Film alb-negru

          Se întunecă. Arunc țigara fumată pe jumătate în ceașca de cafea și mă ridic greoi:           „Poate mâine…”           Un individ mă rașchetează în trecere și mă enervez.           Sfârșit de octombrie, seara se face răcoare. Zgribulit, caut prin buzunări cheile de la Rover. Îmi pare că aud ceva și bunul dresaj din armată mă trântește de pământ. Cad urât, la cele peste 120 de kile, cu gâtul sucit, ca să văd ce m-a apucat, dar explozia vitrinei de peste drum mă edifică. Mă rostogolesc, precum un hipopotam în mâl, sub o mașină. Inima o ia galop și tensiunea mă strangulează. Forțez mental, încet, încet, încep din nou să văd altceva decât vâlvătăi roșii.           Stau pe burtă și încerc să ajung la pistol.           −Poliția! Ajutor!           Angajatul magazinului iese, se adună lume, eu tot sub mașină.           Se aude zgomot de sirenă și mă răsucesc pe spate: Rău să îmbătrânești. Mă scutur.           − Căpitane! Agentul îmi vede postura nu prea OK și-o sucește: Domnul Căpitan…           − Ce s-a întâmplat?           − Un foc de armă, probabil rătăcit…           − Și ce vrei să faci? Pune de-un proces verbal și dă-i omului o hârtie să se […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (2/2)

          Stânca lui Klaus se profilă sumbră, colțoasă, angoasantă, pe scanerele de distanță.           − Ce căutăm noi aici, Chris? Ăsta-i loc blestemat…           − Și hop și noi! Căpitanul zâmbi fin.           Trei flash-uri semnalizară prezența unei nave:           − Ia-i urma. Acu’ vreau să văd cum le ai cu cârma.           − Eu?           − Tu. Treci, că intrăm în dihanie…           − Ohohoooo! Stai la tata. Aj se scurse în scaunul pilotului și brusc se făcu una cu el. Pârâind din toate încheieturile, bătrânul cargobot urma semnalul de control al navetei din fața lui.           Chris privi către Aj și zâmbi subțire.                       − Hai! Vacanța s-a terminat! O mie au fost, o mie să văd. Acum! Li m-a declarat depozitar.           Vince, frumosule, mai ții minte cum se sucește o muiere?           − Eu? Miaikidin părea jignit.           − Tu. Astea-s abilități care se pierd.           − Niciodată. Unde-i?           − Va veni în gara trei cu o cursă de Eridani. Trebuie să facă joncțiunea cu legătura de aici. Tu vei fi legătura. Ai aici legenda.           − Da’ de ce, Vince? Eu ce cusur am? Părintele, alias Pfarrer, alias Yan Arden, bâzâia pe […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

Good job … bad jobs (1/2)

          Moartea plutește în aer.           Omniul pare drogat. Se clatină pe cele  patru pistoane care-i țin loc de picioare și ochii principali îi sunt închiși. Toreadorul se apropie pieziș, stând mereu în unghiul mort, iar fanfara devine asurzitoare.           În zona VIP, sprijinit dezinvolt în coate pe bara ce-o despărțea de arenă, un bărbat privește flegmatic desfășurarea luptei. Cam la cinzeci de ani, atletic, este îmbrăcat după moda conchistadorilor de frontieră:  Poartă o shirt albastru închis, din bumbacul cel mai fin, cu migăloase broderii pe mânecile bufante, peste care, o vestă din piele, plină de buzunare. Un jeans în aceiași nuanță cu cămașa și niște fur chaps decorativi, doar pe pulpe, prinși deasupra genunchiului cu cordeluța care fixa și tocul pistoalelor îi îmbrăcă picioarele musculoase. Garderoba este completată ce o pereche de boots, ridicate până la jumătatea gambei și prevăzute cu pinteni de argint, iar pe cap are un hat cu boruri largi de sub care se revărsa un păr bogat, grizonat, care-i ajunge până la umeri.           Ceilalți spectatori se păstrează la o distanță respectuoasă, dar nu neapărat cele două pistoale, unul clasic, pe mâna dreaptă, iar celălalt, un sofisticat autoserver laser-puls, impresionează atât […]

