„Eu 2.0” de Dan Doboș

             Nu mică mi-a fost surpriza de a primi din partea autorului un exemplar-semnal al cărții acum mai bine de o lună. Am citit-o cu bucurie, dar și cu mândria de a mă delecta cu poveștile înaintea multora. Pare nepotrivit termenul de “poveste” asociat cu genul SF în care se încadrează proza de față? Poate. Numai că eu le-am calificat așa după ce am parcurs pe nerăsuflate primul text, cel ce dă și titlul volumului: “eu 2.0”, un fel de prolog la declarația de dragoste către Cassandra, femeia ce bântuie tandru și dureros mintea naratorului.           eu 2.0 – După moarte, un scriitor semnează un contract în urma căruia intelectul îi este înmagazinat într-un spațiu virtual, fără posibilitatea de a primi informații din afară. Plănuiește să continue să scrie, astfel încât fiica sa să poată beneficia de încasările de pe urma vânzărilor. Numai că lucrurile nu merg chiar după cum se aștepta acesta. Descoperă că rolul de Demiurg nu e deloc ușor, că aplicarea legilor vechi după care se ghidase pe timpul vieții poate fi plictisitoare. Cea care-l salvează e Cassandra, cea de-a cincea soție. Varianta 2.0 a scriitorului alege să-și petreacă veșnicia alături de ea. E interesantă relatarea […]

Citește mai departe

„Cine doarme și visează” de Cezarina Anghilac

          Volumul de debut al Cezarinei Anghilac e, cu siguranță, un pas făcut cu dreptul în lumea editorială. Prozele alese sunt reprezentative pentru modalitățile de expunere alese de autoare, dând dovada faptului că poate răspunde cu succes oricăror provocări, venite dinăuntru sau din afară. Eu am văzut culegerea de povestiri ca pe o nadă aruncată cititorului, un fel de prolog pentru un volum unitar. Varietatea temelor, alegerea personajelor umane sau non-umane, meticulozitatea de care dă dovadă în construcția frazelor, sunt o bază temeinică pentru o poveste de o mai mare întindere, indiferent de genul acesteia. E de remarcat ușurința cu care strecoară fantasticul în relatarea unor evenimente uneori banale, dând senzația că, de multe ori, dacă ne uităm peste umăr sau ascultăm cu mai mare atenție sunetele din jur, putem interacționa cu alt fel de entități trăitoare în lumi paralele, cu care împărțim același spațiu.           „Doar vântul” este relatarea, din perspectiva unei ființe nevăzute, aparent malefice, a călătoriei unui grup de călugări printr-o pădure. Nu numai credința acestora e testată, ci și anduranța, empatia, măsura de a se sacrifica pentru binele aproapelui. Mi s-au părut interesante ruperile de ritm și de stil: ființa ascunsă povestește molcom despre experiențe trecute, […]

Citește mai departe

Despre luceferi, bucuria scrisului și faimă

                    Au fost „bădița Mihai” și „bădița Ion” cu mult timp înainte de a deveni „Luceafărul poeziei românești” și „cel mai mare povestitor al neamului”. Eminescu și Creangă s-au cunoscut prin 1874, pe vremea când primul era revizor școlar în Iași, iar celălalt – dascăl în Păcurari. Probabil că multe dintre poeziile sau poveștile născocite de cei doi au fost mai întâi pritocite, descântate la un pahar, o carafă sau mai multe, prin crâșmele Moldovei. Poetul și-a îndemnat prietenul să scrie, spunându-i că n-are nevoie de nicio corectură, prozatorul și-a declarat admirația față de celălalt și a suferit cumplit la moartea lui.           Se spune că într-o seară, pe pridvorul casei lui Creangă, în fața unui blid cu lapte cald și mămăligă, gazda a început să povestească ceva ce începea cu: „Nu știu alții cum sunt, dar eu…” iar prietenul l-a ascultat fermecat și l-a sfătuit să aștearnă pe hârtie amintirile. Așa ne-am ales noi cu o capodoperă, iar poetul cu o sursă de inspirație pentru „Somnoroase păsărele” recitată chiar atunci, pe loc.           Prima poveste a fost, însă, „Soacra cu trei nurori”, citită în cenaclul Junimii de un Creangă stingher ce-și ștergea mereu fruntea […]

