Greg Rucka et al., "Elektra: Ultimate Collection" (2012)

La finalul lunii februarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic intitulat: Elektra: Ultimate Collection (Marvel Worldwide, New York, NY, 2012). L-am parcurs în primele zile ale lunii martie 2018.

Și iată ce am aflat:

Paradoxal, Elektra: Ultimate Collection începe în mijlocul unui arc narativ, mai precis fasciculele #7-9 dintr-un serial. Scenariul îi aparține lui Greg Rucka, iar grafica lui Chuck Austen, respectiv lui Joe Bennett. Intriga e ceva mai pauzibilă decât cea din Elektra: Révérence (mai exact, victima unui viol o angajează pe Elektra să îi răpească pe făptași, cu intenția de a-i tortura și de a-i ucide). Scenariul e scris la nivel mediu, în vreme ce grafica din primele două fascicule e la un nivel submediocru.

Urmează un episod de sine-stătător, Elektra: Trust, cu grafica foarte îngrijită, realizată în stil fotorealist de Greg Horn.

Acesta face trecerea spre un alt arc narativ, început cu episodul Unemployment și dezvoltat în fasciculele #11-15 sub titlul Introspect. Scenariul e asigurat de același Greg Rucka, iar grafica (peste medie), de Carlo Pagulayan. De această dată, Elektra e lăsată fără contracte, apoi abandonată în deșert, iar în cele din urmă hăituită de mercenari angajați de câțiva potentați răzbunători.

Fasciculele #16-22 urmăresc, în schimb, un arc narativ intitulat: Standing Outside the Temple, in the Rain. Elektra caută să treacă la un nivel superior în artele marțiale, studiind cu o instructoare de culoare numită Drake. Din păcate, maestra și discipola sunt atacate și urmărite de asasinii organizației criminale The Hand, iar Elektra îi înfruntă pe aceștia într-un final apoteotic.

Am fost oarecum surprins de schimbările prezentării grafice – acceptabilă (#16-18), caricaturală (#19-20), bunicică (#21-22). Dacă variațiunile stilului grafic aveau o justificare clară în Elektra: Assassin, aici impresia distinctă este că, de la fascicul la fascicul, scenaristul a lucrat cu artiștii grafici puși la dispoziție de gigantul Marvel. Iar efectul de ansamblu este… inegal, ca să mă exprim delicat.

În concluzie, Elektra: Ultimate Collection ar fi avut de câștigat dacă ar fi început corect și inteligibil cu un arc narativ nou, mai degrabă decât în mijlocul unuia deja existent, și a avut doar de pierdut de pe urma deselor schimbări din echipa grafică. (Cu atât mai de apreciat sunt scenariștii precum Frank Miller sau Alan Moore care realizează de la cap la coadă un roman grafic cu un singur grafician.)

Ca urmare, nu am păstrat în bibliotecă Elektra: Ultimate Collection. Am dat cadou acest volum pentru a face loc la raft pentru Lady Mechanika: The Clockwork Assassin. Dar despre acesta din urmă vom mai discuta probabil cu altă ocazie. 
Citește mai departe

Catharine Arnold, "Underworld London" (2012)

La începutul lunii ianuarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a doamnei istoric Catharine Arnold intitulată: Underworld London – Crime and Punishment in the Capital City (Editura Simon & Schuster UK, Londra, 2013). Am parcurs-o în prima jumătate a lunii martie 2018.

Și iată ce am aflat:

După ce doamna Arnold ne-a făcut istoricul morților, nebunilor și păcătoșilor din Londra, de această dată ne prezintă criminalii, martirii și apărătorii legii.

Lucrarea prezintă chestiunea în manieră diacronică, începând din Evul Mediu, când s-a ridicat spânzurătoarea Tyburn, trecând prin Renaștere, când Turnul Londrei a devenit închisoare și loc pentru decapitări, apoi prin Secolul Luminilor, când jaful la drumul mare practic devenise sport național, apoi prin epoca victoriană, cu hoții de buzunare, spărgătorii și criminalii în serie de rigoare, și ajungând la crima organizată din secolul al douăzecilea, respectiv la abolirea pedepsei cu moartea.

