Chivotul sufletelor

          ­­­­­­­ –Oooo, Zalmoxis, al nostru Părinte, ascultă-ne!           Barbari trufași și războinici, în hoarde imense, au venit călări tocmai de peste deșertul lui Gobi, din Asii și Mongolii, prădând totul în calea lor. S-au lovit de noi ca de un scut, dar atunci când au văzut că nu izbândesc în luptă dreaptă ne-au ocolit pe la nord și pe la sud pârjolind totul în cale. Au țesut alianțe cu dușmani mai vechi și iată cum Roma și Elada s-au prăbușit învinse nu doar de puterea dușmanului cât de defetism și trădare.           Suntem înconjurați.           Stau acum în fața voastră, respectabili cetățeni, plâng și acestea sunt lacrimile mele. Lacrimi curate, lacrimi în fața cărora trebuie să vă coborâți cu tristețe, dar și cu mânie.           Neamul nostru de ziditori este alungat de pe pământurile strămoșești, încet, metodic, de vrăjmași puternici și fără milă.            Am lăsat uneltele și am luat armele căci am rămas ultima redută a civilizației. Acum, aici, pe pământul bătrânei Dacii, se va da bătălia finală.           Glet vorbește:              – La nord-est sunt mongolii. Se adună dincoace de marele Nistrum de unde dau lovituri concentrate asupra forturilor noastre de peste Prutae. La est sunt tătarii […]

Citește mai departe

Amnezia

          În spate se auzi o bufnitură înfundată. Se întoarse cu precauție pentru a nu aluneca pe trotuarul înghețat și apucă să vadă  o formă neagră rostogolindu-se, de pe capota unei mașini, pe marginea șoselei.           Șoferul deschise portiera, dădu să iasă, apoi scrâșnind din dinți:           „Paștele mamii voastre de bețivi!” trânti ușa și demară, derapând pe zăpadă.           − Hei! Apucă să strige Ioana, dar realiză că insul oricum nu ar mai fi oprit.           Se uită după ajutor.           Țipenie.           Toată lumea se retrăsese acasă pregătindu-se de Revelion. Numai ea mai umbla de bezmetică. De fapt trecuse pe la maică-sa încercând să o convingă să facă Revelionul împreună…           Se uită la ceas: 22.24.           Mărunți din buze și, atât de repede pe cât îi permitea zăpada înghețată, încurcându-se în sacoșa cu cumpărături, se apropie de locul accidentului.           − Sunteți bine? Ridică din nou privirea după vreun ajutor. Nimeni. Domnu’ ? Sunteți bine?           Bărbatul încercă să se ridice, dar păru să se cutremure și rămase în patru labe tremurând ușor:           − Nu știu, mormăi înfundat.           Ioana se aplecă și mai mult și, ca un făcut, sticla de șampanie se răsturnă din sacoșă […]

Citește mai departe

Film alb-negru

          Se întunecă. Arunc țigara fumată pe jumătate în ceașca de cafea și mă ridic greoi:           „Poate mâine…”           Un individ mă rașchetează în trecere și mă enervez.           Sfârșit de octombrie, seara se face răcoare. Zgribulit, caut prin buzunări cheile de la Rover. Îmi pare că aud ceva și bunul dresaj din armată mă trântește de pământ. Cad urât, la cele peste 120 de kile, cu gâtul sucit, ca să văd ce m-a apucat, dar explozia vitrinei de peste drum mă edifică. Mă rostogolesc, precum un hipopotam în mâl, sub o mașină. Inima o ia galop și tensiunea mă strangulează. Forțez mental, încet, încet, încep din nou să văd altceva decât vâlvătăi roșii.           Stau pe burtă și încerc să ajung la pistol.           −Poliția! Ajutor!           Angajatul magazinului iese, se adună lume, eu tot sub mașină.           Se aude zgomot de sirenă și mă răsucesc pe spate: Rău să îmbătrânești. Mă scutur.           − Căpitane! Agentul îmi vede postura nu prea OK și-o sucește: Domnul Căpitan…           − Ce s-a întâmplat?           − Un foc de armă, probabil rătăcit…           − Și ce vrei să faci? Pune de-un proces verbal și dă-i omului o hârtie să se […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (2/2)

