Viktor Ţoi – un simbol al Perestroikăi

          Interpretul rock Viktor Ţoi, membru al grupului „Kino”, a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor din Uniunea Sovietică, devenind un simbol al redeşteptării conştiinţei popoarelor opresate şi al forţei lor de regenerare. Chiar şi astăzi, adolescenţi născuţi deja după dispariţia sa tragică din 1990 continuă să-l considere un idol, scriindu-i numele pe ziduri şi cîntîndu-i piesele. Iar pentru tinerii din familiile sărace din Rusia, Viktor Ţoi continuă să fie o reprezentare a speranţei într-o viaţă fără perspective. Aceşti tineri se identifică cu legendarul artist, onorîndu-l ca pe un erou pentru curajul de a le fi rostit cu voce tare gândurile şi sentimentele, făcându-le cunoscute tuturor.           Viktor Ţoi s-a născut în 1962 la Leningrad, în familia unui inginer de etnie coreeană şi a unei profesoare ruse. Descendenţa sa şi destinul dramatic al reprezentanţilor minorităţii coreene din Rusia i-au influenţat formarea personalităţii. A avut o copilărie dificilă, schimbînd pe parcurs trei şcoli primare. La vîrsta de 18 ani a fost exmatriculat din şcoala medie de arte Serov, pe motiv că ar fi avut note proaste, în pofida faptului că era deja implicat într-o activitate muzicală intensă. Apoi a lucrat ca tîmplar, restaurator şi fochist într-o cazangerie, fără ca să renunţe […]

Citește mai departe

Viktor Ţoi – un simbol al Perestroikăi

          Interpretul rock Viktor Ţoi, membru al grupului „Kino”, a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor din Uniunea Sovietică, devenind un simbol al redeşteptării conştiinţei popoarelor opresate şi al forţei lor de regenerare. Chiar şi astăzi, adolescenţi născuţi deja după dispariţia sa tragică din 1990 continuă să-l considere un idol, scriindu-i numele pe ziduri şi cîntîndu-i piesele. Iar pentru tinerii din familiile sărace din Rusia, Viktor Ţoi continuă să fie o reprezentare a speranţei într-o viaţă fără perspective. Aceşti tineri se identifică cu legendarul artist, onorîndu-l ca pe un erou pentru curajul de a le fi rostit cu voce tare gândurile şi sentimentele, făcându-le cunoscute tuturor.           Viktor Ţoi s-a născut în 1962 la Leningrad, în familia unui inginer de etnie coreeană şi a unei profesoare ruse. Descendenţa sa şi destinul dramatic al reprezentanţilor minorităţii coreene din Rusia i-au influenţat formarea personalităţii. A avut o copilărie dificilă, schimbînd pe parcurs trei şcoli primare. La vîrsta de 18 ani a fost exmatriculat din şcoala medie de arte Serov, pe motiv că ar fi avut note proaste, în pofida faptului că era deja implicat într-o activitate muzicală intensă. Apoi a lucrat ca tîmplar, restaurator şi fochist într-o cazangerie, fără ca să renunţe […]

Citește mai departe

Între minimalism şi maximalism

          Analizînd tendinţele de ultimă oră din muzica electronică, constatăm că o serie de artişti tind să pună la îndoială actualitatea minimalismului. Această constatare nu coincide neapărat cu poziţia adepţilor unui rol dominant al melodiei şi ai aşa-zisei „muzici vii”. Pur şi simplu, există limite pînă la care muzica poate fi simplificată. Chiar şi într-o compoziţie bazată exclusiv pe mijloace electronice de design sonor, care are la origine o sursă sonoră unică, ea trebuie să demonstreze o consistenţă în nuanţe subtile, materia sonoră primară necesită a fi manipulată şi exploatată pe deplin. În cazul unui set limitat de componente muzicale care urmează un motiv repetitiv, este nevoie de o elaborare amplă a detaliilor, setul redus de sunete trebuie să demonstreze o înaltă expresivitate şi să transmită o tensiune dramatică.           Am putea modela un sunet de o asemenea complexitate, încît ascultătorii să reuşească să distingă toate nuanţele şi texturile sale abia după cîteva minute de audiţie. În anumite cazuri, minimalismul constituie un eşec şi vidul senzorial ar necesita să fie înlocuit printr-o suprasolicitare senzorială, după modelul compoziţiei „Gruppen” semnate de Karlheinz Stockhausen, care se constituie din mase dense de particule sonore generate concomitent de trei orchestre simfonice.           Acest subiect […]

