și declarații date de foști membri ai trupei Motörhead, de manageri ai formației, de muzicieni care au colaborat cu Lemmy de-a lungul anilor.
Portretul care rezultă este franc și adesea emoționant – căci Mick Wall punctează uneori diferența dintre Lemmy, legenda rock, și Lemmy, persoana din viața reală. Chiar dacă cele două entități purtau aceleași haine pe scenă și pe stradă, cea dintâi părea să fie un rebel pus pe încălcat tabuuri, în vreme ce cea din urmă era curtenitoare și generoasă. Poate de aceea, în pofida disensiunilor ivite din tot felul de pricini, cei care l-au cunoscut pe Lemmy Kilmister vorbesc despre el cu multă afecțiune, iar pierderea cauzată de dispariția lui este ireparabilă.
Biografia Lemmy conține și o mulțime de fotografii de arhivă, unele alb-negru, altele color, ilustrând etape din cariera muzicală a basistului.
Pe ansamblu, Lemmy a meritat din plin atât prețul achiziției cât și timpul petrecut cu lectura. Pentru cei care deja sunt familiarizați cu muzica formației Motörhead, volumul Lemmy este o piesă de colecție, în vreme ce, pentru cei care abia acum fac cunoștință cu această trupă rock, biografia reprezintă o bună introducere. (Puteți comanda un exemplar aici.)
Și, cum toate cele bune sau rele sunt trei, după ce am parcurs White Line Fever și Lemmy – The Definitive Biography, în Vinerea Neagră mi-am comandat Lemmy and Motörhead in the Studio. Dar despre aceea am să vă relatez cu alt prilej. 
Citește mai departe

K. Eric Drexler, "Radical Abundance" (2013)

La jumătatea lunii mai 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar cartonat dintr-o lucrare a profesorului K. Eric Drexler, Radical Abundance – How a Revolution in Nanotechnology Will Change Civilization (Editura Public Affairs, Grupul Editorial Perseus, New York, 2013). Am parcurs volumul pe îndelete în intervalul mai-iulie 2017.

Și iată ce am aflat:

Domnul K. Eric Drexler predă la Colegiul Martin din cadrul Universității Oxford. În 1986, dumnealui a propus conceptul de nanotehnologie – fabricarea, cu precizie atomică, a unor dispozitive la scară de nanometri.

Radical Abundance reia acest concept pentru publicul cititor – pe de o parte, pentru a arăta ce s-a realizat în trei decenii, pe de alta, pentru a sugera ce s-ar putea realiza de acum încolo.

Volumul începe cu „Un preludiu necesar”, în care autorul clarifică conceptul de nanotehnologie și oferă precizări cu privire la scopul cărții.

Partea întâi, „O lume neașteptată”, tratează despre perspectiva abundenței aduse de fabricarea cu precizie atomică, despre formarea intelectuală a autorului și despre trecerea de la fabricarea de molecule la fabricarea de nanosisteme.

Partea a doua, „Revoluția în context”, construiește paralele între trei revoluții (agricolă, industrială, informațională) și o a patra (nanotehnologică), prezintă înfățișarea și funcționarea lumii la scară nanometrică, respectiv discută modurile în care fabricăm lucruri – și în care am putea să le fabricăm pe viitor.

Partea a treia propune „O explorare a tehnologiei profunde”, arătând asemănări și contraste între știință și tehnologie, apoi explorând potențialul tehnologiei.

Partea a patra se concentrează asupra „Tehnologiei abundenței radicale”. Mai întâi, prezintă mașinăriile abundenței radicale, după aceea – produsele abundenței radicale.

Partea a cincea, în schimb, pune în perspectivă „Traiectoria tehnologiei”. Autorul trece în revistă tehnologiile curente cu precizie atomică, apoi arată că un lucru ciudat s-a întâmplat în drum spre viitor, iar în cele din urmă sugerează căi pe care se poate accelera progresul.

Partea a șasea demonstrează „Încovoierea arcului viitorului”. Mai întâi, autorul propune transformarea bazei materiale a civilizației și administrarea succesului catastrofal, apoi discută securitatea pentru un viitor neconvențional, iar în final ne sugerează să ne schimbăm conversația despre viitor.