Autoarea păstrează un contratimp foarte riguros pe parcursul întregii lucrări, contrastând, în cazul fiecărei epoci istorice la care se referă, forme de criminalitate cu forme de represiune, iar gloria și decăderea tâlharilor și bandiților se împletește cu construirea și demolarea tribunalelor (ca Old Bailey) sau închisorilor (ca Newgate).

Nu lipsesc nici cazurile de erori judiciare, în care persoane nevinovate au fost condamnate la moarte și executate, iar adevărații făptași au fost descoperiți ulterior. De asemenea, Underworld London  amintește ici și colo cazurile unor londonezi martirizați pentru credințele lor religioase, ori pe cele ale unor judecători corupți care au pus profitul sau plăcerea personală mai presus de bunul mers al justiției.

Volumul se încheie cu o bogată bibliografie, cu note de final, cu lista ilustrațiilor și cu un index.

Pe ansamblu, Underworld London s-a dovedit a fi la fel de documentat, de bine organizat și de accesibil ca volumele precedente din serie. Din păcate, subiectul însuși face ca lectura să nu fie ușoară sau agreabilă. Cu un tact diplomatic… englezesc, autoarea păstrează de cele mai multe ori un ton obiectiv, echidistant, științific, însă pe alocuri își exprimă opiniile personale – șocul și revolta față de cruzimea cu care au fost tratate unele persoane pentru fapte care azi le-ar aduce cel mult o amendă penală sau o detenție de câteva luni, sau bucuria pentru decizia societății britanice de a-i trata în mod mai umanitar pe infractori – abolind odată pentru totdeauna pedeapsa cu moartea.

Intenționez să păstrez Underworld London în bibliotecă, alături de Necropolis, de Bedlam și de City of Sin. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) După ce am întors ultima filă a acestei lucrări despre crimă și pedeapsă, am decis totuși să aflu mai multe despre rădăcina răului, drept pentru care am început să parcurg un volum intitulat Coined.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit.
Citește mai departe

Hugo Pratt, "The Ballad of the Salt Sea" (1967)

În ultima decadă a lunii martie 2015, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Hugo Pratt: Corto Maltese – The Ballad of the Salt Sea (Universe Publishing, New York, NY, 2012). L-am parcurs pe îndelete în perioada martie-mai 2015.

Și iată ce am aflat:

În ordinea publicării, The Ballad of the Salt Sea este primul album de bandă desenată din seria Corto Maltese, iar ediția princeps a apărut în 1967, la Lausanne. Ediția americană pe care am parcurs-o, în schimb, are scenariul tradus de Hall Powell și planșele colorate de Patrizia Zanotti.

Acțiunea se desfășoară în intervalul noiembrie 1913 – februarie 2015 și este plasată în Pacific. Protagonistul este căpitanul Corto Maltese, un aventurier descins dintr-un tată englez și o mamă mediteraneană. Printre celelalte personaje se numără Grigori Rasputin, precum și Pandora și Cain Groovesnore, copiii unui antreprenor australian.

Atât Maltese cât și Rasputin fac parte dintr-o confrerie condusă de un misterios călugăr exilat, iar pe parcursul romanului grafic sunt implicați într-o vânătoare de comori. Pe traseu, se confruntă cu patrule navale britanice, cu submarine germane, cu revolte organizate de echipajele de băștinași, dar și cu tentativele de evadare ale celor doi adolescenți. Loviturile de teatru, răsturnările de situație și dezvăluirile neașteptate se țin lanț.

Corto Maltese iese în evidență ca un personaj aparent cinic și flegmatic, dar care urmează un cod etic nedeclarat și destul de strict – protejându-i pe adolescenții rătăciți și rezistând tentativelor de seducție ale Pandorei. În această privință, Corto pare să vină pe filiația altor personaje aspre și umblate prin lume, precum căpitanul Marlow al lui Joseph Conrad sau detectivul Philip Marlowe al lui Raymond Chandler.

Tot cu unele scrieri ale lui Joseph Conrad se aseamănă întrucâtva și cadrul exotic în care e plasată acțiunea romanului grafic – un ocean nesfârșit, insule risipite, palmieri, vase cu aburi, pirogi, reprezentanți ai puterilor coloniale, localnici, colibe și pescăruși. Este de apreciat arta cu care Hugo Pratt a portretizat în tuș o mare varietate de tipologii umane.

