Jeff Jarvis, "What Would Google Do?"

Spre finalul lunii martie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional o lucrare de nonficțiune a jurnalistului și blogger-ului Jeff Jarvis: What Would Google Do? – Reverse-Engineering the Fastest-Growing Company in the History of the World (HarperBusiness, New York, 2011). Am parcurs-o în etape, din martie până în noiembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

Introducerea prezintă un set de întrebări privitoare la schimbările necesare în diverse domenii ca urmare a trecerii la societatea informațională. Apoi, în prima jumătate a cărții, autorul ne arată „Regulile companiei Google”:

În capitolul întâi, „Noua relație”, aflăm că, dacă oamenilor li se oferă controlul, aceștia îl vor utiliza, apoi autorul discută un studiu de caz bazat pe experiența lui cu compania Dell, după care ne informează că cel mai rău client e cel mai bun  prieten, iar cel mai bun client e practic un partener de afaceri.

Capitolul al doilea tratează despre „Noua arhitectură” a relațiilor sociale. Pe rând, domnul Jarvis ne informează că hiperlegătura schimbă tot, apoi ne îndemnă să facem ce știm mai bine și să creăm hiperlegături către restul, să ne alăturăm unei rețele, să ne transformăm afacerea într-o platformă pentru utilizatori și să ne gândim la sisteme și operațiuni ditribuite.

Capitolul al treilea aduce în discuție „Noul sector public”. Astfel, domnul Jarvis ne arată că, dacă nu putem fi detectați cu motoarele de căutare, nu vom fi găsiți, ne înștiințează că toți avem nevoie de venituri din reclame în parteneriat cu Google, apoi demonstrează că, în societatea informațională, viața e publică (și la fel sunt afacerile), respectiv că, pentru o companie, clienții acesteia sunt agenția ei de publicitate.

Capitolul al patrulea, „Noua societate”, pledează pentru organizarea elegantă a instituțiilor.

Capitolul al cincilea, „Noua economie”, aduce perspective interesante. Autorul argumentează în favoarea afacerilor mici, discută despre economia bazată pe abundență, amintește de economia open-source, apoi ne informează că piața de masă a pierit, iar agenții economici funcționează pe o piață a multiplelor nișe. Aparent, Google transformă totul în marfă…

Capitolul al șaselea, „Noua realitate a afacerilor”, tratează despre trecerea de la economia materială la cea informațională, arată că mijlocitorii sunt pe cale de dispariție și că gratuitatea este un model de afacere, după care ne îndemnă să decidem cu ce fel de afaceri să ne ocupăm.

Capitolul al șaptelea discută despre „Noua atitudine” și, după ce autorul demonstrează că încrederea e invers proporțională cu controlul, ne îndeamnă să avem încredere în oameni și să îi ascultăm pe cei ce vor să ia contact cu noi.

Capitolul al optulea explorează un subiect înrudit, „Noua etică”. Între altele, învățăm de la Google să facem greșelile bine, să fim onești, să manifestăm transparență, să colaborăm și să nu fim răi. Aparent, viața însăși este o ediție beta…

Capitolul al nouălea prezintă „Noua viteză” – căci răspunsurile sunt instantanee, viața e în direct, iar mulțimile se formează spontan… cu telefoanele mobile.

Capitolul al zecelea aduce în prim-plan „Noile imperative”. Domnul Jarvis ne îndeamnă să avem grijă de sursele de venit, să încurajăm, să abilităm și să protejăm inovația, să simplificăm, respectiv să știm când să ne dăm din calea celor care vor să amelioreze lucrurile.

A doua jumătate a cărții conține numeroase experimente de imaginație sub titlul: „Dacă Google ar conduce lumea”.

Astfel, într-un capitol dedicat mijloacelor de comunicare, aflăm despre presa de dincolo de tipar, despre descentralizarea divertismentului cinematografic, respectiv despre transformările domeniului editorial.

Un alt capitol tratează despre schimbările din domeniul publicității. 

Capitolul dedicat vânzărilor cu amănuntul propune restaurante deschise la sugestiile din partea clienților și magazine construite pe relațiile cu publicul.