Volumul conține și două apendice. Primul e despre principiile fizice, la nivel molecular, ale fabricării cu precizie atomică. Al doilea descrie căi incrementale către fabricarea cu precizie atomică. De asemenea, cartea are o secțiune de mulțumiri, o amplă serie de note de final și un index care îi sporește mult utilitatea ca lucrare de referință.

Pe ansamblu, Radical Abundance nu este chiar ceea ce m-aș fi așteptat să fie. Pe de o parte, prea puține dintre paginile lucrării trec în revistă ceea ce s-a realizat deja în domeniul nanotehnologiei – și prea multe lamentează modul în care conceptul fabricării cu precizie atomică a fost folosit pentru a primi subvenții fabuloase de la Congresul S.U.A. și apoi abandonat mai degrabă decât pus în practică. (Cu tot respectul, se cam vede că autorul este profesor universitar, nu jurnalist de investigație.)

Apoi, unele dintre capitole au fost cam dificil de parcurs și de înțeles pentru că subsemnatului îi lipseau cunoștințele de specialitate. Am fost nevoit să parcurg unele fraze sau alineate de două sau chiar de trei ori ca să înțeleg cât de cât ceva – mai ales când domnul Drexler discuta despre proteine, spre exemplu, sau despre chimia de sinteză.

Nu în ultimul rând (și spun asta dintr-o perspectivă pur subiectivă), am fost întristat să văd cum domnul profesor Drexler condamnă în bloc întregul subgen literar dedicat nanotehnologiei. Poate că autorii care au abordat această temă au dovedit mai multă fantezie decât rigoare științifică în lucrările lor literare, însă probabil că, fără eforturile lor, nanotehnologia ar fi rămas un concept complet necunoscut publicului larg.

În rest, am apreciat Radical Abundance pentru maniera în care a fost structurată (părți, capitole, subcapitole), pentru concizie și pentru efortul făcut de autor la finalul fiecărui capitol de a recapitula principalele idei prezentate și de a-i atrage pe cititori în capitolul următor. Fără asemenea lucrări de popularizarea științei, publicul cititor nu ar înțelege cu ce se ocupă specialiștii, nici încotro se îndreaptă tehnologiile care schimbă societatea.
Citește mai departe

Angela Sanna, "Art Nouveau" (2011)

În 2014, prin amabilitatea bunului meu prieten Tudor Popa, am primit cadou un album de artă de Angela Sanna, Art Nouveau (Colecția Pocket Visual Encyclopedia, editura Scala, Florența, 2011). L-am parcurs în ultima zi din ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Textul din album este prezent în patru versiuni: engleză, germană, franceză și olandeză. Materialul este organizat pe capitole: introducere, arhitectură, mobilier, artă grafică, pictură și sculptură, sticlărie, bijuterii și vestimentație, arte și meșteșuguri.

Volumul se încheie cu o cronologie a curentului Art Nouveau, cu un glosar, cu note biografice ale artiștilor importanți asociați cu acest curent, precum și cu o listă a muzeelor europene Art Nouveau.

Albumul impresionează în primul rând prin bogăția materialului vizual prezentat. Astfel, deși are puțin peste două sute cincizeci de pagini, volumul conține o puzderie de fotografii de înaltă definiție, cele mai multe color, ce reproduc diverse lucrări Art Nouveau.

De asemenea, volumul este interesant prin faptul că oferă o prezentare echilibrată a acestui curent artistic, cu lucrări din Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Austria, Italia, Spania și Cehia. Tot un echilibru a fost atins și între capitolele dedicate artelor înalte (arhitectură, pictură, sculptură) și cele dedicate artelor decorative (mobilier, sticlărie, bijuterii).

Pe ansamblu, lectura albumului Art Nouveau a fost cât se poate de agreabilă și de instructivă. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Țin să îi mulțumesc încă o dată pe această cale lui Tudor Popa pentru cadoul oferit. Probabil nu veți fi surprinși dacă veți afla că la raft, alături de acest album, mai am câteva referitoare la acest fenomen artistic. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri.
Citește mai departe

Bill Bryson, "Neither Here nor There" (1991)

Pe la jumătatea lunii martie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de Bill Bryson, Neither Here nor There – Travels in Europe (Colecția Black Swan, editura Transworld Publishers, Londra, 1998). Am parcurs-o pe îndelete în intervalul aprilie-mai 2017.