La încheierea lecturii acestui tom destul de respectabil (253 de pagini), am decis să cumpăr și alte volume din seria Corto Maltese. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.
Citește mai departe

Martin Fido, "The World of Charles Dickens" (2012)

La jumătatea lunii februarie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un volum de Martin Fido intitulat: The World of Charles Dickens – The Life, Times and Works of the Great Victorian Novelist (Editura Carlton, Londra, 2012). Am parcurs lucrarea două zile mai târziu.

Și iată ce am aflat:

The World of Charles Dickens a apărut inițial în 1997 și a fost publicată într-o versiune revizuită în 2012 pentru a marca bicentenarul nașterii autorului britanic.

Volumul începe cu o „Introducere” care prezintă succint conținutul lucrării. Urmează o „Cronologie” în care evenimente din viața lui Dickens sunt plasate în paralel cu diverse repere istorice din Marea Britanie și din lume.

Capitolul întâi tratează despre „Epoca lui Dickens” – cu secțiuni dedicate politicii și societății, literaturii și artelor, copilăriei lui Dickens, educației și uceniciei autorului, succesului său timpuriu, faimei și relațiilor de prietenie, familiei și călătoriilor, receptării operei de către public, respectiv ultimilor ani din viața scriitorului.

Capitolul al doilea se concentrează asupra „Scriitorului popular”. De această dată, subsecțiunile tratează despre subiectele de senzație, despre teatru (Dickens având o pasiune pentru producțiile teatrale de amatori), apoi despre teme recurente din romanele dickensiene precum fantomele, avarii, nebunii, ucigașii, copilăria, iubirea și căsătoria, elementele autobiografice. Alte subsecțiuni compară personaje dickensiene și persoane reale care le-au inspirat, respectiv discută structura și unitatea operei dickensiene.

Capitolul al treilea, „Romanele”, prezintă în ordine cronologică principalele lucrări ale romancierului britanic, începând cu Documentele postume ale clubului Pickwick și cu Oliver Twist și sfârșind cu Prietenul nostru comun și cu Misterul lui Edwin Drood. 

Capitolul al patrulea îl prezintă pe Dickens în calitate de „Prietenul săracilor”. Subsecțiunile tratează despre chestiuni sociale de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea pe care Charles Dickens le-a discutat în cărțile sale și pe care societatea victoriană a căutat să le abordeze cumva. Printre acestea se numără azilurile pentru săraci, educația și școlile, închisorile și regimul deținuților, sărăcia și prostituția, problemele sistemului juridic, nevoiașii și opresorii.

În schimb, acpitolul al cincilea se referă la Dickens ca „Marele victorian”. Astfel, din diversele subsecțiuni aflăm despre poziționarea politică a romancierului, despre opiniile lui privitoare la revolte și revoluții, despre relațiile lui cu forțele de poliție, despre viziunea sa privitoare la ingineri, afaceriști și bancheri, precum și despre atitudinea lui antiintelectuală. Alte subsecțiuni tratează despre modul în care romancierul britanic s-a raportat la religie, la minoritățile etnice, la naționalism și patriotism, la cenzură, ipocrizie și falsa modestie, respectiv la… voia bună. Căci, deși în imaginația populară adjectivul „dickensian” se asociază cu sărăcia și cu lipsurile de tot felul, Charles Dickens aprecia ospețele, petrecerile, dineurile și compania agreabilă.

Ultimul capitol se concentrează asupra „Reputației nemuritoare”. Pe rând, subsecțiunile prezintă faima romancierului în timpul vieții, scandalul postum privitor la viața sa privată în ultimii ani, critica literară ostilă, reevaluarea critică din secolul al douăzecilea, adaptările romanelor dickensiene pentru teatru, respectiv pentru cinematografie și televiziune, precum și statutul de care se bucură în prezent personalitatea lui Dickens și moștenirea lui literară.

Volumul se încheie cu un index alfabetic și cu o pagină de mulțumiri.