Alte capitole oferă sugestii similare pentru modificarea companiilor de utilități, pentru transformarea industriilor de telecomunicații și bunuri alimentare, pentru modernizarea sectorului de servicii și a celui financiar-bancar, respectiv pentru reformarea sistemului de sănătate publică, a învățământului și a administrației de stat.

Firește, autorul menționează și excepțiile. Pe de o parte, domeniul relațiilor cu publicul și avocatura (care, în opinia sa, sunt lipsite de speranță). Pe de altă parte, entități aflate poate dincolo de Google, precum Dumnezeu și Apple.

Spre final, domnul Jarvis prezintă caracteristicile generației G, care a crescut cu Google pe telefoanele mobile și a fost profund influențată de serviciile acestei companii.

Volumul se încheie cu o postfață despre receptarea ediției cartonate a lucrării, cu o serie de mulțumiri și cu un foarte util index.

Pe ansamblu, lucrarea domnului Jarvis mi s-a părut educativă, interesantă și pe alocuri amuzantă. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Cu siguranță că, prin subiectul relevant pe care îl abordează și prin gama largă de domenii asupra căreia emite opinii, What Would Google Do? e la fel de importantă pentru deceniul în care trăim cum au fost, la vremea lor, anumite lucrări de Alvin Toffler, John Naisbitt sau Naomi Klein.

Desigur, volumul domnului Jeff Jaqrvis mi-a stârnit interesul pentru alte câteva lucrări pe teme similare. Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.
Citește mai departe

Jerry Ewing, "Metallica – The Story of Heavy Metal’s Biggest Band" (2015)

În decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum de Jerry Ewing intitulat: Metallica – The Story of Heavy Metal’s Biggest Band (Editura Carlton, Londra, 2015). De parcurs, am apucat să îl parcurg abia în iunie 2017.

Și iată ce am aflat:

Metallica…  este un album pentru măsuța de cafea – cartonat, cu supracopertă alb-negru lăcuită, imprimat pe coală cretată, în condiții tipografice excelente.

Conținutul albumului este structurat în capitole. După „Introducere”, cititorii află despre „Anii timpurii” ai formației, despre „Anii 1980”, „Anii 1990”, respectiv despre „Anii 2000”. Un capitol aparte se ocupă de curentul „Thrash Metal & Bay Area”, iar altele de înregistrările „Bootleg” și de aparițiile în concert ale formației – „Metallica Live”.

Secțiuni distincte le sunt dedicate membrilor formației – Cliff Burton, Kirk Hammett, Robert Trujillo, James Hetfield și Lars Ulrich. O altă secțiune prezintă foști membri ai trupei, precum Dave Mustaine sau Jason Newsted.

De asemenea, unele secțiuni le sunt dedicate albumelor de studio ale formației, de la Kill ‘Em All și Ride the Lightning la Death Magnetic și Lulu. Albumul se încheie cu o… rockografie.

Asemenea altor volume din seria de la Carlton Books, Metallica…  prezintă o mulțime de fotografii de arhivă – instantanee din concerte, imagini din culise, afișe, materiale promoționale, bilete (inclusiv un bilet de la ultimul concert în care a apărut regretatul basist Cliff Burton), fotografii de studio. În ton cu originile blue collar ale curentului thrash metal, bună parte dintre fotografii sunt alb-negru, iar unele dintre cele color sunt desaturate de culoare.

Spre deosebire de Pink Floyd – Giants of Rock, nu toate paginile au text alb imprimat pe fundal negru. Mai degrabă, paginile cu fundal alb alternează cu cele cu fundal negru, iar lectura nu e chiar atât de obositoare.

Am apreciat Metallicapentru informațiile conținute și pentru stilul prezentării. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Nu veți fi surprinși dacă am să vă anunț că în bibliotecă mai am câteva volume dedicate formației Metallica. Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.
Citește mai departe

Ronald Pearsall, "The Romance of Travel" (1999)

La jumătatea lunii decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un volum de Ronald Pearsall intitulat The Romance of Travel (Editura Todtri, New York, 1999). L-am parcurs într-o singură zi, la finalul aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

The Romance of Travel este un album format A4, imprimat pe coală cretată, cu ilustrații color, în policromie, și cu copertă cartonată, color, lăcuită.

