Pierduți în spațiu

          Lost in space (Pierduți în spațiu) este reinterpretarea Netflix a filmului omonim din 1998. Spre deosebire de film, în care accentul cade pe atmosfera sumbră și viitorul incert, serialul pune reflectoarele mai mult pe relațiile dintre membrii familiei Robinson, în special pe relația dintre juniorul familiei și o entitate robotică extraterestră. În și așa complicata stare de naufragiați, relațiile interfamiliare nesigure și bazate pe o stare conflictuală evidentă, complică și mai mult situația generală. Primul sezon ne dezvăluie pe rând evenimentele ce au dus la această stare de fapt și modul în care familia Robinson, alături de doi străini adoptați și restul naufragiaților încearcă să supraviețuiască.           Într-un viitor, nu foarte îndepărtat, planeta noastră trece printre-o serie de schimbări climaterice, cu efect distructiv la nivel planetar. Se ia decizia de a găsi un nou cămin pentru oameni, sau măcar pentru o parte din ei. Examenele, testele necesare pentru acest exod, sau colonizare, depinde cum se dorește a se privi problema, sunt extrem de dure, puțini oameni, și chiar mai puține familii reușesc să se califice pentru un loc în marile arce lansate către noul cămin. Una din aceste familii este cea a […]

Citește mai departe

Krypton

          Pe 21 martie, Syfy a programat episodul pilot pentru serialul SF Krypton, produs marca DC Entertainment. La noi, serialul se poate vedea pe HBO. Din start mi-au atras atenția numele principalilor creatori: David S. Goyer și Damian Kindler. Primul a lucrat, ca scenarist, alături de Christopher Nolan la realizarea extraordinarei trilogii Batman, iar al doilea, tot ca scenarist, la serialele Stargate SG-1 și Sanctuary. Deci, două nume mari din lumea filmelor. Cumva, lipsa de renume a actorilor principali trece în plan secundar. Asta nu înseamnă că numele mai cunoscute lipsesc. Există, dar sunt secundare.           Serialul urmărește viața bunicului lui Superman (Kal-El), acțiunea având loc cu aproximativ 200 de ani înainte de nașterea supereroului. Seg-El (Cameron Cuffe) este copil când asistă neputincios la execuția bunicului său, în urma unor acuzații de trădare. Ajuns un adolescent rebel, mereu aflat în conflict cu puterea, deși îndrăgostit chiar de fiica unei răsfățate a aceleiași puteri, Seg-El asistă a doua oară la execuția unor membri ai familiei sale, de data asta inculpați aflându-se chiar părinții lui, iar unealta execuției fiind nimeni alta decât mama iubitei.           Prima parte a primului episod, povestită în clar mai sus, marchează destul de evident limitele acestui serial. […]

Citește mai departe

Forma empatiei (Forma apei – Guillermo del Toro)

          Guillermo del Toro, regizorul lung metrajului Forma apei (The Shape of Water), a crescut într-o familie catolică din Mexic, Guadalajara, și s-a făcut remarcat în 2006 cu Labirintul lui Pan (El laberinto del fauno), un film care-l va defini ca regizor, întipărind în memoria colectivă a cineaștilor imaginea unui regizor pasionat de fantastic, atât de fondul acestui gen cât și de forma sa. Un detaliu deloc neglijabil, pentru că în filmele lui Guillermo del Toro, stilistica ocupă un loc important.           Urmând mai puțin reușitului Crimson Peak, un horror cu o americancă îndrăgostită de un aristocrat britanic, în Forma apei Guillermo del Toro revine la fantasticul care l-a consacrat, de inspirație sud-americană, cu o intrigă nespectaculoasă, dar profundă. Elisa Esposito (britanica Sally Hawkins), o „invizibilă” angajată a unui centru de studii secret din Statele Unite ale Americii, se îndrăgostește de un „monstru” prins și studiat de un individ cu apucături fasciste Richard Strickland (Michael Shannon). Alături de bunii săi prieteni, colega de lucru Zelda (Octavia Spencer) și Giles (Richard Jenkins), precum și cu sprijinul mai puțin obișnuit (și credibil) a unui savant-spion rus Dr. Hoffstetler (Michael Stuhlbarg), Elisa se aventurează într-o luptă donquijotescă, inegală și cu puține sorți de […]