Motivele pentru care am apreciat lucrarea domnului Fido sunt numeroase. Pe de o parte, dumnealui a plasat foarte bine opera dickensiană în contextul ei social și cultural. Pe de altă parte, prezentarea biografiei romancierului și apoi a romanelor sale a ajutat la mai buna înțelegere a subiectului abordat. Apoi, materialul a fost bine organizat în capitole și secțiuni, cu o prezentare succintă și clară. Nu în ultimul rând, fiecare subsecțiune este amplu ilustrată cu gravuri, picturi și fotografii de epocă.

În egală măsură, The World of Charles Dickens este o piesă de colecție pentru forma în care se prezintă – copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, pagini cretate, cu ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare superbă, viniete la fiecare început de capitol. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Ca urmare, nu doar am păstrat acest album în bibliotecă, ci am și cumpărat câteva romane dickensiene, precum The Old Curiosity Shop, Little Dorrit, Nicholas Nickelby și Dombey and Son, pe lângă cele pe care le aveam deja. Dar despre toate astea rămâne să discutăm mai pe larg cu alte prilejuri.
Citește mai departe

John Naughton, "From Gutenberg to Zuckerberg" (2012)

Spre finalul lunii martie 2017, de la anticariatul Antic Exlibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-o carte de nonficțiune cu un titlu incitant: From Gutenberg to Zuckerberg – What You Really Need to Know about the Internet (Editura Quercus, Londra, 2012). Autorul, domnul John Naughton, predă la Universitatea Deschisă și la Universitatea Cambridge. Am parcurs lucrarea în prima decadă a lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:

În „Prolog”, domnul Naughton arată de ce o asemenea carte e necesară, respectiv care sunt ideile principale pe care e axată lucrarea.

Primul capitol ne invită „Să luăm perspectiva pe termen lung”. Mai exact, autorul ne informează că dezvoltarea fără precedent a Internetului în ultimul sfert de veac, laolaltă cu diseminarea în noul mileniu a platformelor mobile pentru acces fără fir la Internet, reprezintă o schimbare tehnologică și culturală majoră, cu efecte globale pe termen lung comparabile cu acelea ale apariției și difuzării tehnologiei tiparului începând din secolul al cincisprezecelea.

Al doilea capitol ne informează că „Pânza nu e rețeaua”. Concis, pe două pagini, domnul Naughton caută să clarifice confuzia dintre Internet, ca infrastructură de telecomunicații, și World Wide Web, ca aplicație pentru Internet. Dumnealui dă exemple de alte aplicații pentru Internet și ne asigură că, peste un deceniu, acestora li se vor adăuga altele pe care, deocamdată, nu ni le putem imagina.

Al treilea capitol ne anunță că „Pentru rețea, tulburarea e o trăsătură caracteristică, nu un defect”. Autorul demonstrează cum Internetul, neavând un control central și fiind neutru în raport cu conținutul pe care îl transmite, ne-a oferit diverse surprize care au tulburat sau chiar au dat peste cap diverse sectoare ale societății și economiei preexistente. Unele au fost de primă mărime (aplicația World Wide Web, site-ul Napster, programele malware), altele de ordin secund (Wikipedia, Facebook).

Capitolul al patrulea sugerează: „Gândiți-vă la ecologie, nu doar la economie”. Astfel, domnul Naughton afirmă să schimbările furibunde petrecute în ultimul sfert de veac, cu companii de succes care s-au ridicat oferind servicii și produse pe Internet și cu sectoare ale economiei tradiționale care au intrat în declin ca urmare a apariției alternativelor numerice, amintesc întrucâtva de evoluția unui ecosistem, în care unele forme de viață facilitează apariția și proliferarea altora, într-o multitutdine de nișe ecologice, în vreme ce alte specii, care nu izbutesc să se adapteze, pier. Exemplele cuprind cazuri din politică, din televiziune și din diplomație, precum și noi forme de creativitate și de productivitate.

Capitolul al cincilea ne asigură că „Complexitatea este noua realitate” și arată ce influență exercită numărul componentelor din sistemul informatic mondial, numărul interconexiunilor și frecvența interacțiunilor asupra complexității sistemului.