Primul capitol tratează despre „Zilele timpurii ale călătoriilor”. Apoi, autorul prezintă călătoriile „Pe calea ferată”, „Pe mare”, „Pe căi aeriene”, cu detalii despre călătorii în trenurile cu aburi, pe vase de croazieră, pe vapoare fluviale cu zbaturi, cu dirijabile, respectiv cu avioane în prima jumătate a secolului al douăzecilea.

Ultimul capitol, în schimb, prezintă „Hoteluri și restaurante” de epocă asociate cu destinațiile de vacanță din vremuri demult apuse.

Lucrarea se încheie cu un index.

Pe lângă textul agreabil, presărat cu anecdote și cu mult umor, The Romance of Travel merită apreciat pentru sumedenia de gravuri, picturi și fotografii de epocă ce apar pe aproape fiecare pagină. Astfel, în virtutea zicalei că o imagine face cât o mie de cuvinte, cititorii pot afla o mulțime de detalii despre arhitectura, designul, vestimentația, accesoriile și vehiculele perioadei victoriene ori ale primei jumătăți a secolului al douăzecilea. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Firește, o asemenea lectură lejeră, de vacanță, m-a îndemnat să parcurg și alte albume de artă dedicate unor curente precum Arts and Crafts, Art Nouveau sau Art Déco. Însă despre acelea am să vă informez cu alte ocazii.
Citește mai departe

Martin Fido, "The World of Charles Dickens" (2012)

La jumătatea lunii februarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un volum de Martin Fido intitulat: The World of Charles Dickens – The Life, Times and Works of the Great Victorian Novelist (Editura Carlton, Londra, 2012). Am parcurs lucrarea două zile mai târziu.

Și iată ce am aflat:

The World of Charles Dickens a apărut inițial în 1997 și a fost publicată într-o versiune revizuită în 2012 pentru a marca bicentenarul nașterii autorului britanic.

Volumul începe cu o „Introducere” care prezintă succint conținutul lucrării. Urmează o „Cronologie” în care evenimente din viața lui Dickens sunt plasate în paralel cu diverse repere istorice din Marea Britanie și din lume.

Capitolul întâi tratează despre „Epoca lui Dickens” – cu secțiuni dedicate politicii și societății, literaturii și artelor, copilăriei lui Dickens, educației și uceniciei autorului, succesului său timpuriu, faimei și relațiilor de prietenie, familiei și călătoriilor, receptării operei de către public, respectiv ultimilor ani din viața scriitorului.

Capitolul al doilea se concentrează asupra „Scriitorului popular”. De această dată, subsecțiunile tratează despre subiectele de senzație, despre teatru (Dickens având o pasiune pentru producțiile teatrale de amatori), apoi despre teme recurente din romanele dickensiene precum fantomele, avarii, nebunii, ucigașii, copilăria, iubirea și căsătoria, elementele autobiografice. Alte subsecțiuni compară personaje dickensiene și persoane reale care le-au inspirat, respectiv discută structura și unitatea operei dickensiene.

Capitolul al treilea, „Romanele”, prezintă în ordine cronologică principalele lucrări ale romancierului britanic, începând cu Documentele postume ale clubului Pickwick și cu Oliver Twist și sfârșind cu Prietenul nostru comun și cu Misterul lui Edwin Drood. 

Capitolul al patrulea îl prezintă pe Dickens în calitate de „Prietenul săracilor”. Subsecțiunile tratează despre chestiuni sociale de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea pe care Charles Dickens le-a discutat în cărțile sale și pe care societatea victoriană a căutat să le abordeze cumva. Printre acestea se numără azilurile pentru săraci, educația și școlile, închisorile și regimul deținuților, sărăcia și prostituția, problemele sistemului juridic, nevoiașii și opresorii.