Citește mai departe

Tirania melodiei în muzică

          Anumiţi critici cu influenţă în mass-media mainstream inoculează în mentalitatea publicului larg ideea unui rol absolut al melodiei în muzică şi cultivă o atitudine ostilă faţă de genurile care vehiculează alte formule artistice. Totuşi, melodia îşi are limitele sale, dovedindu-se în anumite cazuri un limbaj impropriu. Sergiu Celibidache mărturisea că uneori, atunci cînd încerca să compună motive melodice tragice, ajungea la rezultate hilare. Dualitatea „minor-major”, „trist-vesel” devine un impediment atunci cînd se încearcă dezvoltarea unor concepţii intelectuale profunde.           De fapt, am putea spune de rînd cu muzicieni importanţi că melodia este cel mai primitiv mijloc de expresie. Muzicienii pop şi compozitorii de film apelează deseori în mod intenţionat la formule simpliste pentru a-şi face muzica uşor memorabilă. O compoziţie amplă valorifică însă armonia şi polifonia, liniile melodice secundare şi contrapunctul, mijloacele de orchestraţie, nuanţele şi timbrurile subtile ale instrumentelor. Sistemele tonale conceptuale dezvoltate în muzica de avangardă au condus spre noi orizonturi de expresie. Exemplară este din acest punct de vedere tensiunea dramatică pe care o transmite compoziţia lui Gyorgy Ligeti „Lux Aeterna” prezentă în coloana sonoră a filmului „2001. O Odisee Spaţială”, în fantastica secvenţă Stargate. Noile tehnici şi instrumente introduse de către muzica electronică au un […]

Citește mai departe

Sound Art: limbajul conceptual al muzicii electronice

          Mutaţiile care se produc în paradigma culturală a lumii impun ca un imperativ al zilei căutarea unor noi limbaje de expresie pentru o adecvare la realitate. În acest context, muzica electronică este prin definiţie un produs al schimbării. În accepţia generală a teoreticienilor acestui gen, spre deosebire de muzica tradiţională care se bazează pe melodie, tonalitate şi ritm, muzica electronică are ca resursă de expresie primară sunetul însuşi, fiind din acest motiv definită şi prin noţiunea de sound art.           În prezent, instrumentele electronice sînt capabile să sintetizeze, practic, orice sunet posibil, oferind astfel o libertate de creaţie extraordinară. Aceste sunete artificiale acoperă întregul spectru de senzaţii umane, de la stări de beatitudine pînă la depresie, de la calm pînă la agitaţie, de la plăcere pînă la durere. Pot fi create sonorităţi obiectuale care să imite ambianţe reale – sunet de ploaie, freamăt al pădurii, apă curgătoare a rîului – echivalent al graficii de computer hiperrealiste pe care spectatorul nu o mai distinge de realitate. De asemenea, pot fi realizate sunete abstracte care să evoce cele mai profunde straturi ale subconştientului.           Dacă muzica tradiţională este determinată de reguli rigide, atunci în cea electronică totul e […]

Citește mai departe

Filme „Made in Hong Kong”

          De ani buni, prolifica industrie cinematografică din Hong Kong impresionează publicul internaţional prin forţa de impact a producţiilor sale. La un moment dat ea a atins chiar performanţa de a fi devenit al treilea producător de filme din lume, după Statele Unite şi India, şi al doilea exportator. Peliculele de acţiune şi kung fu atrag mai ales prin realismul pe care îl cultivă, prin prezenţa în ele a unor eroi adevăraţi capabili să facă şi în viaţa reală acele fapte extraordinare pe care le prezintă pe ecran. „Lumea tigrilor şi a dragonilor” dezvăluie conflictul perpetuu ce se consumă pe tărîmul spiritelor, între diversele calităţi ale naturii umane, între Yin şi Yang, între lumină şi tenebre. Protagoniştii filmelor produse în Hong Kong, de la Bruce Lee, Jackie Chan şi Jet Li, pînă la interpreţii din peliculele lui John Woo şi Johnnie To, au devenit astfel campioni eterni pe arena artei cinematografice.           Acest gen de filme are la origine experienţa artelor marţiale, dar şi pe cea a teatrului tradiţional chinez. Conform legendei, în 1644, dinastia Qing a ordonat desfiinţarea mînăstirii Shaolin şi a trimis armata să-i omoare pe toţi practicanţii de kung fu. Au supravieţuit doar […]

Citește mai departe

Filme „Made in Hong Kong”

          De ani buni, prolifica industrie cinematografică din Hong Kong impresionează publicul internaţional prin forţa de impact a producţiilor sale. La un moment dat ea a atins chiar performanţa de a fi devenit al treilea producător de filme din lume, după Statele Unite şi India, şi al doilea exportator. Peliculele de acţiune şi kung fu atrag mai ales prin realismul pe care îl cultivă, prin prezenţa în ele a unor eroi adevăraţi capabili să facă şi în viaţa reală acele fapte extraordinare pe care le prezintă pe ecran. „Lumea tigrilor şi a dragonilor” dezvăluie conflictul perpetuu ce se consumă pe tărîmul spiritelor, între diversele calităţi ale naturii umane, între Yin şi Yang, între lumină şi tenebre. Protagoniştii filmelor produse în Hong Kong, de la Bruce Lee, Jackie Chan şi Jet Li, pînă la interpreţii din peliculele lui John Woo şi Johnnie To, au devenit astfel campioni eterni pe arena artei cinematografice.           Acest gen de filme are la origine experienţa artelor marţiale, dar şi pe cea a teatrului tradiţional chinez. Conform legendei, în 1644, dinastia Qing a ordonat desfiinţarea mînăstirii Shaolin şi a trimis armata să-i omoare pe toţi practicanţii de kung fu. Au supravieţuit doar […]