Din capitolul al șaselea aflăm că „Rețeaua este acum calculatorul”. Mai exact, autorul ne arată în ce moduri o multitudine de servicii au început să se mute din calculatorul personal în rețea și ce schimbări aduce acest proces pentru utilizatori, pentru industria de calculatoare, pentru mediul de afaceri în general, precum și pentru mediul înconjurător.

Capitolul al șaptelea confirmă că „Pânza evoluează”, după care trasează istoricul aplicației de Internet World Wide Web, de la crearea acesteia la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990 de către Sir Tim Berners-Lee la dezvoltarea intensă din a doua jumătate a anilor 1990 și apoi la transformarea în Web 2.0 din 2004 încoace. Firește, se întrevede și sosirea iminentă a unui stadiu 3.0 al acestei populare aplicații.

Al optulea capitol, în schimb, abordează o chestiune spinoasă: „Drepturi și strâmbe sau de de ce regimul nostru de proprietate intelectuală nu mai are sens”. Domnul Naughton argumentează că legile de proprietate intelectuală au fost statutate inițial pentru a stabili un echilibru între beneficiile autorului sau inventatorului și binele obștesc (patentul pentru o invenție îi aparținea creatorului timp de paisprezece ani, după care intra în domeniul public), iar grupurile de interese au extins durata valabilității patentului la întreaga viață a autorului plus șaptezeci de ani. Firește, asta intră în contradicție cu modul de funcționare al Internetului, unde informațiile sunt convertite în format numeric și distribuite, dar și cu modul în care funcționează creativitatea umană (prin împrumuturi), iar aici autorul dă exemple precum Bach, Mozart, Haydn și Handel.

Cel mai îngrijorător capitol este însă al nouălea: „Orwell vs. Huxley: limitele viitorului nostru conectat la rețea?” Autorul nu se mulțumește numai să prezinte succint viziunile distopice din O mie nouă sute optzeci și patru, respectiv din Minunata lume nouă, ci trasează și paralele îngrijorătoare cu moduri în care regimuri totalitare sau „democratice” din prezent au o bază legală pentru a-i spiona pe cetățeni cu ajutorul Internetului, respectiv cu tendințe de reorientare a publicului larg către divertisment facil, ceea ce duce la infantilizarea și superficializarea intelectului. Concluzia ar fi că viitorul nu ne duce neapărat spre una dintre cele două viziuni distopice clasice sau către cealaltă, ci mai degrabă spre o combinație a celor două.

„Epilogul” ne reamintește că, pentru a evalua Internetul și influența sa, e necesar să adoptăm perspectiva pe termen lung, că Internetul va spori complexitatea, schimbările și tulburarea vechii ordini, respectiv că e bine să ne ferim de viziunile extremiste, fie ele utopice sau distopice.

Volumul se încheie cu un „Apendice – Scurtă istorie a Internetului”, cu o secțiune de mulțumiri, cu un glosar, cu note de final structurate pe capitole și cu un index.

Am apreciat lucrarea domnului Naughton pentru tematica abordată, pentru bogata documentare pe care se bazează, pentru relevanța exemplelor discutate, pentru claritatea discursului și pentru excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni. Astfel, From Gutenberg to Zuckerberg se face utilă nu doar ca metodă de educare și informare a publicului cititor, ci și ca o carte de referință pentru alte lucrări. Asemenea altei cărți de popularizarea științei pe care am parcurs-o recent, From Gutenberg to Zuckerberg ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim și direcția în care ne îndreptăm. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, despre acea altă carte de nonficțiune, About Time, rămâne să vă relatez cu altă ocazie.
Citește mai departe

Garth Ennis et al., "Jennifer Blood – Volume One" (2012)

În luna octombrie 2016, mulțumită personalului de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Garth Ennis, Adriano Batista, Marcos Marz și Kewber Baal intitulat Jennifer Blood – Volume One: A Woman’s Work Is Never Done (Titan Books, Londra, 2012). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Casnica Jen Fellows, care locuiește într-o suburbie din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, ascunde un trecut tenebros. Mai exact, dacă ziua are grijă de copii și gătește pentru soț, noaptea urmărește un plan de răzbunare împotriva unui clan mafiot format din cinci frați.