În schimb, acpitolul al cincilea se referă la Dickens ca „Marele victorian”. Astfel, din diversele subsecțiuni aflăm despre poziționarea politică a romancierului, despre opiniile lui privitoare la revolte și revoluții, despre relațiile lui cu forțele de poliție, despre viziunea sa privitoare la ingineri, afaceriști și bancheri, precum și despre atitudinea lui antiintelectuală. Alte subsecțiuni tratează despre modul în care romancierul britanic s-a raportat la religie, la minoritățile etnice, la naționalism și patriotism, la cenzură, ipocrizie și falsa modestie, respectiv la… voia bună. Căci, deși în imaginația populară adjectivul „dickensian” se asociază cu sărăcia și cu lipsurile de tot felul, Charles Dickens aprecia ospețele, petrecerile, dineurile și compania agreabilă.

Ultimul capitol se concentrează asupra „Reputației nemuritoare”. Pe rând, subsecțiunile prezintă faima romancierului în timpul vieții, scandalul postum privitor la viața sa privată în ultimii ani, critica literară ostilă, reevaluarea critică din secolul al douăzecilea, adaptările romanelor dickensiene pentru teatru, respectiv pentru cinematografie și televiziune, precum și statutul de care se bucură în prezent personalitatea lui Dickens și moștenirea lui literară.

Volumul se încheie cu un index alfabetic și cu o pagină de mulțumiri.

Motivele pentru care am apreciat lucrarea domnului Fido sunt numeroase. Pe de o parte, dumnealui a plasat foarte bine opera dickensiană în contextul ei social și cultural. Pe de altă parte, prezentarea biografiei romancierului și apoi a romanelor sale a ajutat la mai buna înțelegere a subiectului abordat. Apoi, materialul a fost bine organizat în capitole și secțiuni, cu o prezentare succintă și clară. Nu în ultimul rând, fiecare subsecțiune este amplu ilustrată cu gravuri, picturi și fotografii de epocă.

În egală măsură, The World of Charles Dickens este o piesă de colecție pentru forma în care se prezintă – copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, pagini cretate, cu ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare superbă, viniete la fiecare început de capitol. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Ca urmare, nu doar am păstrat acest album în bibliotecă, ci am și cumpărat câteva romane dickensiene, precum The Old Curiosity Shop, Little Dorrit, Nicholas Nickelby și Dombey and Son, pe lângă cele pe care le aveam deja. Dar despre toate astea rămâne să discutăm mai pe larg cu alte prilejuri.
Citește mai departe

Jim Boulton, "100 Ideas That Changed the Web" (2014)

La jumătatea lunii august 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț redus o carte de Jim Boulton intitulată 100 Ideas That Changed the Web (Lawrence King Publishing, Londra, 2014). Am parcurs-o în perioada august – septembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

100 Ideas That Changed the Web este un volum ilustrat pentru pus pe măsuța de cafea. (Probabil că ar trebui să mă simt ușor vinovat pentru că nu am măsuță și nici nu beau cafea.) Pe câte două pagini, oferă un titlu incitant, un articol concis, informativ, precum și mai multe ilustrații relevante pentru tema aleasă.

Unele dintre articole sunt dedicate tehnologiilor premergătoare mediului World Wide Web, precum Mundaneum, un hipertext de referințe mediatice imaginat și parțial pus în practică de către bibliotecarul belgian Paul Otlet, calculatorul personal, mouse-ul, realitatea amplificată sau tabletele. Altele se ocupă de limbaje de programare și protocoale de comunicare precum hipertextul, HTML, sistemul de nume al domeniilor ori suita de protocoale a Internetului. Altele tratează despre conținutul Web, de la Geocities și webmail la bloguri, site-uri de socializare și enciclopedii colaborative. Nu lipsesc „Suspecții de serviciu”, cum ar fi Sir Tim Berners-Lee, Bill Gates, Sergey Brin, Larry Page, Hedy Lamarr și Mark Zuckerberg. Am întâlnit și referiri la cultura populară, de la literatura cyberpunk la jocurile MMORPG și de la concerte rock transmise în direct pe Web la jurnale video postate pe YouTube.

Pe ansamblu, 100 Ideas That Changed the Web reprezintă un curs de istorie a mediului World Wide Web, pe de o parte, și o sursă de informații utile privitoare la persoanele și instituțiile care au jucat un rol în dezvoltarea acestuia, pe de altă parte. Lucrarea e atrăgătoare, deoarece este imprimată pe hârtie de foarte bună calitate, cu ilustrații alb-negru și color, și utilă, întrucât se încheie cu un idex alfabetic.