Citește mai departe

„Fata de la nord de ziuă” de Alexandru Voicescu

          Am luat cartea de la Final Frontier, la începutul lunii aprilie. Cu autograf de la autor, în urma lansării. I-a venit rândul vreo două săptămâni mai târziu și, recunosc, m-a prins destul de greu drama lui Gérard, plecat să-și găsească liniștea în Norvegia după decesul soției.           Acesta, absorbit de captarea unei imagini perfecte cu camera de fotografiat Nikon, are un acident aproape mortal. E salvat de o tânără și dus la colegiul unde aceasta se pregătea să devină un model de succes. Precum protagonistul, am încercat să evadez din clădirea aceea ciudată, fără ferestre, populată de personaje stranii. El a căutat o cale de ieșire, eu am lăsat, pentru ceva timp cartea deoparte, cu semnul pus undeva pe la jumătate. M-a provocat, însă, amintirea drumurilor care-l duceau pe Gérard în același loc de unde plecase, alienarea dată de zădărnicia tuturor încercărilor, dorința de a ști mai multe despre Fotograf: orbul Oleg, ce inaugurase Studioul.           Ei bine, Studioul mi-a dat ceva de furcă, n-am știut în ce măsură era real sau nu, dacă era o cale de vindecare sau una de tortură a adolescentelor cu siluete și chipuri perfecte. Era prea multă lumină în […]

Citește mai departe

„Frontiera” de Lucian Dragoș Bogdan

          Romanul, proaspăt lansat la târgul de carte din weekendul abia încheiat, este al treilea din Universul Frontierei, dar nu neapărat ultimul în ordine cronologică. O variantă inițială a lui a apărut în 2006, după care autorul s-a dedicat altor proiecte, urmând ca „Vraciul de pe norul interior” să se concretizeze în 2014 și „Ultimul flux” în 2016. Dacă reprezentarea grafică a poveștii de până acum a acestui Univers ar fi un cerc, „Frontiera” ar putea fi atât un punct pe circumferința acestuia, de plecare dar și de sosire.           După acțiunea liniară din „Vraci”, concentrată pe evoluția unui personaj și prezentarea unor concepte de comunicare și călătorie în spațiu, „Fluxul” acoperă mai multe planuri, continuând ideea de drum inițiatic, în urma căruia indivizii implicați suferă diverse transformări, odată cu lumile de unde provin.           Dacă cele două volume se axează pe salvarea unei planete / unei galaxii, „Frontiera” atinge ideea curajoasă de recuperare a unui univers întreg, pentru restabilirea echilibrului. Aduce omul ca personaj principal și o civilizație legendară – păpușarul tuturor celor ce pot fi atinse ori numai gândite.           Aflăm, astfel, că dacă ar exista concomitent mai multe universuri pe lângă al nostru, […]

Citește mai departe

„Autor de unul singur”, de Dănuț Ungureanu

                     Am spus, cu ceva timp în urmă, că noi, debutanții, avem nevoie de prieteni ca să ne scape din capcana genialității. Cum adică? Simplu. Dacă ai un text gata de trimis unei redacții, fie ea de revistă online sau de editură, n-ar fi rău să ceri părerea unui prieten-doi care-ți împărtășesc pasiunea pentru scris. Nu de alta, dar vezi mai lesne paiul din ochiul celuilalt decât bârna din propriul organ al văzului. Iar un amic e tras, ușurel, de mânecă, în privat, nu arătat cu degetul de inși cu gura până la urechi, în piața mare. Un răspuns sau două de la amatori de lectură în premieră te-ar face să reconsideri textul, pe ici, pe colo. Să presupunem că n-ai pe nimeni în jur ce s-ar putea încadra în categoria respectivă. Nimeni gata să te atenționeze referitor la lungimea textului, inconsecvența personajelor ori monotonia ideilor.           Odată trimise la redacție, fișierele ori paginile tipărite ți s-ar putea întoarce cu diverse observații, mai multe sau mai puține, după cum au considerat oamenii aceia care au lăsat jos o carte de Stephen King sau Ted Chiang, ca să-ți dea o șansă ție, pe de o parte, […]

Citește mai departe

„Noaptea în oraș, fără părinți” de Dănuț Ungureanu

                    Recomandarea mea vine la aproape două luni de la lansarea volumului, la Gaudeamus 2016. Am avut timp suficient pentru două lecturi: una cu sufletul la gură, cum citesc fiecare noutate, una mai pe îndelete, căutând lucrurile asupra cărora îmi propusesem să insist. Nu știu dacă numărul de chei în care m-am gândit că se poate citi volumul are legătură cu cel al lecturilor. Tot la două lecturi ale autorului am participat la cenaclul Prospect Art, în toamna lui 2015 (fragment din povestirea „Noaptea în oraș fără părinți”) și ianuarie 2017 (fragment din roman). Oarecum, cartea și interpretarea acesteia se leagă de sistemul binar.           Prima variantă care mi-a venit în minte este aceea că niciuna dintre fellile de lume descrise (salina, casele, eterul, cerul) nu aparține realității, ci sunt platforme virtuale. Iar acea lume e perfectă. În sprijinul acestei idei, aș menționa prezența asociatului binar Cayman-Talvi, două ființe ce împart un sac translucid ce le dă ideea de siguranță. Urmează replica frendului (implantul personajului principal, Leni): „Putem ieși în opt locuri diferite”. Ori senzația băiatului: „…simțurile i se acceleraseră de opt ori.” Am asociat cifra opt cu octetul, unitatea de măsură a informației.           […]