După ani de pregătiri și tatonări, protagonista declanșează o serie de asasinate brutale, iar cititorii află pe parcurs că cei vizați erau unchii ei, vinovați de a-i fi ucis tatăl și de a-i fi împins mama către o moarte prematură.

Firește, aparențele trebuie păstrate, iar eroina, care își semnează asasinatele „Jennifer Blood”, abia apucă să doarmă două ore pe noapte, ceea ce duce inevitabil la greșeli – și lasă loc pentru dezvoltarea intrigii în volumele următoare ale seriei.

Tema orfanului împins vrând-nevrând în rolul de justițiar vine tocmai de la Eschil (din trilogia Oresteia), trece prin opera lui William Shakespeare (în special Hamlet, prinț al Danemarcei) și ajunge în benzile desenate (Batman), în romanele SF (Dune de Frank Herbert) și în filmele de acțiune. Ceea ce aduce interesant Garth Ellis în această temă justițiară ar fi comedia neagră suprarealistă, satira socială și comentariul de subtext la adresa benzilor desenate cu supereroi.

Căci, transformând eroul în eroină, Garth Ennis ne îndeamnă să înțelegem că o gospodină ce se deghizează noaptea în justițiară e la fel de puțin credibilă ca un jurnalist (sau un multimilionar) care se deghizează noaptea în justițiar.

În rest, vă avertizez că nivelul de violență grafică din volum este ridicat, iar scenele de nuditate și mai ales limbajul licențios al personajelor necesită ca lectura romanului grafic Jennifer Blood să se desfășoare cu discreție.

Cum intriga s-a dovedit alertă, iar prezentarea grafică rezonabilă, aș zice că Jennifer Blood a meritat banii. (Trebuie să menționez că l-am achiziționat la preț promoțional.) Poate că nu am să caut cu dedicație următoarele șase volume ale seriei, dar nici nu am să le ocolesc dacă îmi vor ieși în cale. În schimb, pe primul nu l-am păstrat în colecție.

Firește, am citit și romane grafice mai reușite, precum Give Me Liberty. Dar despre acelea am să vă relatez cu alte ocazii.
Citește mai departe

Stephen Hunt, "From the Deep of the Dark" (2012)

În octombrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar din ultimul roman al Seriei Jackeliene de Stephen Hunt, From the Deep of the Dark (Colecția Harper Voyager, editura Harper Collins, Londra, 2012). Lectura s-a petrecut  cam anevoios, între decembrie 2015 și iulie 2016.


Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

La fel ca unele romane anterioare din Seria Jackeliană, precum The Court of the Air sau The Rise of the Iron Moon, From the Deep of the Dark tratează tema invaziei iminente a lumii de către o rasă extraterestră. De această dată, invadatorii caută să deschidă un portal subacvatic spre alte dimensiuni, din care să aducă orașe întregi populate cu semenii lor. De asemenea, specia invadatoare are apucături vampirești și, cu ajutorul unor bijuterii tehnologice, cotropitorii îi pot determina pe oameni să îi vadă sub altă formă decât cea reală.

Printre cei care li se opun invadatorilor se numără orfana spărgătoare Charlotte Shades, polițistul veteran Dick Tull, detectivul amator Jethro Daunt, însoțit de partenerul său  robotic, Boxiron, și comandantul Jared Black.

Ca și în romanele anterioare, acțiunea duce către un punct culminant grandios, cu bătălii navale și terestre, dueluri, evadări spectaculoase și răsturnări de situație. Din păcate, utilizarea prea multor perspective în narațiune face romanul ceva mai anevoios de parcurs decât precedentul – Jack Cloudie.