Citește mai departe

Filmul nipon de la JIDAIGEKI la ANIME

          În ultimii ani este vizibilă emergenţa unor industrii cinematografice care tind să contracareze hegemonia Hollywood-ului. De fapt, accesul liber la tehnologiile de film performante şi proliferarea comunicaţiilor globale fac posibilă realizarea în orice ţară, unde există oameni de talent, a unor filme care să poată fi apreciate în întreaga lume. Creativitatea umană nu cunoaşte frontiere. Ediţia 2007 a Festivalului de la Cannes, marcată de triumful filmului românesc, a demonstrat încă o dată cadrul extrem de larg în care se dezvoltă astăzi arta cinematografică şi diversitatea căilor care duc spre performanţă. „Nu e neapărat nevoie de mari finanţe şi de multe staruri pentru a realiza filme care să se bucure de succes”, a afirmat Cristian Mungiu, în momentul în care Jane Fonda i-a înmînat Palme D’Or-ul.           Un bun exemplu în acest sens îl oferă şi ascensiunea filmului asiatic care, conform aprecierii unor critici importanţi, şi-a depăşit momentul maturităţii. Filmele din Hong Kong, concepute iniţial ca replici la peliculele de acţiune americane, sînt vizionate astăzi peste tot, impresionînd prin performanţele lor tehnice. La fel de populară pare să fie cinematografia indiană, cu al său „Bollywood”, care inundă, practic, piaţa filmului în Asia, dar şi în Occident. Încep să fie cunoscute […]

Citește mai departe

Francis Ford Coppola: Aventura unui mare cineast

          Posibil, dacă nu ar fi existat un Coppola şi un Scorsese, care, în anii 60 şi 70, au readus publicul în cinematografe prin pelicule de o certă valoare, cea de-a şaptea artă ar fi dispărut, absorbită de televiziune.           Francis Ford Coppola reprezintă o figură aparte în lumea filmului. Este un mare profesionist, dar, în acelaşi timp, spre deosebire de mulţi alţi regizori de renume nu s-ar putea spune că are un ego supradimensionat. Chiar dacă mai persistă prejudecata că regizorul trebuie să fie o figură autoritară, un „dictator” faţă de „supuşii” săi. După cum mărturisea într-un interviu, cineaştii atinşi de celebritate ajung adesea la convingerea că tot ce vor face va deveni automat o capodoperă, ceea ce conduce inevitabil la rezultate lamentabile. O altă opţiune pentru un cineast este cea de a se lansa mereu în noi provocări, explorând alte teritorii artistice, cu asumarea riscurilor inerente. Este cazul cunoscutului regizor de origine italiană.           Francis Ford Coppola s-a manifestat din copilărie ca un cititor pasionat, lecturile fiind pentru el o inepuizabilă sursă de inspiraţie. Aceasta în timp ce în California circulă bancul despre producătorii de film care preferă în discuţiile private să vorbească despre automobile, confundându-i pe Rimbaud […]

Citește mai departe

În căutarea adevărului

          Curentul cyberpunk din literatura şi cinematografia science-fiction, la fel ca şi o serie de discipline spirituale orientale, promovează ideea că percepţia lumii prin intermediul simţurilor nu garantează veridicitatea. Simţurile omeneşti sînt doar semnale bioelectrice şi dacă spre terminaţiile nervoase ar fi transmise nişte impulsuri electrice de aceeaşi intensitate, generînd o lume virtuală, atunci rămîne incert dacă omul ar reuşi să distingă realitatea de simulacru. Acest paradox, care în Europa a fost analizat de Rene Descartes, pune în discuţie mijloacele obiective de cunoaştere a adevărului.           În mod similar enunţului cartezian cogito ergo sum, tradiţia indiană Vedanta propune raţiunea ca o soluţie la această problemă. Faptul că sîntem conştienţi că existăm este absolut real. Astfel în substratul percepţiei senzoriale se ascunde adevărata natură a lumii. Procesul cunoaşterii este o exfoliere a aparenţelor, asemenea petalelelor rozei mistice, pentru a afla acel „nomina nuda” al călugărului Bernard de Morlaix, care a devenit protagonistul cunoscutului roman al lui Umberto Eco.           Toţi oamenii vin pe lume într-o stare primară de ignoranţă. În perioada iniţială a vieţii lor, ei sînt implicaţi într-un proces cognitiv. Fiecare persoană se confruntă cu aceleaşi întrebări existenţiale: Cine sîntem? Ce este lumea? Care este sensul […]

Citește mai departe
1 2 3 4