Citește mai departe

„Noaptea în oraș, fără părinți” de Dănuț Ungureanu

                    Recomandarea mea vine la aproape două luni de la lansarea volumului, la Gaudeamus 2016. Am avut timp suficient pentru două lecturi: una cu sufletul la gură, cum citesc fiecare noutate, una mai pe îndelete, căutând lucrurile asupra cărora îmi propusesem să insist. Nu știu dacă numărul de chei în care m-am gândit că se poate citi volumul are legătură cu cel al lecturilor. Tot la două lecturi ale autorului am participat la cenaclul Prospect Art, în toamna lui 2015 (fragment din povestirea „Noaptea în oraș fără părinți”) și ianuarie 2017 (fragment din roman). Oarecum, cartea și interpretarea acesteia se leagă de sistemul binar.           Prima variantă care mi-a venit în minte este aceea că niciuna dintre fellile de lume descrise (salina, casele, eterul, cerul) nu aparține realității, ci sunt platforme virtuale. Iar acea lume e perfectă. În sprijinul acestei idei, aș menționa prezența asociatului binar Cayman-Talvi, două ființe ce împart un sac translucid ce le dă ideea de siguranță. Urmează replica frendului (implantul personajului principal, Leni): „Putem ieși în opt locuri diferite”. Ori senzația băiatului: „…simțurile i se acceleraseră de opt ori.” Am asociat cifra opt cu octetul, unitatea de măsură a informației.           […]

Citește mai departe

„Pragul” de Doina Roman

          Peste câteva mii de ani, mult după anul 10.000, omenirea ar putea fi împărțită în clanuri, după darurile cu care au fost înzestrate sau sarcinile primite. Valorile materiale ar pierde în fața celor emoționale, tocmai de aceea monedele, numite Albaștri, ar fi înlocuite cu sentimentele muritorilor. La pândă ar sta Colectorii, cei ce pretind ca plată, pentru ieșirea dintr-un impas, sentimentele semenilor. Banca acestora, adânc ascunsă în Subcetate, e și păstrătoarea esenței nemuririi, ceea ce o face o destinație tentantă pentru potențiali hoți, cunoscători de parole.           Povestea în sine poate părea simplă. O Geantă purtătoare de trăiri e dată singurei persoane care ar putea s-o protejeze în eventualitatea unui război al Oreadelor cu Liga și Consiliul Governor. Vindecătoarea Lia, aleasă pentru misiune, e una dintre cei doi oameni ce o pot deschide. Al doilea, Crius din neamul kraborilor, care ar fi trebuit să intervină doar în momentul deschiderii, e implicat fără să vrea în aventura Genții. Li se adaugă pătimașa Katena, nepoata lui Crius, misteriosul Algar – fost legionar, hoțul metamorf Pisică și Blati, zis Slăninuță, fiu de Colector.           Din planuri diferite sunt atacați de Oreade – creaturi seculare, mentori și Uri. Într-o astfel […]

Citește mai departe

„Cumsecade (cine nu-i gata e luat cu lopata)” de Petru Berteanu

          Ne-am mutat, proaspăt căsătoriți, într-un apartament dintr-un bloc mai vechi decât cel în care crescusem. Din rațiuni economico-geografice. Am dat peste șeful de scară, tipul acela de om care se plimba pe aleea din fața blocului cu mâinile la spate, inspectându-și, parcă, ograda proprie. Care, înainte de 1989, și-ar fi oprit câte un vecin ca să-l întrebe: “Tovarășu’ Pandele, la dumneata miroase cam des a friptură. De unde-ți permiți dumneata carne în fiecare zi, benzină pentru Dacia aia nouă, haină de blană soției, Pegas copilului? Dintr-un salariu de inginer constructor?”           După ce am zugrăvit și ne-am adus mobila, am mers la Administrație, să plătim fondul de rulment. Rezemat solemn cu coatele de o masă scorojită, m-a ascultat când i-am spus că ne vom muta în apartament, deci poate trece două persoane la întreținere. Răspunsul lui a fost: „Vedem noi câte trecem.” I-am răspuns zâmbind: „Treceți două, că atâția suntem.” Când am venit cu copilul de la maternitate, ne-a întâmpinat, aparent întâmplător, pe scările blocului. Ne-a urat de bine, iar soțul meu i-a spus în glumă: „De la întâi, puteți trece trei persoane.” A rânjit: „Am trecut, deja.” Avea ochi și urechi peste tot.           Aparent, […]

Citește mai departe
1 2