Pe ansamblu, From the Deep of the Dark s-a dovedit a fi o încheiere onorabilă a Seriei Jackeliene și a meritat atât timpul cât și banii. Paradoxal, lectura acestui roman m-a îndemnat însă nu atât spre parcurgerea altor cărți steampunk, cât spre (re)citirea unor cărți victoriene precum Trei într-o barcă sau Trei pe două biciclete. Dar despre  acelea vom discuta  cu alte prilejuri.
Citește mai departe

Sir Terry Pratchett, "A Blink of the Screen" (2012)

În februarie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei colecţii de proză scurtă de Sir Terry Pratchett, A Blink of the Screen (Corgi Books, Londra, 2013). Am parcurs-o în iulie 2015. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirile reunite în acest volum acoperă un interval vast din cariera autorului (1963 – 2010). Ca urmare, volumul îi este dedicat celui care a consultat arhive şi a adunat laolaltă textele – Colin Smythe, prietenul şi agentul lui Sir Terry.

„Cuvântul înainte” îi aparţine romancierei A. S. Byatt, care relatează cum a descoperit cărţile acestui îndrăgit autor, ce a aflat despre cititorii acestuia, respectiv ce ne aşteaptă în volum.

O primă secţiune a cărţii, intitulată „Non-Discworld Shorter Writings”, ne poartă de la proza de debut a lui Sir Terry, „The Hades Business” (1963), până la o falsă notă biografică realizată în 2010 pentru un portret de la National Gallery, „Sir Joshua Easement: A Biographical Note”.

Printre textele din această secţiune veţi descoperi povestiri pentru copii („The Prince and the Partridge”, „Rincemangle, the Gnome of Even Moor”), poeme („The Glastonbury Tales”, „The Secret Book of the Dead”), parodii de discursuri oficiale („Kindly Breathe in Short, Thick Pants”, „There Is No Fool Like an Old Fool Found in an English Queue”). Tot aici veţi găsi şi texte horror („Twenty Pence, with Envelope and Seasonal Greeting”), textul de la care a pornit o serie de romane SF scrise în colaborare cu Stephen Baxter („The High Meggas”), texte fantastice („Turntables of the Night”), precum şi o povestire cyberpunk („#ifdefDEBUG + ‘world/enough’ + ‘time’ „).

Spre bucuria cititorilor, a doua secţiune a volumului se intitulează „Discworld Shorter Writings” şi cuprinde toate prozele scurte plasate de Sir Terry în Lumea-Disc, de la „Troll Bridge” (1992) până la „The Ankh-Morpork Football Association Hall fo Fame playing cards” (2009). Unele dintre acestea cunoscuseră o largă circulaţie – „Troll Bridge” şi „The Sea and the Little Fishes” au fost publicate iniţial în antologii prestigioase – însă altele au un caracter destul de inedit, precum „A Few Words from Lord Havelock Vetinary” (2002) – prezentat ca un discurs public cu ocazia înfrăţirii oraşelor Ankh-Morpork şi Wincanton.

Volumul se încheie cu un „Apendice” care cuprinde un fragment şters din nuvela „The Sea and the Little Fishes”.

Un alt aspect atrăgător al colecţiei A Blink of the Screen, pe lângă scrierile agreabile şi amuzante ale autorului, îl reprezintă mai multe seturi de ilustraţii color realizate de Josh Kirby, Paul Kidby şi… Sir Terry Pratchett. Şi, după cum ştiu admiratorii mai vechi ai seriei Discworld, bună parte din farmecul acestei lumi imaginare i se datora energiei maniacale din ilustraţiile exuberante ale regretatului Josh Kirby.

Pe ansamblu, am fost foarte mulţumit de achiziţia şi de lectura acestui volum. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, sunt destul de hotărât să parcurg în 2016 cele câteva cărţi Discworld care mi-au rămas necitite şi să abordez seria scrisă de Sir Terry în colaborare cu Stephen Baxter. Dar despre acestea vom discuta cu alte ocazii… 
Citește mai departe

Neal Stephenson – "Some Remarks" (2012)

Pe Neal Stephenson îl apreciez nu doar ca romancier, ci şi ca eseist. De aceea, când mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus am avut ocazia să achiziţionez un exemplar din volumul său Some Remarks (Atlantic Books, Londra, 2013), nu am ezitat.

Am parcurs cu plăcere acest volum în iulie 2015. Şi iată ce am aflat:

„Introducerea” pune, într-un mod concis şi clar, conţinutul volumului în perspectivă.