Citește mai departe

Biohazard

          − Ia te uită la ăsta! Îi praf.           În lumina celor câteva becuri anemice, împletecindu-se pe picioare, un individ se aburcă cu greu pe cele două trepte ale rulotei și, moșmondind adânc, reuși să deschidă ușa. Nici nu intrase bine că ușa de dă de perete și tipul trântește un șuvoi de vomă chiar din prag.           − Îl lucrăm?           − Tu intri…           − Eu intru. Din interior se aud bufnituri și apoi un plescăit. Eu intru, nu vezi că-i varză!? Stai de șase.           În liniștea nopții se aude un răcnet iar individul țâșnește pe ușa rulotei și-o ia la fugă mâncând pământul.           − Cei Johny? De ce fugi?           − Fugi, fugi!!! Fugi nenorocitule!                                                                      *             Aerul tremură, un soare de dimineață se ridică din munți aruncând brusc cu o seceră de lumină portocalie. Trei cintezoi curtează o fecioară încă somnoroasă.            În fundal, în țarcuri, doi cai se fugăresc.   Patru bărbați urcați pe scări se străduiesc să bată în cuie mai multe ghirlande multicolore și un banner cu inscripția:              „ Bine ați venit la Rodéoul Mc Martin” .             Prin fața gardurilor, pe un drum pietruit, trece o mașină de […]

Citește mai departe

Close Encounters of the Third Kind

          Voința mea se transformase într-un terci inform asemeni mâlului de unde dihania scosese capul apropiindu-se.           Semăna oarecum cu un pește, cu botul botul alungit  pe care începea a se deschide o gură imensă fără dinți, dintr-o parte până în cealaltă a capului , ca la somn, cu vâscozitatea pielii de un alb bălbui și murdar, dar asemănarea se oprea aici căci eram fixat  de trei ochi, doi mari și expresivi ca ai unui om ce mă priveau oarecum badjocoritor și un al treilea deasupra , închizând un triunghi echilateral. Acesta, mai mic și cu o nuanță roșetică mă fixa diavolesc în nemișcarea lui, cu o răutate intrinsecă.           – Chestia asta vrea să mă înghită, se strecoară o umbră de conștiință dintr-un fund de creier amorțit.           Parcă spre aprobare cei doi ochi omenești clipiră cu două rânduri de pleoape iar mișcarea în mâl se accentuă. Restul corpului se ridica, era uriaș de peste trei metri, mă domina iar sfârșitul se anunță aproape.                     Este uimitor de ce acțiuni banale, absolut întâmplătoare, poate să atârne viața unui om.           Telefonul mobil începe să sune. Cineva, fără să știe, fără să bănuiască că era […]

Citește mai departe

Foc dezlănțuit

          Când am ieșit din bodega lui Andej afară se întunecase de-a binelea. Mirosea a ploaie și, involuntar, mi-am strâns pumnii în buzunarele lodenului.           Obiceiul ăsta, de a mă face praf  sâmbăta seara, luase o turnură dramatică  de când a murit Kayla. Bâigui în barbă:           „ Tre’ să fac ceva, nu? “           Rumeg  gânduri  de bețiv în timp ce oscilez spre stația de autobuz.           Începe să plouă.           În stație mai vine un ins. Cine se aseamănă se adună, aceiași matahală cu mutra pocită de lovituri, același fâș cauciucat, doar geanta de contabil face diferența. Are o față pământie și abia se ține pe picioare.           Ăsta-i mai praf ca mine, gândesc și gândul mă înveselește: nu sunt ultima găină din univers.           Desfac dopul de la bidonașul pe care Andej mi l-a umplut generos și dau o dușcă. Îl invit și pe celălalt :           – Cui pe cui…           Refuză, borborosind ceva.           În depărtare se aude clanxonul, prelung, al bătrânului coach, semn de adunare a bețivilor de prin crâșme. Se mai strâng câțiva nefericiți. Au toți aceeași privire tulbure dar sfidătoare, unul are nasul spart și-i garnisit cu vânătăi. Rânjesc doar pe interior,  […]

Citește mai departe

Prințesa

          Tânăra grecoaică locuia într-un apartament mobilat în întregime după moda orientală. Avea parchetul acoperit cu covoare groase turcești, de-a lungul zidurilor atârnau ștofe de brocart și în fiecare încăpere se întindeau, de-a lungul pereților, divanuri lungi cu vrafuri de perne care se mutau după voința celui care le-ar fi folosit.           Tryisa avea în slujba ei trei franțuzoaice și o chinezoaică. Cele trei franțuzoaice așteptau în prima încăpere, gata să dea fuga la chemarea unui mic clopoțel de aur și să îndeplinească dorințele ei. Chinezoaica era invizibilă, dar oricine ar fi avut vreo intenție rea la adresa prințesei, ar fi cunoscut pe loc ferocitatea acesteia.           Tânăra se afla în încăperea cea mai îndepărtată a apartamentului, adică într-un fel de buduoar rotund, luminat numai de sus, și unde lumina pătrundea prin niște geamuri de sticlă trandafirie. Era îmbrăcată în veșminte de femeie din Epir: purta șalvari de mătasă albă brodată cu flori trandafirii, și ei îi lăsau descoperite picioarele de copil pe care le-ai fi crezut din marmură de Paros dacă nu le-ai fi văzut jucându-se cu papucii încovoiați , la vârf, încrustați cu aur și perle; avea un ilic în dungi albastre și albe, cu mâneci largi, despicate […]

Citește mai departe