Vă recomand cu multă căldură această introducere în domeniul Web pentru a afla mai multe despre un fenomen care, în numai câteva decenii, a ajuns să ocupe un loc central în cultura mondială. (Puteți comanda un exemplar aici.)

Pe o temă oarecum similară, am parcurs deja o lucrare de nonficțiune intitulată What Would Google Do? Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie.

(P.S. Pe 29 noiembrie 2017, blogul Țesătorul a împlinit 10 ani de existență. 884 de postări, 540 de cronici de carte, numeroase schițe, capitole de roman, cronici de la concerte rock, reportaje de la lansări de carte, 104 abonați și peste 330.000 de vizite. Pentru a marca aniversarea, v-am oferit acestă recenzie dedicată istoriei extraordinarei țesături numită World Wide Web. Și să vedeți ce va urma de aici înainte…)
Citește mai departe

Glenn Povey, "Pink Floyd – Giants of Rock" (2016)

În decembrie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un album de Glenn Povey intitulat Pink Floyd – Giants of Rock (Editura Carlton, Londra, 2016). L-am parcurs în două reprize de lectură.

Și iată ce am aflat:

Pink Floyd – Giants of Rock este o carte de pus pe măsuța de cafea – un album format A4, cartonat, cu supracopertă color, lăcuită, imprimat pe coală cretată, în condiții tipografice impecabile.

Conținutul este organizat în capitole. Astfel, după „Introducere”, cititorii sunt invitați să afle, pe rând, despre „Anii timpurii”, „Anii 1960”, „Anii 1970”, „Anii 1980”, „Anii 1990 și mai departe”. De asemenea, subsecțiuni aparte le sunt dedicate albumelor de studio ale formației, de la The Piper at the Gates of Dawn și A Saucerful of Secrets la The Division Bell și The Endless River.

În plus, secțiuni importante le sunt dedicate membrilor formației: Syd Barrett, David Gilmour, Nick Mason, Roger Waters și Richard Wright. În fiecare astfel de secțiune se află atât informații biografice, cât și prezentări ale albumelor solo lansate de artiștii britanici.

Albumul conține o mulțime de imagini de arhivă (unele inedite) cu membrii formației, afișe de la diverse concerte, materiale promoționale, instantanee din spectacole. Într-un mod mai degrabă misterios, lipsesc tocmai copertele albumelor lansate de Pink Floyd de-a lungul a cinci decenii.

Am apreciat concizia și claritatea materialului prezentat în Pink Floyd – Giants of Rock, precum și excelenta calitate tipografică a albumului. Singurul neajuns (dacă se poate numi astfel) este că toate paginile au textul imprimat cu alb pe fond negru. Ca urmare, volumul e mai ușor de răsfoit decât de citit.

Pe ansamblu, însă, Pink Floyd – Giants of Rock a meritat banii și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) L-am așezat în colecția mea alături de The Legend of Pink Floyd. Firește, mai am în bibliotecă niște volume dedicate legendarei formații britanice. Dar despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri.
Citește mai departe

K. Eric Drexler, "Radical Abundance" (2013)

La jumătatea lunii mai 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar cartonat dintr-o lucrare a profesorului K. Eric Drexler, Radical Abundance – How a Revolution in Nanotechnology Will Change Civilization (Editura Public Affairs, Grupul Editorial Perseus, New York, 2013). Am parcurs volumul pe îndelete în intervalul mai-iulie 2017.

Și iată ce am aflat:

Domnul K. Eric Drexler predă la Colegiul Martin din cadrul Universității Oxford. În 1986, dumnealui a propus conceptul de nanotehnologie – fabricarea, cu precizie atomică, a unor dispozitive la scară de nanometri.

Radical Abundance reia acest concept pentru publicul cititor – pe de o parte, pentru a arăta ce s-a realizat în trei decenii, pe de alta, pentru a sugera ce s-ar putea realiza de acum încolo.

Volumul începe cu „Un preludiu necesar”, în care autorul clarifică conceptul de nanotehnologie și oferă precizări cu privire la scopul cărții.