          Stânca lui Klaus se profilă sumbră, colțoasă, angoasantă, pe scanerele de distanță.           − Ce căutăm noi aici, Chris? Ăsta-i loc blestemat…           − Și hop și noi! Căpitanul zâmbi fin.           Trei flash-uri semnalizară prezența unei nave:           − Ia-i urma. Acu’ vreau să văd cum le ai cu cârma.           − Eu?           − Tu. Treci, că intrăm în dihanie…           − Ohohoooo! Stai la tata. Aj se scurse în scaunul pilotului și brusc se făcu una cu el. Pârâind din toate încheieturile, bătrânul cargobot urma semnalul de control al navetei din fața lui.           Chris privi către Aj și zâmbi subțire.                       − Hai! Vacanța s-a terminat! O mie au fost, o mie să văd. Acum! Li m-a declarat depozitar.           Vince, frumosule, mai ții minte cum se sucește o muiere?           − Eu? Miaikidin părea jignit.           − Tu. Astea-s abilități care se pierd.           − Niciodată. Unde-i?           − Va veni în gara trei cu o cursă de Eridani. Trebuie să facă joncțiunea cu legătura de aici. Tu vei fi legătura. Ai aici legenda.           − Da’ de ce, Vince? Eu ce cusur am? Părintele, alias Pfarrer, alias Yan Arden, bâzâia pe […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

Biohazard

          − Ia te uită la ăsta! Îi praf.           În lumina celor câteva becuri anemice, împletecindu-se pe picioare, un individ se aburcă cu greu pe cele două trepte ale rulotei și, moșmondind adânc, reuși să deschidă ușa. Nici nu intrase bine că ușa de dă de perete și tipul trântește un șuvoi de vomă chiar din prag.           − Îl lucrăm?           − Tu intri…           − Eu intru. Din interior se aud bufnituri și apoi un plescăit. Eu intru, nu vezi că-i varză!? Stai de șase.           În liniștea nopții se aude un răcnet iar individul țâșnește pe ușa rulotei și-o ia la fugă mâncând pământul.           − Cei Johny? De ce fugi?           − Fugi, fugi!!! Fugi nenorocitule!                                                                      *             Aerul tremură, un soare de dimineață se ridică din munți aruncând brusc cu o seceră de lumină portocalie. Trei cintezoi curtează o fecioară încă somnoroasă.            În fundal, în țarcuri, doi cai se fugăresc.   Patru bărbați urcați pe scări se străduiesc să bată în cuie mai multe ghirlande multicolore și un banner cu inscripția:              „ Bine ați venit la Rodéoul Mc Martin” .             Prin fața gardurilor, pe un drum pietruit, trece o mașină de […]

Citește mai departe

Close Encounters of the Third Kind

          Voința mea se transformase într-un terci inform asemeni mâlului de unde dihania scosese capul apropiindu-se.           Semăna oarecum cu un pește, cu botul botul alungit  pe care începea a se deschide o gură imensă fără dinți, dintr-o parte până în cealaltă a capului , ca la somn, cu vâscozitatea pielii de un alb bălbui și murdar, dar asemănarea se oprea aici căci eram fixat  de trei ochi, doi mari și expresivi ca ai unui om ce mă priveau oarecum badjocoritor și un al treilea deasupra , închizând un triunghi echilateral. Acesta, mai mic și cu o nuanță roșetică mă fixa diavolesc în nemișcarea lui, cu o răutate intrinsecă.           – Chestia asta vrea să mă înghită, se strecoară o umbră de conștiință dintr-un fund de creier amorțit.           Parcă spre aprobare cei doi ochi omenești clipiră cu două rânduri de pleoape iar mișcarea în mâl se accentuă. Restul corpului se ridica, era uriaș de peste trei metri, mă domina iar sfârșitul se anunță aproape.                     Este uimitor de ce acțiuni banale, absolut întâmplătoare, poate să atârne viața unui om.           Telefonul mobil începe să sune. Cineva, fără să știe, fără să bănuiască că era […]

Citește mai departe

Foc dezlănțuit

          Când am ieșit din bodega lui Andej afară se întunecase de-a binelea. Mirosea a ploaie și, involuntar, mi-am strâns pumnii în buzunarele lodenului.           Obiceiul ăsta, de a mă face praf  sâmbăta seara, luase o turnură dramatică  de când a murit Kayla. Bâigui în barbă:           „ Tre’ să fac ceva, nu? “           Rumeg  gânduri  de bețiv în timp ce oscilez spre stația de autobuz.           Începe să plouă.           În stație mai vine un ins. Cine se aseamănă se adună, aceiași matahală cu mutra pocită de lovituri, același fâș cauciucat, doar geanta de contabil face diferența. Are o față pământie și abia se ține pe picioare.           Ăsta-i mai praf ca mine, gândesc și gândul mă înveselește: nu sunt ultima găină din univers.           Desfac dopul de la bidonașul pe care Andej mi l-a umplut generos și dau o dușcă. Îl invit și pe celălalt :           – Cui pe cui…           Refuză, borborosind ceva.           În depărtare se aude clanxonul, prelung, al bătrânului coach, semn de adunare a bețivilor de prin crâșme. Se mai strâng câțiva nefericiți. Au toți aceeași privire tulbure dar sfidătoare, unul are nasul spart și-i garnisit cu vânătăi. Rânjesc doar pe interior,  […]

Citește mai departe
1 2