Meteor

          Peisajul imaculat al vastei câmpii Vastitas Borealis păru deranjat de lunga dâră de praf auriu lăsată în urmă de către un călăreț singuratec.           Ce căuta tocmai aici, în această pustietate dezolantă a lui Marte, putem să descoperim defocalizând un pic și prelungind axa pe care acesta se deplasează cu aplicată perseverență: orășelul minier Assante.           Calul, un specimen absolut impunător, de departe produsul de marcă al laboratoarelor Mayer, cu copite largi care nu se afundau în nisipul fin și patru perechi de plămâni care absorbeau fornăind rara atmosferă a planetei prin deschiderile de pe piept, galopa dezlănțuit în timp ce stăpânul lui își mai privi odată cronologiul:           09.47’, voi ajunge la timp. Hai, Roșu, mai multă silință, ce naiba?!           Armăsarul fornăi adânc și trecu într-un galop accelerat.                     Confesorul și judecătorul de pace Egidijus Kūris Silvius uda cu dedicație mica grădină cu flori din fața casei gândind la ultima solicitare a sindicatului minerilor și la împotrivirea acerbă a consorțiului Minerals de pe Terra. Trebuia să ia o hotărâre înțeleaptă care să fie respectată de ambele părți. Șopti două vorbe în laringofon și, aproape instantaneu, Ju Sing apăru făcând o plecăciune adâncă.           − Mergi, te […]

Citește mai departe

Parcă-s fete…

          Canicula e infernală.           Toate, de după schismă, fuseseră așa, dar anul ăsta arșița devenea de-a dreptul insuportabilă. Simți cum stropi de sudoare i se preling de pe frunte și picură pe blana cafenie, lăsând pete mai întunecate. Se ridică și aruncă, cu un gest profesional, stetoscopul pe de după gât: Mai degrabă mă boșorogesc eu…           − Și, ce zici doctore, o să fie cu noroc?           Eliot Visser se scărpină după ureche:           − Sarcina merge bine. De mică a tolerat radiațiile, iar faptul că-i un singur pui e încurajator. Inima-i bate bine și puternic. S-ar putea să te scoți, Larry!           − Hai să bem ceva, că ai bătut drum lung.           − Nu mai beau poșirca aia a lui John, îmi face rău. Mersi oricum. Hai! Că trebuie să ajung la frații Hinton.           − Te conduc.           Caii mergeau la trap prin pulberea gri, ridicând fuioare de praf, iar cei doi bărbați se adânciseră fiecare în gândurile lui.           − Ce-i asta?           Undeva, la orizont, un punct negru se mărea văzând cu ochii. O sferă neagră, cam de juma’ de metru diametru, se apropie de călăreți și începu un ocol larg.           Larry […]

Citește mai departe

Chivotul sufletelor

          ­­­­­­­ –Oooo, Zalmoxis, al nostru Părinte, ascultă-ne!           Barbari trufași și războinici, în hoarde imense, au venit călări tocmai de peste deșertul lui Gobi, din Asii și Mongolii, prădând totul în calea lor. S-au lovit de noi ca de un scut, dar atunci când au văzut că nu izbândesc în luptă dreaptă ne-au ocolit pe la nord și pe la sud pârjolind totul în cale. Au țesut alianțe cu dușmani mai vechi și iată cum Roma și Elada s-au prăbușit învinse nu doar de puterea dușmanului cât de defetism și trădare.           Suntem înconjurați.           Stau acum în fața voastră, respectabili cetățeni, plâng și acestea sunt lacrimile mele. Lacrimi curate, lacrimi în fața cărora trebuie să vă coborâți cu tristețe, dar și cu mânie.           Neamul nostru de ziditori este alungat de pe pământurile strămoșești, încet, metodic, de vrăjmași puternici și fără milă.            Am lăsat uneltele și am luat armele căci am rămas ultima redută a civilizației. Acum, aici, pe pământul bătrânei Dacii, se va da bătălia finală.           Glet vorbește:              – La nord-est sunt mongolii. Se adună dincoace de marele Nistrum de unde dau lovituri concentrate asupra forturilor noastre de peste Prutae. La est sunt tătarii […]