Citește mai departe

Downsizing, un film de propagandă

          Iar Matt Damon a ajuns să joace în absolut orice în ultima perioadă. Și ar fi interesant de știut dacă a acceptat rolul din Downsizing pentru bani sau pentru ideile din spatele filmului. De fapt nici măcar nu se poate spune că scenariul are o problemă cu premisa, ci mai degrabă cu execuția. În Downsizing, un inventator norvegian (nu, nu e Wayne Szalinski) a dezvoltat o tehnologie capabilă să diminueze considerabil dimensiunile corpului uman.           Este un concept științifico-fantastic original?           Nu.           Totuși, această tehnologie nu este folosită nici ca armă (deși la un moment dat un moment dat se vorbește despre teroriști miniaturizați) și nici nu azvârle protagoniștii filmului într-o aventură de neuitat, ci este adoptată de publicul larg atât ca modalitate de protecție a mediului cât și ca măsură de protecție socială. Oameni mai mici înseamnă un consum redus de resurse și, prin urmare, cheltuieli mai mic.           Ok, nu este o premisă rea, dar povestea este spusă în cel mai plictisitor mod cu putință. Primele cinci, zece minute ale filmului sunt ocupate de o conferință de presă (sau poate că era un seminar; nu mai țin minte) în care inventatorul norvegian își prezintă tehnologia de […]

Citește mai departe

Star Wars: Ultimul Jedi stinge lumina

          Star Wars: The Last Jedi este un film pe care îl vei uita într-o săptămână, după care îți vei vedea de viața ta. Așa cum și trebuie. Nu este cel mai slab film al anului, dar povestea este atât de dezlânată și inutilă încât, la final, nu poți să nu te întrebi ce rost a avut totul.           The Last Jedi începe cum nu se poate mai prost: ne arată în prima secvență că Imperiul (numit acum Întâiul Ordin sau ceva de genul) este o organizație militară incompetentă a cărei navă amiral nu are apărare în fața unei căruțe spațiale pilotate de Oscar Isaac. Este exact opusul demonstrației de forță pe care Imperiul o făcea în prima secvență din A New Hope.           Or dacă inamicul nu reprezintă o amenințare atât de mare, de ce ne-ar păsa de soarta protagoniștilor? Unde e tensiunea?           Totuși, în ciuda incompetenței de care dă dovadă, Ordinul întâi a ajuns cumva să controleze întreaga galaxie (și asta la scurtă vreme după ce a suferit acea înfrângere usturătoare din The Force Awakens). Singura speranță a Rebelilor (numiți acum Rezistența) e Obi Wan… nu, scuze, bătrânul Luke Skywalker, pe care Rey încearcă să îl convingă […]

Citește mai departe

Întuneric, un serial cu adevărat Dark

            Serial german? Neee, nu sună bine. Ultimele seriale germane văzute pe posturile Televiziuniii Române arătau un fel de roboței cu chip uman, care se mișcau de colo-colo parcă într-o simulare a unei lumi perfecte. Până și criminalii arătau ca ieșiți din Neckermann, înțoliți fiind la patru ace. Cam astea îmi erau gândurile când, deschizând Netflix, am văzut reclama (bine, hai să-i zicem trailerul) la noul, extraordinarul, aproape neverosibilul serial Dark, sau așa cum e prezentat la noi: Întuneric. Și nu am regretat.           Am să repet la început câteva platitudini, locuri comune pe care le puteți auzii de la toți fanii serialului (o da, serialul, deși doar la primul sezon, a strâns cu hărnicie germanică o mulțime de fani și fănele). Așadar: e mai bun decât Stranger Things. Ar putea fi mai bun, dacă actorii ar fi mai carismatici (bine, ok, este mai bun din alte puncte de vedere). Aduce un pic cu X-Files. Aduce, dar așa, cum să zic, privit din avion. Este un serial fantasy. Nu, nu este un serial fantasy. Dark este un science-fiction pur, un așa numit noir SF. Nu voi argumenta afirmațiile de mai sus. Trebuie […]

Citește mai departe

Întuneric, un serial cu adevărat Dark

            Serial german? Neee, nu sună bine. Ultimele seriale germane văzute pe posturile Televiziuniii Române arătau un fel de roboței cu chip uman, care se mișcau de colo-colo parcă într-o simulare a unei lumi perfecte. Până și criminalii arătau ca ieșiți din Neckermann, înțoliți fiind la patru ace. Cam astea îmi erau gândurile când, deschizând Netflix, am văzut reclama (bine, hai să-i zicem trailerul) la noul, extraordinarul, aproape neverosibilul serial Dark, sau așa cum e prezentat la noi: Întuneric. Și nu am regretat.           Am să repet la început câteva platitudini, locuri comune pe care le puteți auzii de la toți fanii serialului (o da, serialul, deși doar la primul sezon, a strâns cu hărnicie germanică o mulțime de fani și fănele). Așadar: e mai bun decât Stranger Things. Ar putea fi mai bun, dacă actorii ar fi mai carismatici (bine, ok, este mai bun din alte puncte de vedere). Aduce un pic cu X-Files. Aduce, dar așa, cum să zic, privit din avion. Este un serial fantasy. Nu, nu este un serial fantasy. Dark este un science-fiction pur, un așa numit noir SF. Nu voi argumenta afirmațiile de mai sus. Trebuie […]