Apoi, veţi găsi, în ordine non-cronologică, articole de popularizarea ştiinţei, interviuri, transcrieri ale unor discursuri publice, povestiri, prefeţe ale unor cărţi, reportaje. Astfel, veţi afla despre efectele dăunătoare ale şederii la birou („Arsebestos”), despre rivalitatea dintre Leibniz şi Newton („Metaphysics in the Royal Society 1715-2010”) şi despre contextul politic şi militar internaţional care a dus la cursa spaţială din perioada Războiului Rece („Locked In”).

Interviurile sunt edificatoare şi amuzante, precum „Slashdot Interview”, din 2004, sau „The Salon Interview”, din acelaşi an. Am remarcat totodată tactul cu care, când întrebările au trecut de la zona literaturii la cea a consilierii unei companii private ce se ocupă de zborul spaţial, Neal Stephenson a evitat să dea răspunsuri exacte.

Destul de amuzante şi autoironice sunt şi discursuri publice ca „Gresham College Lecture”, unde scriitorul discută despre diferenţele dintre literatura cu pretenţie de artă şi literatura de consum, sau ca „Why I Am a Bad Correspondent”, în care se pun franc în balanţă avantajele şi dezavantajele întreţinerii corespondenţei particulare cu diverşi cititori cu beneficiile şi neajunsurile concentrării exclusive asupra carierei de scriitor.

În aceeaşi zonă a opiniilor exprimate franc se înscriu câteva cronici de film („It’s All Geek to Me”, despre 300, sau „Turn On, Tune In, Veg Out”, despre Revenge of the Sith), prezentările propriilor cărţi („Time Magazine Article about Anathem„) sau prefeţele scrise pentru cărţile altor autori („Everything and More Foreword” şi „Innovation Starvation”). Adesea, opiniile exprimate sunt nu doar bine argumentate, ci şi relevante pentru societatea occidentală – ca, de exemplu, noţiunea că idei ştiinţifico-fantastice precum roboţii lui Isaac Asimov, astronavele lui Robert A. Heinlein sau ciberspaţiul lui William Gibson au exprimat sintetic, hieroglific, proiecte pe care ulterior inginerii le-au pus în practică. (Şi tot de la autorii de literatură SF se aşteaptă următoarele viziuni care să se transforme în proiecte majore.)

Punctul de interes al volumului l-au constituit însă reportaje scrise de Neal Stephenson pentru revista Wired, ca „In the Kingdom of Mao Bell” (fragmente) şi „Mother Earth, Mother Board” (reprodus integral). Dacă în In the Beginning… Was the Command Line Neal Stephenson a tratat despre diferitele sisteme de operare şi efectele lor asupra utlizatorilor individuali, respectiv asupra societăţii în ansamblul ei, în cele două reportaje din acest volum se concentrează asupra telecomunicaţiilor globale şi asupra unor aspecte precum construirea cablurilor de fibră optică, instalarea cablurilor submarine, tranziţia cablurilor la ţărm sau jocurile de cooperare/concurenţă între diversele corporaţii telecom pe plan internaţional.

Fireşte, veţi găsi şi două povestiri SF ale autorului american („Spew” şi „The Great Simoleon Caper”, dintre care cea dintâi a apărut şi în traducere română sub titlul „Măţăraie”), precum şi prima (şi singura) frază dintr-un roman poliţist plasat în Comitatul de pe Pământul de Mijloc al lui J. R. R. Tolkien, „Under-Constable Proudfoot”.

Pe ansamblu, Some Remarks a meritat cu prisosinţă timpul petrecut cu lectura, iar unele articole din cuprinsul său m-au făcut curios în privinţa altor lucrări ale lui Neal Stephenson, ca Anathem sau Ciclul Baroc. Nu în ultimul rând, eseul „Innovation Starvation” a reprezentat punctul de plecare pentru o antologie foarte ambiţioasă, Hieroglyph, în cuprinsul căreia apar multe nume de valoare din SF-ul anglo-saxon. Prin urmare, la momentul potrivit veţi găsi la Ţesătorul noi cronici dedicate volumelor semnate de Neal Stephenson.

(Iar dacă doriţi şi dumneavoastră un exemplar din Some Remarks, puteţi comanda online un exemplar aici.)
Citește mai departe