Citește mai departe

Amnezia

          În spate se auzi o bufnitură înfundată. Se întoarse cu precauție pentru a nu aluneca pe trotuarul înghețat și apucă să vadă  o formă neagră rostogolindu-se, de pe capota unei mașini, pe marginea șoselei.           Șoferul deschise portiera, dădu să iasă, apoi scrâșnind din dinți:           „Paștele mamii voastre de bețivi!” trânti ușa și demară, derapând pe zăpadă.           − Hei! Apucă să strige Ioana, dar realiză că insul oricum nu ar mai fi oprit.           Se uită după ajutor.           Țipenie.           Toată lumea se retrăsese acasă pregătindu-se de Revelion. Numai ea mai umbla de bezmetică. De fapt trecuse pe la maică-sa încercând să o convingă să facă Revelionul împreună…           Se uită la ceas: 22.24.           Mărunți din buze și, atât de repede pe cât îi permitea zăpada înghețată, încurcându-se în sacoșa cu cumpărături, se apropie de locul accidentului.           − Sunteți bine? Ridică din nou privirea după vreun ajutor. Nimeni. Domnu’ ? Sunteți bine?           Bărbatul încercă să se ridice, dar păru să se cutremure și rămase în patru labe tremurând ușor:           − Nu știu, mormăi înfundat.           Ioana se aplecă și mai mult și, ca un făcut, sticla de șampanie se răsturnă din sacoșă […]

Citește mai departe

Film alb-negru

          Se întunecă. Arunc țigara fumată pe jumătate în ceașca de cafea și mă ridic greoi:           „Poate mâine…”           Un individ mă rașchetează în trecere și mă enervez.           Sfârșit de octombrie, seara se face răcoare. Zgribulit, caut prin buzunări cheile de la Rover. Îmi pare că aud ceva și bunul dresaj din armată mă trântește de pământ. Cad urât, la cele peste 120 de kile, cu gâtul sucit, ca să văd ce m-a apucat, dar explozia vitrinei de peste drum mă edifică. Mă rostogolesc, precum un hipopotam în mâl, sub o mașină. Inima o ia galop și tensiunea mă strangulează. Forțez mental, încet, încet, încep din nou să văd altceva decât vâlvătăi roșii.           Stau pe burtă și încerc să ajung la pistol.           −Poliția! Ajutor!           Angajatul magazinului iese, se adună lume, eu tot sub mașină.           Se aude zgomot de sirenă și mă răsucesc pe spate: Rău să îmbătrânești. Mă scutur.           − Căpitane! Agentul îmi vede postura nu prea OK și-o sucește: Domnul Căpitan…           − Ce s-a întâmplat?           − Un foc de armă, probabil rătăcit…           − Și ce vrei să faci? Pune de-un proces verbal și dă-i omului o hârtie să se […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (2/2)

          Stânca lui Klaus se profilă sumbră, colțoasă, angoasantă, pe scanerele de distanță.           − Ce căutăm noi aici, Chris? Ăsta-i loc blestemat…           − Și hop și noi! Căpitanul zâmbi fin.           Trei flash-uri semnalizară prezența unei nave:           − Ia-i urma. Acu’ vreau să văd cum le ai cu cârma.           − Eu?           − Tu. Treci, că intrăm în dihanie…           − Ohohoooo! Stai la tata. Aj se scurse în scaunul pilotului și brusc se făcu una cu el. Pârâind din toate încheieturile, bătrânul cargobot urma semnalul de control al navetei din fața lui.           Chris privi către Aj și zâmbi subțire.                       − Hai! Vacanța s-a terminat! O mie au fost, o mie să văd. Acum! Li m-a declarat depozitar.           Vince, frumosule, mai ții minte cum se sucește o muiere?           − Eu? Miaikidin părea jignit.           − Tu. Astea-s abilități care se pierd.           − Niciodată. Unde-i?           − Va veni în gara trei cu o cursă de Eridani. Trebuie să facă joncțiunea cu legătura de aici. Tu vei fi legătura. Ai aici legenda.           − Da’ de ce, Vince? Eu ce cusur am? Părintele, alias Pfarrer, alias Yan Arden, bâzâia pe […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe
1 2