Partea întâi, „O lume neașteptată”, tratează despre perspectiva abundenței aduse de fabricarea cu precizie atomică, despre formarea intelectuală a autorului și despre trecerea de la fabricarea de molecule la fabricarea de nanosisteme.

Partea a doua, „Revoluția în context”, construiește paralele între trei revoluții (agricolă, industrială, informațională) și o a patra (nanotehnologică), prezintă înfățișarea și funcționarea lumii la scară nanometrică, respectiv discută modurile în care fabricăm lucruri – și în care am putea să le fabricăm pe viitor.

Partea a treia propune „O explorare a tehnologiei profunde”, arătând asemănări și contraste între știință și tehnologie, apoi explorând potențialul tehnologiei.

Partea a patra se concentrează asupra „Tehnologiei abundenței radicale”. Mai întâi, prezintă mașinăriile abundenței radicale, după aceea – produsele abundenței radicale.

Partea a cincea, în schimb, pune în perspectivă „Traiectoria tehnologiei”. Autorul trece în revistă tehnologiile curente cu precizie atomică, apoi arată că un lucru ciudat s-a întâmplat în drum spre viitor, iar în cele din urmă sugerează căi pe care se poate accelera progresul.

Partea a șasea demonstrează „Încovoierea arcului viitorului”. Mai întâi, autorul propune transformarea bazei materiale a civilizației și administrarea succesului catastrofal, apoi discută securitatea pentru un viitor neconvențional, iar în final ne sugerează să ne schimbăm conversația despre viitor.

Volumul conține și două apendice. Primul e despre principiile fizice, la nivel molecular, ale fabricării cu precizie atomică. Al doilea descrie căi incrementale către fabricarea cu precizie atomică. De asemenea, cartea are o secțiune de mulțumiri, o amplă serie de note de final și un index care îi sporește mult utilitatea ca lucrare de referință.

Pe ansamblu, Radical Abundance nu este chiar ceea ce m-aș fi așteptat să fie. Pe de o parte, prea puține dintre paginile lucrării trec în revistă ceea ce s-a realizat deja în domeniul nanotehnologiei – și prea multe lamentează modul în care conceptul fabricării cu precizie atomică a fost folosit pentru a primi subvenții fabuloase de la Congresul S.U.A. și apoi abandonat mai degrabă decât pus în practică. (Cu tot respectul, se cam vede că autorul este profesor universitar, nu jurnalist de investigație.)

Apoi, unele dintre capitole au fost cam dificil de parcurs și de înțeles pentru că subsemnatului îi lipseau cunoștințele de specialitate. Am fost nevoit să parcurg unele fraze sau alineate de două sau chiar de trei ori ca să înțeleg cât de cât ceva – mai ales când domnul Drexler discuta despre proteine, spre exemplu, sau despre chimia de sinteză.

Nu în ultimul rând (și spun asta dintr-o perspectivă pur subiectivă), am fost întristat să văd cum domnul profesor Drexler condamnă în bloc întregul subgen literar dedicat nanotehnologiei. Poate că autorii care au abordat această temă au dovedit mai multă fantezie decât rigoare științifică în lucrările lor literare, însă probabil că, fără eforturile lor, nanotehnologia ar fi rămas un concept complet necunoscut publicului larg.

În rest, am apreciat Radical Abundance pentru maniera în care a fost structurată (părți, capitole, subcapitole), pentru concizie și pentru efortul făcut de autor la finalul fiecărui capitol de a recapitula principalele idei prezentate și de a-i atrage pe cititori în capitolul următor. Fără asemenea lucrări de popularizarea științei, publicul cititor nu ar înțelege cu ce se ocupă specialiștii, nici încotro se îndreaptă tehnologiile care schimbă societatea.
Citește mai departe

Chris Roberson et al., "Elric: The Balance Lost" (2011)

În ianuarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat câteva romane grafice. Printre acestea se număra și unul inspirat de multiversul lui Michael Moorcock: Elric – The Balance Lost (Boom! Studios, Los Angeles, California, 2011). L-am parcurs într-o singură zi, în ultima decadă a lunii ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

The Balance Lost este primul volum dintr-o serie de trei. În pofida titlului generic Elric, romanul acesta grafic nu îl aduce în scenă numai pe împăratul albinos din Melniboné, ci prezintă, în paralel, aventuri ale altor personaje create de Michael Moorcock, precum Corum sau Dorian Hawkmoon. Unul dintre protagoniști, Eric Beck, este creator de jocuri video dintr-un viitor apropiat, distopic. Paradoxal, deși Elric vine dintr-un trecut îndepărtat, mitic, în vreme ce Corum și Dorian provin din viitoruri îndepărtate, destinul personajelor se întretaie, căci fiecare dintre protagoniști reprezintă o încarnare a Luptătorului Etern.