Și iată ce am aflat:

După succesul înregistrat cu Notes from a Small Island, domnul Bill Bryson a scris și publicat numeroase alte cărți de călătorii. Astfel, în Neither Here nor There, tratează despre o călătorie efectuată prin Europa continentală imediat după căderea comunismului.

Autorul relatează experiențe pe care le-a avut în Norvegia, în Franța, în Belgia, în Olanda, în Germania, în Danemarca, în Suedia, în Italia, în Elveția, în Liechtenstein, în Austria, în fosta Iugoslavie, în Bulgaria și în Turcia. Cum domnul Bill Bryson este umorist, adesea paginile sale sunt presărate cu hiperbole comice. (Pe Goodreads, am constatat cu groază că unii cititori luaseră în serios exagerările amuzante ale scriitorului.)

Totodată, domnul Bryson contrastează impresiile sale de bărbat între două vârste cu amintiri din tinerețe, dintr-un tur european similar efectuat la începutul anilor 1970 în compania unui prieten, Katz.

Capitolele sunt scurte și antrenante, iar pasajele amuzante alternează cu cele descriptive, informative sau poetice. Astfel, la finalul volumului, cititorii nu sunt doar destinși și amuzați, ci și ceva mai educați ca înainte. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Probabil nu o să vă mirați dacă veți afla că, în urma acestei experienței agreabile de lectură, am parcurs și alte cărți de călătorii publicate de domnul Bryson. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.
Citește mai departe

Rosalind Ormiston & Michael Robinson, "Art Nouveau" (2013)

La începutul anului 2014, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un album de artă de Rosalind Ormiston și Michael Robinson intitulat Art Nouveau – Posters, Illustrations & Fine Art from the Glamorous Fin de Siècle (Flame Tree Publishing, Londra, 2013). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2017. (Așa multe cărți, așa puțin timp.)

Și iată ce am aflat:

„Introducerea” îi informează pe cititori în privința mișcării artistice Art Nouveau.

Secțiunea întîi se intitulează „Mișcarea” și face o prezentare de ansamblu a stilului Art Nouveau, o viziune asupra proiectării care a traversat Europa Continentală și America de Nord din ultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea. Subsecțiunile discută despre începuturile acestei mișcări, despre surse de inspirație nipone, despre impresioniști, despre afișe ca mijloc de expresie artistică, despre relația profesională dintre Sarah Bernhardt și Alphonse Mucha, despre magazine Art Nouveau din acea perioadă, despre arhitectura lui Hector Guimard la Paris și Art Nouveau în Belgia, despre curentul Jugendstil în Germania și secesiunea în artă la Viena și Berlin, despre Art Nouveau în Italia, futuriști și Antoni Gaudí, despre versiunea englezească a curentului Art Nouveau și despre contribuția scoțiană în domeniul arhitecturii și proiectării. Alte subsecțiuni tratează despre manifestarea americană a acestui curent artistic și despre artiști ca Louis Comfort Tiffany și William H. Bradley. Finalul capitolului arată cum, după Primul Război Mondial, vestigiile mișcării Art Nouveau au fost încorporate într-o nouă mișcare, foarte la modă în perioada interbelică, Art Déco.

Secțiunea a doua, „Artele grafice”, arată cine au fost principalii exponenți ai artelor grafice de la finalul secolului al nouăsprezecelea și care au fost creațiile lor reprezentative în acea perioadă. Astfel, cititorii întâlnesc subsecțiuni despre Jules Chéret, Henri de Toulouse-Lautrec, Alphonse Mucha, Henri Privat-Livemont, Henry van de Velde, Margaret MacDonald MacKintosh și mulți alții.