Citește mai departe

Thor: Ragnarok e despre un fel de Apocalipsă

          Cred că a sosit timpul să recunoaștem că împăratul e gol, iar filmele cu super-eroi sunt (cum să spun ca să nu jignesc pe nimeni?)… stupide. Ok, ok, știu, în felul ăsta putem să spunem și că basmele sunt stupide. Dar să ne concentrăm puțin doar pe filmele cu super-eroi, care, să fim serioși, nu aduc  prea multe din punct de vedere artistic și au devenit lipsite de suspans în momentul în care ne-am dat seama că protagoniștii nu au cum să moară câtă vreme trebuie să apară în următoarele douăzeci de filme ce urmează a fi lansate în următorul deceniu.           Și totuși, Thor: Ragnarok este aproape o capodoperă și, în mod ironic, calitatea sa este dată tocmai de mediul toxic în care a luat naștere.           Pentru Disney, Thor devenise un măr stricat. Primul său film de sine stătător, cel din 2011, a fost turnat într-un stil atât de bizar (și în același timp plictisitor de convențional) încât toată lumea s-a întrebat ce a fost în mintea regizorului. Doi ani mai târziu, Thor: The Dark World, cu un regizor nou, a reușit să adoarmă milioane de spectatori cu ajutorul unor personaje negative de […]

Citește mai departe

Mother! – Încurcate sunt căile domnului Javier Bardem

            Mai țineți minte când Man of Steel ne-a bătut peste ochi timp de trei ore cu ideea că Superman este Iisus? La fel și mother! (cu m mic și semnul exclamării, pentru că… de ce nu?) este o punere în scenă a Bibliei. O Biblie trecută prin filtrele psihologice ale vizionarului (sau impostorului) Darren Aronofsky, un regizor care îi șochează, plictisește sau derutează atât de mult pe spectatori încât unii dintre ei părăsesc cinematograful. Am văzut The Fountain în urmă cu zece ani într-o sală de cinema din București și un cuplu a plecat pe la jumătatea filmului. Am văzut mother! zilele acestea într-un cinematograf din Berlin și, la fel, un cuplu a plecat după doar o oră.           Pare-se că filmele lui Aronofsky nu sunt potrivite pentru o seară romantică, deși, atât The Fountain cât și mother! sunt construite în jurul unor povești de iubire. În mother! Jennifer Lawrence și Javier Bardem locuiesc într-o casă care este atât o reprezentare a Raiului cât și a Pământului, iar personajul lui Lawrence este atât Mama Natură cât și Fecioara Maria, în vreme ce scriitorul interpretat de Bardem este, în mod evident, Dumnezeu. Într-o zi, la ușa celor doi își […]

Citește mai departe

A boy and his dog (1975) – cronică de film

          Unul dintre primele filme SF pe care le-am admirat fără rezerve, a fost A boy and his dog (1975). Nici nu mai țin minte unde l-am văzut, la cinema mă îndoiesc, în acele vremuri nu cred că rula așa ceva pe marile ecrane din România. Așa că e posibil să-l fi văzut la sârbi sau pe VHS. Însă ce țin minte, cu siguranță, este că m-a impresionat foarte mult. Aventurile lui Vic (Don Johnson adolescent) și ale lui Blood, câinele său, au făcut pentru mine trecerea de la romanele de aventuri ale lui Mark Twain, Jack London, Daniel Defoe sau chiar Walter Scott, cu ai lor eroi mai tineri, adolescenți, mai săraci sau mai nobili, spre un alt gen de literatură și de filme. Spre science-fiction: Jules Verne, H. G. Wells sau Edgar Allan Poe. Cam în aceeași perioadă aveam să descopăr Colecția de Povestiri Științifico-Fantastice, editată de revista Știință și Tehnică și almanahul Anticipația. Și cam tot pe atunci am început să cumpăr autori români publicați în colecția Fantastic Club a editurii Albatros. Drept e că nu m-au impresionat.          A boy and his dog se încadrează ca tematică în cultura mai largă a frământărilor anilor 70, marcați de războiul […]

Citește mai departe
1 2 3