Scenariul scris de Chris Roberson este alert, cu mai multe planuri ale acțiunii care alternează. Grafica realizată de Francisco Biagini și culorile adăugate de Stephen Downer sunt destul de interesante și aduc pe paginile romanului grafic un caleidoscop de imaginație debordantă, cu monștri, creaturi și demoni care de care mai ciudați.

Mărturisesc însă că, pe de o parte, mi-au plăcut mai mult unele coperte din galeria de la sfârșitul volumului (în special cele create de Francesco Mattina), iar, pe de altă parte, probabil că aș fi apreciat în mai mare măsură dacă aș fi fost mai familiarizat cu scrierile lui Michael Moorcock. Așa, poate voi relua acest roman grafic după ce voi fi parcurs integral seriile pe care autorul britanic le-a dedicat lui Corum, respectiv lui Dorian Hawkmoon.

Pe ansamblu, Elric – The Balance Lost mi-a plăcut suficient de mult pentru a rămâne în colecția mea. Dacă îmi vor ieși în cale vreodată celelalte două volume din serie, cu siguranță că am să le cumpăr. Parcă totuși am apreciat mai mult un alt roman grafic inspirat de romanele lui Moorcock, Elric – The Making of a Sorcerer. Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.
Citește mai departe

Matt Hawkins et al., "Tales of Honor, Vol. 1" (2014)

În ianuarie 2017, la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar din primul volum al unui roman grafic intitulat Tales of Honor – On Basilisk Station (Top Cow Productions, Los Angeles, CA, 2014). L-am parcurs într-o singură zi, în ultima decadă a lunii ianuarie 2017.

Și iată ce am aflat:

Tales of Honor se bazează pe o serie de romane științifico-fantastice publicate de David Weber la editura Baen Books și având-o ca protagonistă pe Honor Harrington. Primul volum, On Basilisk Station, e inspirat de întâiul roman al seriei, apărut în 1993.

Cadrul de desfășurare este un viitor îndepărtat, în care omenirea a colonizat numeroase sisteme planetare și s-a scindat în numeroase state cu diverse forme de organizare. Unul dintre acestea, Republica Populară Haven, are o politică expansionistă, ceea ce duce la tensiuni cu un stat învecinat, Regatul Stelar Manticore.

Protagonista, Honor Harrington, se remarcă în școala militară prin aptitudinile de lider și prin abordarea creativă a strategiei în luptele spațiale. Din păcate, un coleg dintr-o familie influentă încearcă să o violeze, iar modul în care Honor se apără duce la represalii și la trimiterea ei într-un avampost lipsit de importanță, Stația Basilisk.

În compania subordonaților săi și a unei feline-telepat, Honor descoperă însă că băștinașilor de pe o planetă învecinată li se livrează arme și droguri de către contrabandiști finanțați de Republica Populară Haven. Urmează o luptă fără mari sorți de izbândă, însă Honor câștigă mulțumită ideilor sale strategice sclipitoare și eroismului soldaților pe care îi conduce.

Am apreciat atât scenariul scris de Matt Hawkins cât și grafica realizată de Jung-Geun Yoon și de Sang-Il Jeong. Abordarea narativă a fost neobișnuită – protagonista e anchetată și torturată la bordul unei astronave inamice, iar episoadele intrigii sunt amintiri ce i se deapănă prin minte între două interogatorii.

De asemenea, grafica este mai bună decât media, iar pe alocuri e chiar impresionantă.