Secțiunea a treia, „Artele frumoase”, dezvăluie modul în care pictori cu formații artistice diverse au adoptat elemente ale stilului Art Nouveau în artele frumoase. Subsecțiuni le sunt dedicate lui Paul Gauguin, Edvard Munch, Jan Toorop, Gustav Klimt și multor altora.

Volumul se încheie cu o listă de lucrări pentru aprofundarea subiectului Art Nouveau, cu mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat înalta calitate tipografică a volumului – copertă cartonată, supracopertă color, conținut color imprimat pe coală cretată.

Pe de altă parte, am parcurs cu interes secțiunile și subsecțiunile albumului. Autorii au știut cum să prezinte, concis și clar, date biografice relevante pentru fiecare artist, contextul cultural în care a activat acesta, receptarea de către public a lucrărilor, tehnicile utilizate și semnificația lucrărilor reproduse în album. Astfel, cititorii nu doar apreciază imaginile la nivel estetic, ci înțeleg contextul lor istoric și semnificația lor culturală.

Ca urmare, am apreciat mult albumul Art Nouveau și mă pregătesc să parcurg alte două albume cu o tematică similară: Alphonse Mucha și Louis Comfort Tiffany. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri. 
Citește mai departe

W. Brian Arthur, "The Nature of Technology" (2011)

La jumătatea lunii aprilie 2017, am achiziționat la preț promoțional de la anticariatul Antic ExLibris din București un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a profesorului universitar american W. Brian Arthur, The Nature of Technology – What It Is and How It Evolves (Editura Free Press, grupul editorial Simon & Schuster, New York, 2011). Am parcurs acest volum cam într-o săptămână, la începutul lunii mai.

Și iată ce am aflat:

În „Prefață„, autorul arată preocuparea sa de o viață pentru tehnologie, după care explică scopul lucrării și delimitează subiectul abordat.

Capitolul întâi propune „Întrebări” referitoare la definiția tehnologiei, la originile tehnologiei și la evoluția acesteia. În secțiuni ulterioare, autorul arată că ne lipsește o abordare fundamentală, sistematică, științifică a tehnologiei, discută evoluția tehnologiei ca fenomen observabil de-a lungul istoriei, prezintă evoluția combinatorică a tehnologiei și sfârșește prin a defini principalele teme ale cărții.

Capitolul al doilea tratează despre „Combinație și structură”. Domnul W. Brian Arthur propune nu una, ci trei definiții ale tehnologiei: un mijloc pentru a îndeplini un scop uman, un ansamblu de practici și componente, respectiv întreaga sumă de dispozitive și practici inginerești disponibile unei culturi. Apoi, discută cum sunt structurate tehnologiile, motivele pentru care tehnologia este modulară, respectiv caracterul recursiv al tehnologiei și consecințele acestuia.

Capitolul al treilea prezintă „Fenomene” – mai exact, modul în care tehnologiile utilizează fenomene observate în natură pentru a îndeplini scopuri umane. Pentru autor, asta reprezintă esența tehnologiei – programarea fenomenelor pentru scopurile noastre. Secțiuni ulterioare ale caitolului tratează despre sisteme cu scop (sau, dacă preferați, teleologice), despre captarea fenomenelor, despre relația dintre tehnologie și știință.

Capitolul al patrulea trece în revistă „Domenii sau lumi accesate pentru ceea ce poate fi îndeplinit acolo. Autorul discută, în secțiuni, chestiunea împărțirii tehnologiei în domenii, apoi pe aceea a proiectării ca expresie într-un limbaj, după care abordează lumile accesate – tărâmuri ale imaginației în care proiectanții își închipuie ce ar putea fi de făcut.

Capitolul al cincilea se ocupă de „Inginerie și soluțiile acesteia„. Pe rând, autorul abordează ingineria standard, ingineria ca metodă de rezolvare a problemelor, combinarea componentelor și selectarea soluțiilor, iar, în cele din urmă, soluțiile ce devin piese componente. Căci manifestarea inginerească a unei soluții ajunge să fie un modul, un subansamblu integrat într-un sistem mai mare și mai complex.

Capitolul al șaselea explorează „Originea tehnologiilor„. Mai întâi, autorul explică ce anume merită numele de tehnologie nouă. Apoi, discută despre găsirea unui principiu de bază, despre întruparea conceptului tehnologic într-o formă fizică, despre invenția care purcede dintr-un fenomen, despre ceea ce se află în centrul invențiilor și despre piramida cauzalității – multitudinea de cunoștințe, fenomene, unelte și tehnologii ce facilitează apariția unei invenții. În partea a doua a capitolului, domnul Arthur examinează invenția în științele exacte, iar, în final, invenția și crearea de noi module ce servesc pentru formarea altor tehnologii.

Capitolul al șaptelea discută „Aprofundarea structurală„. Pe scurt, autorul urmărește parcursul tehnologiilor de la prototip la dezvoltare, înlocuirea internă a versiunilor vechi cu unele noi, mai complexe și mai eficiente, aprofundarea structurală și creșterea complexității, iar, spre finalul capitolului, stadiul matur al tehnologiilor, anchilozarea lor și atingerea limitelor capacității lor de adaptare.

Capitolul al optulea tratează despre „Revoluții și realocări„. Mai întâi, autorul explică modul în care evoluează domeniile tehnologiei. Apoi, arată cum au loc realocări economice ca reacție la schimbările tehnologice, cum economia se adaptează în timp la noile tehnologii, respectiv cum inovațiile și competența națională sau regională se află în interdependență.

Capitolul al nouălea prezintă „Mecanismele evoluției„. Domnul Arthur subliniază caracterul autopoietic al tehnologiei, după care discută despre combinarea tehnologiilor existente pentru a crea tehnologii noi, despre nișele de oportunități care apar, despre mecanismul central prin care rețeaua tehnologică se propagă și evoluează, apoi despre experimente virtuale cu evoluția circuitelor logice și despre o formă diferită de evoluție care separă tehnologia de biosferă.

Capitolul al zecelea aduce în discuție modul în care „Economia evoluează pe măsură ce tehnologiile evoluează„. Autorul explică de ce economia poate fi văzută ca o expresie a tehnologiilor sale, apoi arată cum noile tehnologii aduc schimbări structurale în economie, iar în cele din urmă descrie procesul prin care probleme noi apar drept consecințe ale rezolvării pe cale tehnologică a problemelor vechi.

Ca o concluzie, capitolul al unsprezecelea întreabă: „Unde ne situăm cu această creație a noastră?” Autorul reia, pe scurt, principalele idei ale cărții, apoi arată cum tehnologia devine asemănătoare cu biologia (și viceversa), cum economia devine generativă prin reorientarea către crearea de noi combinații și de noi oferte configurabile, cum ordinea pură e înlocuită de vitalitatea haotică, iar reacția noastră față de tehnologie e profund ambivalentă – căci ne încredem în natură, dar ne punem speranțele în tehnologie, apreciem tehnologia care ne servește, dar detestăm tehnologia care ne ordonează viața.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de note de final, ordonate pe capitole, cu o bibliografie respectabilă, cu o secțiune de mulțumiri și cu un index, precum și cu o succintă notă biografică.

Pe ansamblu, cu toate că lucrarea domnului profesor W. Brian Arthur este destinată publicului general și, ca atare, se ferește de jargonul de specialitate, The Nature of Technology reprezintă o lectură dificilă. Spre deosebire de lucrări oarecum asemănătoare ca tematică, precum Connections de James Burke, The Nature of Technology are un limbaj mai abstract, căci tratează chestiunea la un nivel fundamental, mai degrabă decât anecdotica istoriei tehnologiei. Ca urmare, m-am văzut nevoit să citesc de două sau chiar de trei ori unele fraze sau alineate pentru a le putea înțelege.

Tocmai de aceea, îi sunt recunoscător autorului pentru că a împărțit lucrarea în capitole și secțiuni (fiecare cu un titlu relevant), ca și pentru faptul că, la finalul fiecărui capitol, domnul Arthur a oferit o recapitulare a principalelor idei prezentate.

Firește, The Nature of Technology m-a încurajat să parcurg alte două lucrări pe teme similare: How We Got to Now, respectiv The Knowledge. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.
Citește mai departe
1 2 3 4