Am apreciat și materialele suplimentare, precum planșele cu procesul de creare al personajelor, explicațiile despre funcționarea astronavelor în acest univers ficțional, notele biografice ale personajelor, datele despre organizațiile implicate în intrigă și galeria de coperte.

Pe ansamblu, On Basilisk Station a meritat timpul și banii (în pofida faptului că, de regulă, nu mă dau în vânt după opera spațială militaristă). Ca urmare, dacă pe viitor mi se vor ivi în cale alte volume din romanul grafic Tales of Honor, cu siguranță că nu am să le ocolesc. Căci pe la Antic ExLibris voi mai merge în vizită.

Cu aceeași ocazie, am achiziționat și un roman grafic intitulat Elric – The Balance Lost. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.
Citește mai departe

Rosalind Ormiston & Michael Robinson, "Art Nouveau" (2013)

La începutul anului 2014, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un album de artă de Rosalind Ormiston și Michael Robinson intitulat Art Nouveau – Posters, Illustrations & Fine Art from the Glamorous Fin de Siècle (Flame Tree Publishing, Londra, 2013). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în iunie 2017. (Așa multe cărți, așa puțin timp.)

Și iată ce am aflat:

„Introducerea” îi informează pe cititori în privința mișcării artistice Art Nouveau.

Secțiunea întîi se intitulează „Mișcarea” și face o prezentare de ansamblu a stilului Art Nouveau, o viziune asupra proiectării care a traversat Europa Continentală și America de Nord din ultimul deceniu al secolului al nouăsprezecelea. Subsecțiunile discută despre începuturile acestei mișcări, despre surse de inspirație nipone, despre impresioniști, despre afișe ca mijloc de expresie artistică, despre relația profesională dintre Sarah Bernhardt și Alphonse Mucha, despre magazine Art Nouveau din acea perioadă, despre arhitectura lui Hector Guimard la Paris și Art Nouveau în Belgia, despre curentul Jugendstil în Germania și secesiunea în artă la Viena și Berlin, despre Art Nouveau în Italia, futuriști și Antoni Gaudí, despre versiunea englezească a curentului Art Nouveau și despre contribuția scoțiană în domeniul arhitecturii și proiectării. Alte subsecțiuni tratează despre manifestarea americană a acestui curent artistic și despre artiști ca Louis Comfort Tiffany și William H. Bradley. Finalul capitolului arată cum, după Primul Război Mondial, vestigiile mișcării Art Nouveau au fost încorporate într-o nouă mișcare, foarte la modă în perioada interbelică, Art Déco.

Secțiunea a doua, „Artele grafice”, arată cine au fost principalii exponenți ai artelor grafice de la finalul secolului al nouăsprezecelea și care au fost creațiile lor reprezentative în acea perioadă. Astfel, cititorii întâlnesc subsecțiuni despre Jules Chéret, Henri de Toulouse-Lautrec, Alphonse Mucha, Henri Privat-Livemont, Henry van de Velde, Margaret MacDonald MacKintosh și mulți alții.

Secțiunea a treia, „Artele frumoase”, dezvăluie modul în care pictori cu formații artistice diverse au adoptat elemente ale stilului Art Nouveau în artele frumoase. Subsecțiuni le sunt dedicate lui Paul Gauguin, Edvard Munch, Jan Toorop, Gustav Klimt și multor altora.

Volumul se încheie cu o listă de lucrări pentru aprofundarea subiectului Art Nouveau, cu mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am apreciat înalta calitate tipografică a volumului – copertă cartonată, supracopertă color, conținut color imprimat pe coală cretată.

Pe de altă parte, am parcurs cu interes secțiunile și subsecțiunile albumului. Autorii au știut cum să prezinte, concis și clar, date biografice relevante pentru fiecare artist, contextul cultural în care a activat acesta, receptarea de către public a lucrărilor, tehnicile utilizate și semnificația lucrărilor reproduse în album. Astfel, cititorii nu doar apreciază imaginile la nivel estetic, ci înțeleg contextul lor istoric și semnificația lor culturală.

Ca urmare, am apreciat mult albumul Art Nouveau și mă pregătesc să parcurg alte două albume cu o tematică similară: Alphonse Mucha și Louis Comfort Tiffany. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte prilejuri. 
Citește mai departe
1 2 3